Ţăranii rămân reci la ajutorul pentru căldură

Că locuiesc în comune sau în cătune uitate de timp, pe cei de la ţară îi ia cu friguri când se gândesc că iarna bate la uşă. Cu atât mai mult cu cât prognoza meteo anunţă una deosebit de grea. Apăsaţi de bătrâneţe, cu venituri la limita subzistenţei, majoritatea celor care populează satele, ştiind că sumele din subvenţiile pentru încălzire sunt mici şi vin cu întârziere, fie au strâns bani tot anul pentru o căruţă cu buturugi, fie au început să strângă vreascuri ori să adune cocenii şi paiele de pe câmp.

Citiţi şi:

SCUMPIRE: Alexăndrenii vor plăti facturi duble la întreţinere!
Oprescu joacă alba-neagra cu subvenţia la căldură

Lemn de foc, produs de lux

Comuna Răsuceni, judeţul Giurgiu. Nicio clădire, nici măcar turla bisericii din sat nu este mai înaltă decât arborii. Verdeaţa inundă totul, de la marginea şoselelor prăfuite şi până la ultima ulucă a gardurilor căzute ce delimitează gospodăriile.

Casele sunt vechi de aproape un secol, mici, crăpate şi pe jumătate năruite din cauza terenului instabil. Oamenii sunt atât de săraci încât pomii, iarba ori buruienile năpădesc curţile goale şi tind să înghită până şi prispele caselor. Din cei peste două mii şi jumătate de locuitori ai comunei, două treimi sunt pensionari, mulţi trecuţi de vârsta de 70 de ani.

Răsuciţi de viaţă împotriva voinţei lor, majoritatea trăiesc dintr-o pensie minimă de foşti angajaţi la Cooperativa Agricolă de Producţie. Gândul că nu vor mai ieşi din iarna care urmează, fie că vor lua sau nu subvenţii, le induce un pesimism şi o stare de lehamite faţă de tot ce-i înconjoară. Pentru că la Răsuceni, spun ei, dacă vara e rai, când dă zăpada parcă sunt şapte ierni într-una, iar cei 30-40 de lei pe care ar urma să-i primească sunt prea puţini faţă de realele lor nevoi.

Aşteptând reglementările

La Primăria din Răsuceni, secretarul George Domiloiu aştepta să le fie aduse la cunoştinţă noile reglementări privind subvenţiile pentru încălzire. Cum în această iarnă ajutoarele pentru lemne pentru cei de la ţară se vor da în funcţie de numărul de vite deţinute şi de mijloacele agricole din ogradă (mijloace de transport a căror capacitate cilindrică depăşeşte 1.600 cmc), angajaţii Primăriei nu ştiau încă nici cât şi cui va urma să se dea acest ajutor.

„Subvenţiile le acordăm urmărind listele din Registrul Agricol, unde oamenii sunt notaţi cât teren au, câte proprietăţi deţin, câte animale au în gospodărie etc. Din cei 2.600 de locuitori, anul trecut, mai mult de jumătate au beneficiat de subvenţii. Oricum, niciodată nu s-au dat banii la timp. Dacă subvenţiile se aplică de la 1 noiembrie, întotdeauna oamenii au primit banii pe la sfârşitul lui decembrie. Un metru cub de lemne este în jur de 300 de lei, iar ei primesc în medie un ajutor de 30 de lei. Cine aşteaptă ca mai întâi să ia banii ăia şi apoi să-şi cumpere lemne? Dar să vedem ce va mai fi când ne vin reglementările", spune secretarul.

De la deal la dispensar

Sprijinită în două bastoane, abia păşind pe marginea drumului, Anica Bozeru (83 de ani) se îndrepta spre dispensar. Cu trupul împuţinat şi slăbit de bătrâneţe părea o umbră ce se prelingea pe lângă garduri. Ridurile adânci de pe faţă dovedeau că tuşa Anica n-a avut o viaţă prea uşoară. Venea de la câmp, unde adunase un braţ de coceni, deşi anii strânşi îi vlăguiseră toată puterea de muncă.

