Societate

articolul anterior articolul urmator

Administraţia lui Carol al II-lea

0
25 Jun 2011 22:31:42
Dinu Patriciu

Unităţi administrative mai mici pot fi însă mult mai uşor controlabile de către cetăţeni, mai ales dacă ciclul electoral este mai scurt.

Tot în timpul unui regim devenit autoritar s-a ivit ideea de a împărţi ţara după modelul fascist în 11 regiuni mai mari. Acum sunt doar 8, pentru că nu mai avem Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul. Carol al II-lea şi-a pus ideea în aplicare foarte simplu, printr-un decret-lege. Acum, din fericire, e ceva mai complicat. Răsfoiţi presa vremii şi veţi vedea că motivaţiile gestului erau aceleaşi ca şi azi: eficienţă, reducere de costuri şi strangularea corupţiei. Erau la fel de false şi demagogice ca şi astăzi. Pretutindeni, sistemele administrative au rădăcini istorice mai mult sau mai puţin adânci. Deşi probabil mult mai vechi, judeţele sunt atestate documentar de prin secolul XIV, numite „ţinuturi" în Moldova şi „judeţe" în Valahia. Şi tenutum, şi judicium sunt cuvinte de origine latină, spre deosebire de târg (slav) sau oraş (de la ungurescul horos sau varos). Formula există, deci, din ­moşi-strămoşi.

Revenit de la sistemul sovietic de regiuni şi raioane, în 1968, Ceauşescu a adoptat sistemul tradiţional, dar, în loc de vreo 60 de judeţe, a lăsat absolut arbitrar doar 41. Au dispărut judeţele Fălciu, Covurlui, Romanaţi şi multe altele. Unele au devenit mai mari doar datorită bunului plac sau unor circumstanţe politice trecătoare, deşi erau determinate în timp de topografia locurilor, dar şi de distanţa de parcurs până în capitala judeţului într-o zi dus-întors cu căruţa.

Ideea de a le reduce numai la 8 sau 10 în comparaţie cu revenirea la cele 60, istoric constituite, nu face niciun sens. Nu respectă un principiu simplu de management administrativ. Cu cât o structură este mai mare, cu atât birocraţia devine mai de sine stătătoare. Nu funcţia generează organul, ci acesta îşi găseşte noi şi noi ocupaţii pentru a-şi putea justifica existenţa şi pentru a creşte. Este exact ce ni se întâmplă de 20 de ani.

Unităţi administrative mai mici pot fi însă mult mai uşor controlabile de către cetăţeni, mai ales dacă ciclul electoral este mai scurt. Acest lucru este imposibil pentru entităţi mari, unde disfuncţiile cauzate de campaniile electorale pot fi majore.

Populaţia medie a celor 26 de cantoane ale Elveţiei este de 290.000 de locuitori. Dimensiunea medie a unui judeţ în România este de 525.000 de locuitori, chiar dacă cel mai mic are sub 250.000 şi cel mai mare peste 800.000. Nu putem face nicio comparaţie între autonomia deplină a cantoanelor şi atribuţiile din păcate extrem de limitate ale conducerilor judeţene. Desigur, cea mai importantă ar fi descentralizarea financiară, în aşa fel încât banii care se strâng din impozite şi taxe să rămână la judeţ, o altă parte să contribuie la proiecte interjudeţene stabilite de comun acord, iar cea mai mică parte să meargă către guvernul central. Astfel, acesta nu ar mai avea resursele să se joace de-a politicile sectoriale pe banii contribuabilului. Organisme de coordonare interjudeţene, permanente sau de preferinţă punctuale pentru anumite proiecte, se pot forma prin înţelegere reciprocă, eventual doar, dacă este nevoie, cu medierea autorităţii centrale.

Cât despre instituţiile descentralizate ale statului, până şi de denumirea lor absurdă ar trebui să se aleagă praful. Sunt „descentralizate" doar în măsura în care scaunele unor funcţionari se află în capitalele de judeţ. Dar ei tot de ministere ascultă. La fel şi prefecţii sunt inutili, atâta vreme cât conducerea executivă este asigurată de oameni aleşi şi nu numiţi. Legalitatea actelor ar putea fi cenzurată de judecători aleşi prin vot direct tot de către oameni. Aleşi ar putea fi de ­altfel şi procurorii sau şefii poliţiilor locale şi judeţene fără subordonare vreunei puteri centrale mamut.

De fapt, copierea acestui sistem de sorginte franceză este una dintre cauzele blocajului din administraţia românească. Nu mai argumentez şi faptul, de la sine înţeles, ca o asemenea trăznaie ar fi mai scumpă în funcţionare decât un sistem în care s-ar reveni la judeţele istoric constituite. Cât priveşte baronii locali, ei ­s-ar consolida cu siguranţă dacă ar apărea „judeţele mari".

În loc să ne ocupăm de lucruri serioase, ne jucăm suveran cu foarfeca pe hartă. Inconştienţa se răzbună mai devreme sau mai târziu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările