Ai noştri tineri...

În rândul tinerilor din România cu vârsta între 15 şi 29 de ani, interesul faţă de politică este relativ redus, sublinia studiul realizat în martie 2019 de Kantar, la comanda Fundaţiei Friedrich Ebert (un nume de tradiţie în spaţiul social-democraţiei).

Astfel, 21% exprimau un interes mediu, 9% – foarte mare, iar 64% – inexistent. Cu toată indiferenţa declarată, respondenţii se arătau foarte îngrijoraţi de creşterea sărăciei în ţară şi se pronunţau pentru o mai mare implicare a statului în societate, idei rezumate pe platforma Monitorul Social în titlul: „Existenţa unor mesaje politice de stânga ar mări interesul tinerilor faţă de politică”.

Dornici să îi atragă altfel pe tineri în „viaţa cetăţii”, câţiva parlamentari (din Opoziţie, cu două excepţii) au iniţiat un proiect revoluţionar, care prevede acordarea dreptului de vot de la vârsta de 16 ani. E drept că, pentru început, doar la alegerile locale şi europarlamentare, ca un antrenament pentru celelalte scrutine (proiect-pilot, i se spune în expunerea de motive). Semnatarii propunerii îşi argumentează demersul astfel: „Tinerii trebuie să înveţe democraţia participativă practicând-o, iar cei care votează mai devreme vor fi înclinaţi să-şi păstreze prezenţa la vot”. Un fel de „pofta vine mâncând”. Iar faptul că articolul 36 (1) din Constituţie spune că au drept de vot „cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv” nu-i sperie pe susţinătorii noului proiect, care intră în conflict cu Legea fundamentală. Dimpotrivă, în interpretarea lor, esenţa articolului respectiv e că legiuitorul nu poate suprima dreptul de vot al persoanelor de peste 18 ani, nu că ar impune acest prag, sub care nu se pot exprima opţiuni politice la urne. Şi până la o poziţie pe această temă a Curţii Constituţionale, iniţiatorii propunerii invocă alte responsabilităţi recunoscute de stat adolescenţilor de 16-17 ani, între care capacitatea de a munci, răspunderea penală şi contravenţională, dreptul de a se căsători (cu încuviinţarea părinţilor, totuşi) sau obţinerea permisului de conducere pentru vehicule AM, A1 şi B1.

În baza acestor argumente, dar şi a faptului că însăşi Constituţia prevede „participarea liberă a tinerilor la viaţa politică” a ţării, fără a indica şi o vârstă minimă, iniţiatorii proiectului cer – în numele unor asociaţii juvenile care s-au pronunţat deschis în acest sens, precum Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Politice şi, anterior, Federaţia Tinerilor din Constanţa – ca şi liceenii să poată vota în alegeri. Ideea nu e de altfel chiar nouă, anul trecut Florin Cîţu catalogând-o drept „un lucru bun”, despre care s-ar fi discutat şi în Biroul Executiv al PNL şi care ar trebui analizat împreună cu partenerii de coaliţie, ţinând cont că presupune revizuirea Legii fundamentale a ţării, care necesită o largă majoritate parlamentară. 

Deocamdată, deşi unii cred că scăderea vârstei de vot ar responsabiliza noile generaţii, care nu se simt reprezentate politic, statisticile oficiale arată că prezenţa tinerilor la urne a fost până acum mai degrabă dezamăgitoare. Bunăoară, în decembrie 2020, din 4,6 milioane de români între 18 şi 34 de ani, doar 25% au votat la parlamentare, cu 6% mai puţini faţă de 2016. Pe grupe de vârstă, la nivel naţional, tinerii care nu împliniseră încă 25 de ani au lipsit în proporţie de 80%: din 1.606.921 de persoane, au votat doar 443.223 (20,06%)! Singura parte bună a fost că, din cauza absenteismului masiv, importanţa voturilor juvenile a crescut, pentru că scăderile cele mai mari în prezenţă s-au înregistrat la categoriile de vârstă 45-64 şi la 65+.

Există, desigur, felurite explicaţii pentru neparticiparea tinerilor la asemenea scrutine, de la caracterul impersonal al alegerilor parlamentare (vot pe liste, nume necunoscute), la neînţelegerea rolului Parlamentului (miză percepută ca neavând efect direct asupra individului), lipsa educaţiei civice, necunoaşterea condiţiilor necesare exercitării dreptului de vot (mulţi tineri nu au viză de flotant dacă s-au mutat în alt oraş şi nici nu ştiu că au nevoie de ea, iar în diaspora, puţini ştiu procedura de înscriere pentru a vota prin corespondenţă) etc. Asta spre deosebire de alegerile locale, unde s-a dovedit că tinerii se pot mobiliza mult mai bine: în 2020, aproape 2 milioane dintre ei au mers să voteze, mişcare interpretată de sociologi drept un vot emoţional, bazat pe dorinţa de schimbare.

Dar tocmai reacţiile preponderant emoţionale, coroborate cu exerciţiul critic insuficient, pot crea probleme. În cartea Sfârşitul competenţei, Tom Nichols, profesor asociat la Harvard Extension School, deplângea încurajarea tinerilor să creadă că emoţiile contează mai mult decât raţiunea sau faptele, motiv pentru care mulţi ajung să se scandalizeze din cauza unor ofense închipuite sau să exagereze importanţa celor mai mărunte lucruri. Autorul a dat şi exemplul unui incident petrecut la Yale în 2015, când unii studenţi au făcut ditamai tămbălăul pentru nişte costume de Halloween considerate de ei jignitoare, ceea ce l-a făcut pe profesorul Glenn Reynolds să concluzioneze, în USA Today: „Ca să fii votant (…) e necesar să fii în stare să asculţi argumente contrare şi chiar (…) să te răzgândeşti când te confrunţi cu noi dovezi. Aşa că poate ar trebui să creştem vârsta la care primeşti drept de vot la 25 de ani, la care, să sperăm din toată inima, se va fi instalat un anumit grad de maturitate (…) E intolerabil să fii guvernat de copii răsfăţaţi”. O poziţie cu care putem să nu fim de acord, dar care dă de gândit.