Cu toate astea, glasul îi era vioi, iar dorinţa de a sta de vorbă era pe măsură. În tonul celor de la ţară, tuşa Anica îşi varsă oful: „ Aoleu, maică, sunt amărâtă rău, sunt dogorită peste firea lumească. Am fost la deal să adun o mână de coceni, să bag la iarnă-n sobă, şi-acu' mă duc la dispensar că nu mă simt bine deloc, am ameţeli, mi se împăienjenesc ochii, mă omoară şalele. Am primit anul trecut bani de lemne, vreo 30 de lei, pe care i-a luat fiu-miu. Am 500 de lei pe lună, cu pensia lu' răposatu', dar nu mă ajung de niciunele. În curte n-am nimic, nici vite, nici oi, nici capre, am doar nişte raţe", se plânge tuşa Anica şi-o porneşte oftând spre dispensar. În urma ei, un câine o latră anemic, doar aşa, să-şi facă datoria. Baba îl ameninţă cu băţul, tot formal, şi-şi vede de drum.

Peşte uscat în loc de friptură

Aşezată pe o băncuţă la poartă, Alexandrina Dorobanţu (78 de ani) se încălzea la soarele blând al toamnei, ­scurmând nişte fire de iarbă cu vârful bastonului. Nu se uita la trecători, era pierdută în propriile gânduri. În spatele ei, o căsuţă micuţă vopsită jumătate în albastru, jumătate în alb, aproape că stătea să cadă, fiindcă în curte la tuşa Alexandrina nu era mână de bărbat care s-o mai cârpească pe ici-pe colo. ­Curtea largă şi plină de pomi dădea spre o baltă, unde femeia ieşea din când în când cu barca, prindea peşte şi-l usca. Asta era rezerva ei de hrană peste iarnă, deoarece n-avea porc de tăiat. Deasupra gurii ştirbe, câteva fire lungi de mustaţă, răsărite într-o aluniţă cât bobul de mazăre, arătau că bătrâna avusese atâtea necazuri că nici să se uite într-o oglindă nu-i mai arsese.

Din venitul ei de 500 de lei pe lună (pensia sa plus pensia după soţ) îşi cumpărase deja două căruţe cu lemne pentru iarnă. „De când sunt nu mi-a dat nimeni niciun ajutor de iarnă, nici anul trecut şi nici în alţi ani. De 14 ani stau aici singură, că mi-a murit şi bărbatu', şi băiatu'. E greu, maică, uite, cumpărai lemnele astea şi n-are nici cine să le taie. Le mai cioplesc eu cu toporul, da' mi-e greu, că sunt bătrână. Toată pensia pe care am luat-o de la colectiv am dat-o pe lemne. Nici de mâncare n-am bani, vite ­n-am, am doar câteva găini, dar şi astea s-au făcut ale ciorilor, că nu mai vor să ouă. Mai ies cu barca lu' fiu-miu, prind peşte şi-l usuc, să am ce mânca la iarnă. Nu stau eu în baza subvenţiilor lor, că, şi cu 30 de lei şi fără ei, tot aia e! Ce vor ei să dea e frecţie la picior de lemn, zău aşa!", spune zâmbind ştirb bătrâna.

„Nu stau eu la mila lor..."

Nea Marin Popa (68 de ani) tocmai venise de la câmp cu o căruţă plină vârf cu coceni tăiaţi. Abia deshămase ­caii ­şi-şi luase pauză de ţigară. Stătea cocoţat într-o şaretă şi privea cu mândrie la căpiţele de paie şi coceni pe care le rânduise în curte.

