Ţigancă invizibilă

Ce ştim noi despre ţigănci? Pai, e simplu: fac vraji, poartă fuste, sunt focoase, împuţite, şirete, dansează bine, sunt necioplite, fac mulţi copii, sunt opulente, insistente, atente. Dar oare câte femei rome cunoaştem? Sunt ele reprezentative pentru întreaga populaţie de femei rome din România? Puţin probabil.

Şi asta pentru că, dacă ne uităm la cifre, e destul de relevant. În România, mai bine de două treimi dintre romi nu îşi recunosc identitatea etnică. Prin urmare, deşi bănuim (sau nu) că tanti Luminiţa de la ghişeul de bilete RATB este de etnie romă, nu vorbim despre asta. Ea nu e că majoritatea ţigăncilor. Se spăla, munceşte, plăteşte taxe, nu zgârie retina. Prin urmare, nu e ţigancă. Nimic mai greşit. 

Un studiu realizat de "Agenţia Împreună" arată că majoritatea femeilor rome ocupă poziţii în domenii precum salubritate, serviciile medicale, confecţii, învăţământ, muzică sau teatru. Sunt femeile invizibile pe lângă care trecem fără să le observăm. Şi aşa ar trebui să fie. Numai că mintea noastră percepe doar ce e în afară normalului nostru, ce e altfel, ce sare în ochi. Şi asta e ce reţinem. 

Vă propunem un exerciţiu. Să încercam să vedem dincolo de fustele creţe, mijindu-ne ochii pentru a vedea femeile rome invizibile. Vă prezentăm câteva dintre ele. Citiţi poveştile lor de viaţă, fără perdea. 

 Un prim exemplu este Daniela Văduva, asistentă medicală. 

"€œMama mea nu are decât opt clase, tatăl meu cinci şi a terminat cursurile după aceea, în timp. Le-a făcut la fără frecvenţă ca să poată obţine şi el diplomă de opt clase.  La şase ani şi două zile am plecat la şcoală. Mamă mea a preferat să câştig un an, decât să îl pierd. Am început şcoala în banca a două, acolo m-a aşezat doamna învăţătoare împreună cu o fetiţă care era vecină cu mine. Eram prietene bune. Nu am simţit acea discriminare  pe care probabil alţi copii au simţit-o." 

"Nu am fost niciodată marginalizată în timpul şcolii. Ar trebui să fiu ipocrită sau să mint dacă aş spune că am fost discriminată, dată la o parte. Probabil pentru că eram un copil conştiincios, îmi plăcea să învăţ, nu lipseam de la şcoală. Am terminat liceul la zi, foarte bine, pentru că la fel ca şi în şcoală generală, am avut ambiţie să învăţ, deşi greutăţile de liceu au fost mult mai mari, ţinând cont că aveam patru fraţi şi că din clasa a zecea m-am căsătorit. Tatăl meu făcuse în aşa fel încât mă căsătorise. Fiind o căsătorie aranjată, nu am avut voie să zic nimic şi a trebuit să urmez pasul indicat. Dar singurul lucru pe care l-am dorit a fost să merg la şcoală.” 

Roxana Marin este profesoară de limba engleză şi predă la Liceul George Coşbuc din  Bucureşti. Roxana constituie un model, nu o excepţie, numărându-se printre acele femei rome a căror poveste de viaţă demonstrează că imaginea negativă despre reprezentanţele acestei etnii este promovată pe nedrept şi continuă să lezeze pe multe dintre acestea. 

Roxana s-a născut în 1968 la Bucureşti. După numai o săptămâna a fost dusă de mamă ei la Budeşti, în Călăraşi, în comunitatea de unde provenea familia ei, o comunitate sedentarizata după sfârşitul Primului Război Mondial, prin împroprietărirea soldaţilor romi care au luptat în Armata Română. a€

"Comunitatea noastră e o comunitate de rudari. Am făcut clasa I la Budesti, unde am avut o învăţătoare foarte bună şi foarte drăguţă, care nu era de etnie romă, o chema Doamna Vasilica şi eu o s-o ţin minte pe doamna Vasilica toată viaţă mea. Cred că a jucat un rol important în alegerea profesiunii mele actuale, cea de profesor, pentru că era realmente un monument de răbdare şi de bunătate cu noi toţi, care eram nişte copii de clasa I dintr-un sat ţigănesc, cu probleme serioase de concentrare la acea vârstă, şi ea era foarte bună, foarte răbdătoare, ne-a învăţat foarte bine. Am avut un mare drag de carte datorită doamnei Vasilica." 

Ionela Cristea este o femeie de etnie romă pentru care ambiţia şi educaţia sunt valori esenţiale în dezvoltarea ei personală. A reuşit să-şi deschidă o firmă de organizări evenimente, un atelier de croitorie şi lucrează ca secretară la un ONG care se ocupă cu problemele minorităţii rome din zonă. Are 33 de ani şi este studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir şi ne-a delcarat că fiind de etnie romă nu a împiedicat-o să urmeze o facultate, să se integreze sau să îşi dezvolte propria afacere. 

 Alina Şerban, actriţă

„Salut! Eu sunt ţigancă, tata a murit, mamă e închisă, eu stau la un centru de plasament. Şi totul e adevărat!”. Aşa obişnuia să se prezinte actriţa de etnie romă Alina Şerban, ca reacţie la prejudecăţile de care s-a lovit de-a lungul timpului.

În piesa „Declar pe propria răspundere” ne destăinuie o parte din momentele dificile din viaţa sa, dezvăluie scene dureroase din copilărie şi din adolescenţă, perioadă în care îi era ruşine că face parte dintr-o familie de etnie romă. Pe atunci îşi dorea să fie româncă. Alina ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre ce a făcut-o să îşi schimbe atitudinea şi cum a reuşit să îşi urmeze visul, adică să ajungă actriţă. 

Nicoleta Bitu, doctorandă în ştiinţe politice. Lucrează în domeniul social de aproximativ 20 de ani, fiind implicată în activităţi care au avut ca obiectiv promovarea şi apărarea drepturilor omului, fiind una dintre cele mai active femei rome în acest domeniu.  

Este membră fondatoare a organizaţiei Romani CRISS , a lucrat în comunităţi locale afectate de conflicte  interetnice precum Mihail Kogălniceanu, Vălenii Lapusului şi Hadareni. De-a lungul anilor, Nicoleta Bitu a participat la conferinţe internaţionale organizate pentru formarea unui cadru legal pentru organizarea femeilor rome din întreaga Europa şi nu numai. 

Campania Priveşte-mă aşa cum sunt! Face parte din proiectul "Împuternicirea femeilor rome pe piaţă muncii", derulat de Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”.