A fi om, a fi domn, a fi tovarăş!?

O Zicătoare românească ne spune că „A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare” Zicătoarea nu are o părere prea bună despre „domn” Adică, domnul se iveşte în Lume cam la întâmplare, şi el nu reprezintă o valoare deosebită.

Cuvântul „domn” are o Istorie, iar Dicţionarul general al limbii române al lui Vasile Breban, ne dă cheile acestei Istorii. Nu este vorba, în Dicţionar,  de o etimologie, care este o Biografie a cuvântului, ci de o arie sau un câmp semantic al cuvântului „domn”, care este de origine latină şi are 3 înţelesuri de bază: „1.Termen de politeţe pentru un bărbat, întrebuinţat izolat ori înaintea numelui sau titlului acestuia.● Orăşean ● Stăpân 2.Titlu purtat de suveranii Ţării Româneşti şi ai Moldovei 3. Dumnezeu; Iisus Christos” (p.289)

Cuvântul „domn” are trei sensuri care se lărgesc progresiv, dar care sunt asociate cu „domnia”, respectiv cu „dominaţia” În Scrisoarea a III-a,  Mircea cel Bătrân îi spune Sultanului năvălitor „Un bătrân, da, împărate, dar,  bătrânul ce priveşti / Nu e om de rând, el este Domnul Ţării Româneşti” În acest sens, Domnul suprem al Lumii este Dumnezeu, care etimologic este Zeul Dominant, sau Domnul Zeu, o ipostază a lui Dumnezeu fiind Iisus Christos. Prin antiteză faţă de „domn”, vine şi cuvântul „tovarăş” Dacă „domn” este de origine latină, „tovarăş” este de origine slavă şi el are tot trei sensuri de bază:” 1. Persoană considerată în raport cu alta de care este legată prin activitatea dusă în comun. 2. Asociat, părtaş. 3. Termen de adresare între membrii partidelor comuniste” (p.1060)

Acum, este evident că dacă „domn” se înscrie într-un model cultural piramidal, organizat pe verticală, „tovarăş” se înscrie în modelul mozaicat, distribuit pe orizontală. În acest sens, „tovarăş” era şi cel mai umil membru de partid, dar şi Secretarul General al P.C.R. Cele două modele –piramidal şi mozaicat-, fiind în opoziţie, intră în opoziţie şi „domnul” cu „tovarăşul” Pe vremea comuniştilor, apelativul „tovarăş” a fost impus politic şi s-a generalizat, în timp ce „domnul” era pe punctul de a fi exclus din Dicţionar, ca şi cuvintele „retorică” sau „opinie” Un cântec se încheia glorios cu versul „Domnii să plece unde vor”, numai că „domnii” nu au plecat chiar unde doreau ei, adică în Apus, ci au fost băgaţi după gratii de către „tovarăşi” Revoluţia de la 1989, dacă aşa se cheamă ea, poate fi definită şi ca o tranziţie generalizată de la „tovarăşi” la „domni”, cuvântul „tovarăş” având azi o soartă similară cu aceea a confratelui său, adică „domn”, pe vremea comuniştilor. Cei  doi termeni „confraţi” au şi ei soarta lui Cain şi Abel, numai că nu ştim deocamdată care este Cain şi care este Abel. Situaţia este similară şi în cazul „confraţilor” Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar aici dilema pare să fie soluţionată, în sensul că primul ,adică Victor Ponta este Cain, victoriosul, cel puţin deocamdată, iar Abel este cel de al doilea, deci Crin Antonescu, sacrificatul ireversibil, după câte se pare. Trecerea de la „tovarăş” la „domn” a fost bruscă şi  radicală, încât mulţi „tovarăşi” s-au convertit direct  în „domni”

În foarte multe cazuri, conversiunea este ipocrită, adică de suprafaţă, iar în aceste situaţii apare o fisură, o incompatibilitate. Este cazul acelor „tovarăşi”, care, pe de o parte, au ajuns „domni”, în ipostaza mai rară a „baronilor locali”, pe de altă parte, ei au rămas „tovarăşi”, adică tovarăşi de hoţie, inclusiv între el, soţ, şi ea , soţie. Aici a intrat deja în joc înţelesul „ 2. Asociat, părtaş” Oare, ce soartă mai generală are cuvântul „domn”, dincolo de soarta lui nefericită în cazul „baronilor locali”, care sunt „domni” pe un plan simulat, dar care rămân „tovarăşi”, pe planul complementar, adică cel disimulat!?

Revenim la Zictoarea cu care am început: „A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare” În Zicătoare, cum sugeram, „domnul” este subevaluat, fiind redus la un accident, întrucât „întâmplare”, „accident”, „hazard” sunt cuvinte sinonime. Aristotel afirmă despre accident că „Nu are fiinţă”, întrucât el poate să fie şi, la fel de bine, poate să nu fie. Geniul Simţului comun a intuit un adevăr: condiţia de „domn” nu este predestinată, încât în viaţă poţi să ajungi, dar şi să nu ajungiun „domn”, astfel că numai Domnul Dumnezeu rămâne absolut necesar. În Zicătoarea noastră, prin cuvântul „om” nu se înţelege un om oarecare, numărabil statistic, ci omul care este cu adevărat OM. În Cultura populară a apărut expresia uimitoare care este „Om de omenie” Expresia pare să fie, dar nu este tautologică, întrucât ea vrea să accentueze latura umană specifică, sau proprie Omului, care, altfel, este şi un mamifer printre celelalte, de aceea Aristotel i-a găsit o diferenţă specifică, adică „Zoon politikon” (Animal politic) Prin 1971, dacă nu mă înşel, s-a încercat introducerea în limbajul ideologic a expresiei „comunist de omenie”, menit să umanizeze puţin condiţia „Omului de tip nou” Încercarea a eşuat, întrucât, pe fondul de sensibilitate populară ostilă comunismului, ea cădea cam „Ca nuca-n perete!”, dacă nu chiar „Ca musca-n lapte!”

Dar, întreaga temă şi problemă cu Zicătoarea noastră, poate fi privită şi din altă perspectivă. Într-un eseu publicat în cartea Constructe (2000), raţionam pe cont propriu cam aşa. Miliarde şi miliarde de fraţi ai mei şi surori ale mele, au intrat în neant înainte de a putea ajunge în viaţă. Încât, naşterea mea şi nu a oricărui altuia dintre ei, fraţii, sau ele, surorile, mi se pare o întâmplare imposibil de înţeles pe cale raţională. Dar, această perspectivă, care este şi metafizică, nu numai antropologică, poate răsturna Zicătoarea, iar aceasta devine „A fi om e o-ntâmplare, a fi domn e lucru mare” Aici cuvântul „domn” nu este ridicat la condiţia regalităţii, iar apoi, la aceea a divinităţii, deşi J.P. Sartre crede că „Fiecare eu tinde să ajungă Dumnezeu”.Dar, acelaşi cuvânt nici nu este coborât ca să măture preşul „tovarăşilor”, cum s-a întâmplat pe vremea comuniştilor.

PS Ar putea fi instructiv un test cu cinci aprecieri posibile: 1 Este un om; 2. Este un domn; 3. Este un tovarăş; 4 Nu ştiu cine este; 5 Un alt apelativ. Cei chestionaţi pot recurge numai la două dintre atributele menţionate. Testul ar putea fi aplicat cu referinţă la cei trei Preşedinţi , Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, dar şi la cei doi concurenţi principali la Preşedenţie, Victor Ponta şi. Klaus Iohannis.Aria de aplicare a testului poate fi lărgită sau restrânsă după nevoile cercetării”