Agenţia care a ameninţat Adevărul îşi cere scuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Enoiu, managerul McCann-Erickson, a declarat că directorul care ameninţase Adevărul Holding cu suprimarea bugetelor de publicitate a vorbit în numele său, nu în cel al agenţiei . Şeful McCann-Erickson îşi cere scuze pentru situaţia creată şi spune că poziţia directorului Mihai Trandafir nu reprezintă modalitatea de acţiune a agenţiei de publicitate.

Deranjată de unele articole despre Coca-Cola, publicate de un site independent, găzduit de www. adevarul.ro, agenţia McCann- Erickson ameninţa vineri, 6 mai, printr-un mail, că se va asigura că toţi clienţii agenţiei (n.r. - printre aceştia se numără Mastercard, Heineken cu toate brandurile din portofoliu, Metro, Real, A&D Pharma) vor afla de „nedreptatea comisă de Adevărul". Mesajul electronic a fost trimis de Mihai Trandafir, directorul agenţiei.

Ieri, directorul general al McCann-Erickson, Bogdan Enoiu, a declarat că poziţia lui Trandafir nu este şi poziţia companiei de publicitate şi că îşi cere scuze pentru situaţia creată. „Având în vedere situaţia prezentată de Adevărul, dorim să precizăm următoarele: Acţiunile domnului Mihai Trandafir nu reprezintă poziţia sau modalitatea de acţiune a companiei McCann-Erickson. Compania Coca-Cola nu a fost implicată în acest demers. Ne cerem scuze pentru situaţia creată", se arată în scrisoarea remisă redacţiei de către Enoiu.

Presiuni directe ale advertiserilor

Presiunile celor care controlează publicitatea unui ziar se pot face simţite pe două căi, spune Erik Ugland, profesor de comunicare la Universitatea Marquette. „Presiunile pot veni ori din interiorul organizaţiei de presă, ori direct de la advertiseri. Atunci când vin din interior, reporterul este pus în situaţia jenantă de a spune nu şefilor săi direcţi, iar un asemenea gest poate avea evidente consecinţe negative. În cealaltă situaţie, reporterul nu simte chiar atâta presiune, pentru că slujba sa nu se află de obicei sub o ameninţare imediată.

Au existat de-a lungul anilor în America cazuri în care advertiserii le-au cerut unor publicaţii să le arate sumarul numerelor viitoare pentru a determina dacă să plaseze publicitate în acele numere sau nu. De obicei, redactorii-şefi şi publisherii refuză astfel de cereri", explică Ugland.

Pentru reporterii care se pomenesc în astfel de situaţii, profesorul are un sfat simplu: „Şefilor pe linie de redacţie ar trebui să li se explice că modificarea unui material în funcţie de preferinţele unui advertiser este dăunătoare chiar şi din punct de vedere financiar, pentru că o astfel de mişcare compromite credibilitatea publicaţiei. Iar această credibilitate este până la urmă atuul cel mai valoros al ziarului. Deşi este de aşteptat ca advertiserii să-şi urmeze propriile interese, şi ei ar trebui totuşi să înţeleagă că instituţiile de presă prestează un serviciu public vital pe care ei nu ar trebui să-l împiedice".

„De obicei, advertiserii revin"

Deşi frecvenţa cazurilor în care advertiserii exercită o influenţă nefastă asupra editorialului este extrem de greu de cuantificat. Kelly McBride, expertă în etica mass-media în cadrul şcolii de jurnalism Poynter, nu crede că ziariştii americani se confruntă prea des cu această problemă. „Nu cred că este o chestiune arzătoare. Aflu de cazuri de acest gen de cel mult două sau trei ori pe an, pe când alte probleme de etică fac să-mi sune telefonul de câteva ori pe zi", spune ea.

„Advertiserii ameninţă cu retragerea publicităţii foarte des. Dar redactorii şi publisherii îmi spun că atunci când se confruntă cu aşa ceva respiră odată adânc şi continuă să-şi facă treaba tot aşa cum şi-au făcut-o şi până atunci. De obicei, după vreo două săptămâni, advertiserii vin înapoi, pentru că nu pot trăi fără ziare. Dacă nu aveau nevoie să-şi facă publicitate în acel ziar, nu ar fi cumpărat reclamă acolo de la bun început", explică McBride.

Influenţă în suplimente tematice

Influenţa advertiserilor în ziarele americane se regăseşte mai degrabă în suplimentele tematice ale ziarelor sau în dosarele care se întind pe câteva pagini, spune profesorul Robert Steele, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi într-ale eticii mass-media din America. Spre exemplu, redactorii unui supliment pe teme de sănătate se adresează uneori spitalelor sau companiilor farmaceutice, care au şansa de a-şi prezenta atuurile în faţa unui public deja interesat de acest domeniu.

Acest tip de înţelegere profitabilă şi pentru advertiseri şi pentru ziar este însă extrem de periculoasă pentru credibilitatea publicaţiei, spune Steele, deoarece creează aparenţa unui conflict de interese. Iar atunci când cititorii renunţă la a mai citi un ziar din această cauză, pleacă până la urmă şi advertiserii, oricât de curtaţi ar fi de către jurnaliştii dispuşi să facă rabat de la codul de conduită etică.  

Poziţia redacţiei „Adevărul"

Ziarul „Adevărul" îşi doreşte să aibă o relaţie corectă cu toate agenţiile de publicitate, aşa cum a avut dintotdeauna. „Adevărul" nu a condiţionat niciodată apariţia articolelor de volumele de publicitate, ci a transmis prin conţinutul său editorial mesaje corecte, transparente şi de interes pentru cititorii săi. „Adevărul" condamnă orice fel de practică ce ar putea afecta corecta informare a cititorilor săi şi deteriorarea relaţiilor comerciale între trust şi partenerii săi.

"Compania Coca-Cola nu a fost implicată în discuţiile dintre McCann-Erickson şi Adevărul Holding."
Reprezentanţii Coca-Cola

Câteva cazuri de presiuni

- Istoria modernă a presei americane e plină de cazuri în care ziariştii s-au văzut puşi în faţa unei decizii dificile: să urmeze preceptele eticii jurnalistice sau să îmbuneze companiile deranjate de articole negative?

- În anii '50, compania de ţigarete Camel, care sponsoriza o emisiune de ştiri, le-a interzis jurnaliştilor de la NBC să dea pe post scene filmate în locuri în care se puteau vedea afişe cu „No Smoking". NBC s-a conformat şi, vreme de câţiva ani, telespectatorii fumători nu au fost „deranjaţi" cu asemenea imagini.

- În anii '60, un reprezentant al Procter & Gamble a declarat în faţa unei comisii guvernamentale că politica firmei sale este de a nu cumpăra publicitate pentru filmele în care soldaţii americani joacă un rol negativ.

- Ziarul „The New York Times" s-a văzut nevoit în 1976 să vândă revista „Medicina Modernă" din portofoliul său, după ce a înfuriat industria farmaceutică prin publicarea unor articole pe tema malpraxisului medical.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite