Adevărul Live. Cum să faci valuri de bine la Swimathon, evenimentul sportiv în care oamenii înoată şi strâng bani pentru cauze nobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 400 de oameni participă la unul dintre cele  pe 29 iunie pentru cauze bune Foto: Swimathon Bucureşti
Peste 400 de oameni participă la unul dintre cele  pe 29 iunie pentru cauze bune Foto: Swimathon Bucureşti

Swimathon, unul dintre cele mai mari evenimente sportive de strângere de fonduri din România, organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti, adună, pe 29 iunie, la Bazinul Olimpic Dinamo din Capitală, peste 400 de persoane care vor înota pentru o cauză socială. La Adevărul Live, vorbim despre implicare socială cu Alina Kasprovschi, director executiv al fundaţiei, şi Tudor Vlădău, care va înota pentru copiii cu scleroză multiplă.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Duminică, 29 iunie, la Bazinul Olimpic Dinamo din Bucureşti, între orele 9.00 şi 18.00, peste 400  de oameni înoată ca să adune bani pentru cauze sociale. Swimathon, un eveniment de fundraising ajuns la a şaptea ediţie, funcţionează în trei paşi: organizaţiile şi grupurile de iniţiativă înscriu proiecte din comunitatea locală, companiile şi înotătorii-fundraiseri aleg proiectul pentru care vor înota, iar oamenii sunt invitaţi să doneze pentru cauzele susţinute de înotători. 24 de proiecte au fost selectate anul acesta.

Evenimentul adună înotători de performanţă, persoane cu dizabilităţi, seniori sau copii, care-şi doresc să strângă bani şi să înoate pentru un proiect în care cred. Campania de donaţii pentru cele 24 de proiecte înscrise se desfăşoară între 23 mai – 31 iulie. Donaţiile se pot face pe site, prin plata cu cardul sau transfer bancar, la sediul Fundaţiei Comunitare Bucureşti sau pe 29 iunie, la bazin. Campania se va prelungi şi după eveniment, iar donaţii se vor face până în data de 31 iulie.

Vorbim, la Adevărul Live, de la ora 13.00, cu Alina Kasprovschi, director executiv al Fundaţiei Comunitare Bucureşti, şi Tudor Vladău, în vârstă de 11 ani, care înoată în echipa Neuronii, care sprijină proiectul „MS Kids retreat”. „MS Kids retreat” este un program APAN România, care îşi propune organizarea unei întâlniri anuale între copiii cu scleroză multiplă din România. Incidenţa mică a acestei afecţiuni la copii o plasează în rândul bolilor rare, pacienţii fiind răspândiţi pe întregul teritoriu al ţării, ceea ce face necesară cunoaşterea între ei pentru a şti că nu sunt singuri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite