Accident grav pe DN 2: Trei morţi şi patru răniţi. Un copil de doar o lună a decedat UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, după ce un autoturism Opel a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o dubă de Poliţie, pe DN 2 Bucureşti - Urziceni, în judeţul Ialomiţa. Printre victime se numără şi un bebeluş de doar o lună.

Ora 9. 16 Cei trei poliţişti se duceau spre Bucureşti pentru a prelua un deţinut. Doi dintre agenţi au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la Spitalul Floreasca, cel de-al treilea nu a avut nevoie de internare. 

"Cei trei poliţişti sunt de la Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi şi mergeau la Bucureşti pentru a aduce un deţinut. Au suferit leziuni uşoare", a precizat subcomisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Ora 1.47 Potrivit primelor cercetări ale IPJ Ialomiţa, a reieşit că autoturismul Opel, care se deplasa dinspre Bucureşti spre Urziceni, a intrat pe contrasens, într-o dubă a IPJ Iaşi, care se îndrepta spre Bucureşti. Potrivit poliţiştilor, se pare că şoferul maşinii nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă îngheţată. Accidentul a avut loc între localităţile ialomiţene Coşereni şi Moviliţa.

Citiţi şi:Fiica, ginerele şi nepoţica inspectorului şcolar Emil Radu sunt cei trei vrânceni care au murit în accidentul din Ialomiţa

În urma accidentului, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 37 de ani, dar şi un bebeluş de o lună, toţi aflaţi în autoturismul Opel, au murit. Şoferul maşinii, dar şi trei poliţişti de la IPJ Iaşi, aflaţi în duba Poliţiei, au fost răniţi.

Citiţi şi:

EXCLUSIV! Şofer din autocarul cu ieşeni implicat în accidentul din Ungaria: „Ne-am trezit cu maşina răsturnată pe o parte" GALERIE FOTO

Cei patru răniţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Urziceni, medicii stabilind că şoferul Opelului şi unul dintre poliţişti vor rămâne, în noaptea de luni spre marţi, la această unitate medicală pentru investigaţii medicale amănunţite.

În acest moment, traficul rutier pe DN 2, între Coşereni şi Moviliţa, a fost reluat, după ce porţiunea a fost blocată mai bine de o oră din cauza accidentului, informează Mediafax.

Pe numele şoferului autoturismului Opel a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite