Şocant! Ziariştii au fost cei mai proşti

Ziarele îşi publică insistent propriile ferpare.

Rareori întâlneşti atâta voluptate ca în această lamentaţie de zi cu zi: lume, murim! Se fac analize, se dau explicaţii savante, ca la căpătâiul oricărui muribund. Un dramaturg talentat ar putea, desigur, să facă din această prăbuşire câteva acte de un comic desăvârşit, care să reziste la timp.

Ziarele mor, şi nici măcar asta nu e cel mai trist. Moartea lor abia dacă mai mişcă unele inimi, şi abia de aici poate să înceapă deznădejdea. Să fim sinceri: ziariştii au fost cei mai proşti oameni din lume. Cine înaintea lor a dat totul pe degeaba? Nici brutarii, nici strungarii, nici măcar artiştii de circ. Nu trebuie să ai Nobelul în economie ca să înţelegi că o să mori de foame dacă îţi dai marfa pe degeaba. Trebuie să fii foarte prost, să te laşi dus de un val de infatuare gratuită, iar ziariştii au fost foarte proşti şi s-au dedat tuturor valurilor. Şi criza aceasta, ca şi cele dinaintea ei, este una de supraproducţie. Se face mult nimic şi se dă nimicul gratis, căci toţi au (cam acelaşi) nimic de dat.

Era o vreme când în redacţii erau mai mulţi ziarişti decât manageraşi închipuiţi (ăştia sunt în stare să bage în faliment şi ultima redută a capitalismului românesc - şaormeria!), specialişti în branding, laureaţi în marketing, experţi în comunicare corporatistă, maeştri în vânzări şi mici zei ai proiectelor superspeciale. Era pe timpul când ziarele încă se vindeau. Oamenii mergeau la chioşc şi dădeau bani pentru cuvintele de pe uitatele foi de hârtie. Un ziar costa cât o pâine, şi uite că se vindea. Acum nu mai. Gata! Ne-am integrat. Nu internetul omoară ziarele, nici măcar televiziunile, cu subcultura lor, mai potrivită oricum celor care nu ştiu să citească. Ziarele s-ar putea, lesne, salva şi pe internet, dacă ar exista interes pentru o piaţă reală. Un euro/lună pentru un abonament complet, şi o redacţie dintre cele aflate acum în top ar putea supravieţui, ba chiar ar putea face şi performanţă. Dacă nu se dă banul acesta, asta e: ziarele să zacă în uitare, căci oricum viaţa fără informaţii oneste va fi la fel de insuportabilă ca orice minciună instituţionalizată şi va lovi mai adânc decât orice bumerang. Se va înţelege când va fi inutil: o societate mai are nevoie şi de civili, nu poate trăi doar prin gradaţii ei (şi, oho!, cât de mulţi idioţi au strâns serviciile româneşti de „intelligence"!). Pactul nu se va face însă, fiindcă ziarele, câte mai sunt, au fost abandonate de cei care ar fi trebuit să le patroneze - cititorii. Lăsate baltă intereselor gri de partid şi de stat se transformă după cum lesne se poate observa. Câtă onorabilitate a câştigat presa românească în ultimii douăzeci şi trei de ani? Câtă să câştige, câtă vreme primul Dan Diaconescu trece acum drept maestru şi monument de echilibru?  Iar cel mai cumplit e să vezi viermuiala din interior: în anul 2009, pentru scurt timp, cel mai bun reporter din România nu îşi găsea serviciu. O lume care îl abandonează pe acesta pentru a salva cine-ştie-ce-nimeni cu pretenţii de vizionar nu merită decât moartea lentă şi chinuitoare. Apoi, toate hoardele de „editori" plătiţi obscen să nu facă nimic, să facă muncă de corectori (să fie clar: corectorii sunt onorabili!), dar, în general, să şadă fără să cugete. O astfel de lume nu merită decât moartea lentă şi chinuitoare. Lume, murim! Da, dar cât de meritată este moartea aceasta! Iar după marea trecere, viitorul rămâne inevitabil al copy-pasterilor!

Andrei Crăciun şef secţie publicistică ''Adevărul''