„Am şaretă de mare boier, cum n-are nimeni în sat!", chicoteşte vesel nea Marin şi sare sprinten din atelaj. Lucrase toată viaţa la un complex de porcine şi, de câţiva ani, ieşise cu o pensie de 650 de lei. Cum soţia avea, la rându-i, o pensie de 350 de lei, se încadrau în schema celor care aveau dreptul la subvenţie. „Anul trecut mi-au dat 16 lei pe lună pentru lemne. Ce, aia e subvenţie, dă-i dracu' cu subvenţia lor?! Nu stau eu la mila lor. Cu ajutorul Domnului încă pot să muncesc. Am cal şi căruţă, am două vaci în bătătură, trei porci şi păsări de nu le mai ştiu numărul. Dar şi muncesc de-mi sar ochii. Uitaţi-vă la mâinile mele! Mi-am luat deja doi metri cubi de lemne, le-am spart şi le-am aranjat. Aştept să vină iarnă, că am făcut porumb, grâuşor este, iar magazia e plină de orz", se veseleşte nea Marin.

O căruţă de lemne, 380 de lei

Nea Marin Popa e bucuros că are ce taia

Pe o cărare îngustă dintre două garduri de sârmă, ca un coridor făcut din pomii şi verdeaţa abundentă de pe margini, tuşa Maria Damian (75 de ani) se ducea cătinel spre magazin. Încălţată în nişte tenişi de gumă, cu un şorţ prins peste fustă şi cu un ilic verde pe umeri, aproape că nu se distingea din culoarul de verdeaţă.

Ţinea strâns într-o mână câteva hârtii de un leu mototolite, o datorie mai veche la magazin. Poate din cauza necazurilor, a bătrâneţii şi a faptului că de 16 ani era şi femeie, şi bărbat în gospodărie, în jurul gurii îi apăruseră nişte tuleie groase şi dese de barbă. Cumpărase de la pădure lemne cu 380 de lei căruţa şi mai cheltuise 30 de lei pe spartul lor.

„Am 600 de lei pe lună, cu tot cu banii de urmaş de la soţ. Am primit ajutor pentru lemne anul trecut, dar nici nu mai ţin minte cât. Ştiu că am luat numai două luni şi atât. Sunt singură de 16 ani, n-am bărbat, n-am copii, ­n-am părinţi. Mă descurc cum pot. N-am nimic pe bătătură, decât nişte raţe. Dar o să mai cumpăr încă un metru cub de lemne, că pe-aici iernile sunt grele".

Face cu mâna un gest a pagubă şi se afundă mai adânc pe cărarea cu verdeaţă. Prin frunzele pomilor, soarele îi încălzeşte ilicul din spate. Numai că, peste o lună-două, iarna va bate la uşă, fără să întrebe de subvenţii.

Condiţii pentru primirea ajutoarelor

- Cei care au în gospodărie mai mult de 3 bovine, 5 porci, 20 de oi sau capre ori peste 15 familii de albine nu vor mai primi ajutoare de încălzire.
- La fel se întâmplă şi cu cei care deţin maşini cu motoare de peste 1,6 litri, drujbe, gatere, presă de ulei sau moară de cereale.
- În aceeaşi situaţie vor fi şi persoanele ale căror depozite bancare depăşesc 3.000 de lei, au în proprietate o a doua locuinţă sau, în mediul rural, terenuri mai mari de 2.000 de metri pătraţi.
- Familiile şi persoanele singure care se încălzesc cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, cu un venit mediu lunar pe membru de familie până la 155 de lei primesc o subvenţie de 54 de lei pe lună.
- Cei care ajung la un venit de 210 de lei primesc 48 de lei pe lună.
- Persoanele care au venituri lunare de 260 de lei primesc 44 de lei pe lună.
- În cazul veniturilor de până la 310 de lei, subvenţia va fi de 39 de lei.
- Pentru venituri de până la 355 de lei, ajutorul financiar va fi de 34 de lei.
- Următorul plafon este la 425 de lei şi îi corespunde o subvenţie de 30 de lei.
- Pentru un venit de 480 de lei, subvenţia va fi de 26 de lei.
- La 540 de lei lunar, ajutorul pentru căldură scade la 20 de lei.
- De 16 lei pe lună vor beneficia cei care ating plafonul de 615 lei venit mediu lunar.