Constituţia, fumatul şi senatorii

În fiecare zi, mii de oameni îşi văd drepturile constituţionale încălcate de actualele poltici ale statului român în privinţa fumatului. Este vorba de angajaţii barurilor, cluburilor, cafenelelor şi restaurantelor. A lucra opt ore sau mai mult într-un loc plin de fum de ţigară este o condamnare la boală şi la moarte.

Cel puţin trei drepturi menţionate în textul Constituţiei ar putea fi invocate:

Dreptul la ocrotirea sănătăţii: „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.”

Dreptul la mediu sănătos: „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.”

Dreptul la muncă: „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor...”

Mai mult decât clienţii care vin şi pleacă, angajaţii localurilor unde se fumează respiră permanent aerul toxic. Se îngrijorează cineva de sănătatea acestor oameni? Poartă cineva responsabilitatea îmbolnăvirii lor? Ei nu primesc spor de toxicitate. Nici echipamente de protecţie, precum minerii din subteran sau lucrătorii în spaţii radioactive. Ei nu au un sindicat care să le apere drepturile. Ei nu se pot pensiona la 40 de ani ca angajaţii Ministerului de Interne, ai Armatei, Justiţiei sau Serviciilor Secrete care lucrează cu toţii în condiţii de extremă periculozitate. Şi nici pensii speciale nu s-a gândit cineva să le ofere. Pentru că ei doar ne servesc mâncarea şi ne umplu paharele.

Auzi, băiete, spune însă senatorul român care îşi aprinde ţigara pe holurile Parlamentului şi se îngrijorează că noua lege nu-i va lăsa pe oameni să mai fumeze în propriile case, servitorii ăştia, chelnerii, dacă nu le convine, pot să facă altceva, locuri de muncă sunt berechet şi oricine e liber să îşi aleagă dintr-o sumedenie de alternative. Dacă nu vor să-mi schimbe scrumiera, pot oricând să-şi schimbe meseria. Sau să plece în străinătate, acolo unde legea spune că fumatul în locuri publice este interzis. Pentru că ce-mi pasă mie, doar plătesc. Pe banii mei, fac ce vreau. Suntem într-o ţară liberă, unde fiecare face cum îl taie capul. Nu?