Societate

articolul anterior articolul urmator

SONDAJ România, divizată de intervenţia militară în Siria

4
25 Sep 2013 08:02:19
Autor: Răzvan Cârcu
Lacrimile sirienilor care au demonstrat împotriva lui Assad la Bucureşti nu i-au impresionat prea tare pe români FOTO Reuters
Lacrimile sirienilor care au demonstrat împotriva lui Assad la Bucureşti nu i-au impresionat prea tare pe români FOTO Reuters

Numărul românilor care se opun unei intervenţii armate împotriva regimului de la Damasc este aproape egal cu cel al românilor care sunt de acord cu atacul.

Timp de o săptămână, peste 200 de lideri din lumea întreagă vor discuta despre problemele fierbinţi de pe glob la New York, unde se desfăşoară cea de-a 68-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Una dintre principalele teme este războiul civil din Siria, soldat cu peste 110.000 de morţi din martie 2011 şi până în prezent. 

Problematica siriană a fost tratată îndeajuns de mult în ultimele săptămâni în presa românească, încât aproape trei sferturi dintre români sunt la curent cu războiul purtat peste mări şi ţări, taman în Orientul Mijlociu. 
 
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP la comanda ziarului „Adevărul“, 73,7% din români spun că au auzit de conflictul din Siria, în timp ce doar o cincime oferă un răspuns negativ. Numărul nonrăspunsurilor este la rândul său mic (5,6%). Aşadar, vorbim despre o performanţă mediatică, având în vedere că subiectele externe se bucură de o notorietate mai mică decât cele de politică internă.
 
Întrebaţi dacă se justifică o intervenţie militară în Siria în contextul utilizării de arme chimice de către forţele guvernamentale împotriva propriei populaţii,  35,4% din români răspund afirmativ, iar 37,5% se opun unei asemenea acţiuni. Potrivit aceluiaşi sondaj, 27% din respondenţi nu vor sau nu pot comenta acest subiect. Bărbaţii sunt mai degrabă de acord cu intervenţia în Siria, arată sondajul, iar cei care se opun cel mai mult unei acţiuni militare sunt persoanele în vârstă. Sondajul „Adevărul despre România“ a fost realizat în perioada 10-17 septembrie 2013, pe un eşantion de 1.050 de persoane şi are o marjă de eroare de +/- 3%.
 
România rămâne în contact cu Siria
 
În România, există un număr considerabil de sirieni care fie s-au refugiat, fie s-au mutat din diverse motive. Comunitatea siriană a organizat, în ultimii doi ani, proteste puternice faţă de guvernul de la Damasc, acuzat de atrocităţi împotriva poporului, însă acestea nu s-au materializat într-o răcire a relaţiilor diplomatice bilaterale. România continuă să fie singura ţară din Uniunea Europeană care are ambasadă la Damasc.
 
Inspectorii ONU revin la Damasc
 
În timp ce liderii lumii se reunesc la New York, inspectorii ONU se întorc astăzi în Siria, cu scopul de a ancheta cu privire la folosirea armelor chimice, a declarat ieri Serghei Riabkov, un adjunct al ministrului rus de Externe. Astfel, experţii internaţionali onorează o invitaţie lansată de guvernul Assad.
 
Dacă guvernul sirian va preda întreg arsenalul chimic, conflictul extins la nivel internaţional s-ar putea stinge cu o soluţie diplomatică. În caz contrar, preşedintele Barack Obama a declarat că SUA vor ataca Siria şi fără un mandat de la ONU. Există însă informaţii că Assad a scos deja din ţară o parte din arsenal şi l-a dus în Irak şi Liban. 
 
 
Citeşte şi:
 
VIDEO Scenariul lui Băsescu: Criza din Siria poate lovi în Republica Moldova
 
Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat luni la Adevărul Live, acordându-ne un interviu în care a atins cele mai acute probleme ale societăţii româneşti.
 
VIDEO Traian Băsescu, despre conflictul din Siria: România nu are resurse militare pentru o operaţiune
 
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, de la Palatul Cotroceni, că, în cazul în care se va ajunge la o intervenţie militară în Siria, România va fi un partener politic al aliaţilor săi, dar nu are resurse militare pentru o operaţiune de o asemenea anvergură.
 
Traian  Băsescu: „Avem probleme legate de prezenţa cetăţenilor români în Siria. În acest moment, e pregătită repatrierea a 19 cetăţeni români“
 
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi seară, o conferinţă de presă referitoare la ultimele evenimente din spaţiul public, care au legătură cu Preşedinţia: situaţia din Siria, scrisoarea lui Zgonea, ridicarea Ordinului „Steaua României“ acordat lui Tokes.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Utilizator Adevărul
25.09.2013, 08:31:41

Comentariu considerat abuziv.

Ioan Nica
25.09.2013, 10:27:16

ROMANII NU sunt de acord cu INTERVENTI A ARMATA IN SIRIA ! CRIZA se poate rezolva pe cale PASNICA, NU prin forta armelor ! OMENIREA VREA PACE SI NU RAZBOI !> IOAN NICA Oradea

+3 (5 voturi)
A. Justitiarul
25.09.2013, 22:06:29

Domunle Răzvan Cârcu, pentru o corecta informare trebuia sa adaugati ca si sustinatorii libertatilor democratice din actuala Sirie au avut un miting de neinterventie militara in SIRIA si de pace. IN MOMENTUL IN CARE TARA TRECE PRIN CRIZA TREBUIE LASAT ORGOLIUL PERSONAL SI VAZUT INTERESUL NATIONAL. Pentru romanii de rand un mesaj : NU VA LASATI MANIPULATI DE MEDIA !!! ARMATA SIRIANA NU FACE ALTCEVA DECAT SA APERE GRANITELE TARII SI POPULATIA CIVILA !

+1 (3 voturi)
radu bradeanu
27.09.2013, 00:40:04

Romanii nu sunt mai putin interesati de informatiile externce ci media in general nu prea prezinta informatii externe interesante la un nivel corespunzator,cel putin la TV sunt aproape inexistente in schimb se vorbeste cate 10 minute de nu stiu ce accident banal,sau un scandal intre golani,jalnic.In al doilea rand romanii nu sunt razboinici ca fire si nici nu inghit asa zisi justitiari autoproclamati cu antecedente nu tocmai reusite de manipulare la nivel international ce-si mascheaza interesele sub manevre aparent umanitare.

Modifică Setările