Al treilea sector şi reforma sistemului medical

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este un text despre ONG-uri - organizaţii non-guvernamentale. Mă aştept ca 90% din potenţialii cititori să se oprească aici, pentru că ani de zile, al treilea sector al societăţii a fost, în România, subiectul deriziunii şi discreditării sistematice. Şi totuşi, în procesul de reformă a Statului, acest al treilea sector ar putea fi piatra pe care au aruncat-o zidarii şi care a ajuns a fi pusă în capul unghiului.

  

Pe meleagurile noastre, a fi numit ONG-ist este aproape o insultă. Aceste trei litere aduc în memoria oamenilor numai lucruri rele: traficul cu maşini aduse din ţări străine, cu scutire de la plata taxelor de înmatriculare la începutul anilor ’90, ideea de paravan pentru interese obscure precum teribilul domn Soros în aceeaşi primă decadă a democraţiei româneşti sau, mai recent, scandalurile publice din jurul chestiunii eutanasierii câinilor fără stăpân, scheme de deturnare a banilor publici, personaje dubioase, finanţări clandestine.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar în domeniul meu de activitate, sănătatea mintală, ONG-urile au reprezentat cea mai puternică forţă de inovare şi schimbare a sistemului psihiatric anchilozat în practici învechite şi închis între zidurile construite la începutul secolului XX, pentru a forma azilele unde erau trimişi cei nebuni şi alienaţi. Primele centre de zi şi primele locuinţe protejate pentru bolnavii de schizofrenie dezvoltate de Fundaţia Estuar, Centrul Memoriei al Societăţii Alzheimer, Centrul Risc Minim pentru consumatorii de droguri injectabile al ALIAT, linia telefonică pentru prevenirea suicidului a Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului au fost exemple de moduri noi de a acţiona şi de a oferi asistenţă. În afară de servicii, tot ONG-urile (Centrul de Resurse Juridice) au fost cele care au atras atenţia asupra abuzurilor comise împotriva pacienţilor internaţi şi a deceselor produse prin neglijenţă, înfometare şi rele tratamente aplicate acestora. Alte ONG-uri au dezvoltat programe de formare profesională post-universitară pentru medicii, psihologii şi asistenţii medicali angajaţi în sistemul de stat, au apărut calificările în diferite forme de psihoterapie, terapii ocupaţionale, tratamentul dependenţelor de alcool şi droguri, autismului, îngrijirile paleative şi altele, şi altele. 

În timp ce singura grijă a companiilor farma era creşterea profiturilor obţinute din vânzarea de medicamente psihiatrice scumpe, iar Statul se dovedea incapabil, ca şi acum, să genereze momentum-ul necesar pentru declanşarea unei reale reforme în sistemul Auschwitzian al îngrijirii pacienţilor cu boli psihice grave, mici nuclee de iniţiativă puneau lucrurile în mişcare. Învăţând din mers limbajul aplicaţiilor pentru proiecte, al raportărilor şi cererilor de rambursare, crescând sub sabia încetării finanţărilor, ONG-ismul românesc a construit, în momentele sale faste, mai mult decât proiecte şi servicii. A construit o posibilitate, speranţa că există o soluţie la degringolada generată de incompetenţa fără margini a funcţionarilor de Stat aleşi pe criterii politice şi rapacitatea lipsită de scrupule a firmelor şi corporaţiilor.

“Există două scenarii extrem de diferite în ce priveşte soarta statului asistenţial şi a serviciilor sociale în Europa” susţin autorii unui tratat recent pe tema structurilor non-guvernamentale[i]. “fie accelerarea Noului Management Public (de inspiraţie neoliberală, n.m.) care presupune privatizare extensivă şi nereglementată, fie o adoptare a Modelului Nou de Guvernare Publică în care pluralismul în acordarea asistenţei sociale presupune un rol major jucat de al treilea sector, ca alternativă atât la instituţiile publice cât şi la cele private.”

Zilele acestea, Statul român pare a avea tot mai mari dificultăţi în a gestiona sectorul medical şi nu numai. Apar voci care susţin că acesta ar trebui trecut în administrarea privată a companiilor, că sănătatea este doar un bun ca oricare altul pentru care corporaţiile ne vor face oferte şi noi vom cumpăra ca la piaţă o operaţie, o consultaţie, o proteză, un transplant. Statele Unite sunt un bun (sau rău?) exemplu pentru acest mod de a face medicină.

Şi ceea ce aş vrea să propun aici este ideea nebunească de a da spitalele pe mâna ONG-urilor. De a explora posibilitatea ca o organizaţie non-guvernamentală cu experienţă în managementul serviciilor de sănătate să fie însărcinată, în urma unui concurs, cu gestionarea activităţii unui spital de stat. Să ne imaginăm că o organizaţie care de ani de zile se ocupă cu îngrijirea bolnavilor de schizofrenie după ce aceştia ies din spital preia conducerea spitalului însuşi şi începe să implementeze forme noi de a oferi îngrijire. Să ne imaginăm că o organizaţie care are în grijă un centru pentru copii cu autism preia conducerea unui spital de psihiatrie infantilă. Statul ar rămâne cu poziţia de finanţator şi cu cea, mult mai confortabilă, de evaluator al calităţii serviciilor oferite, iar statutul de non-profit ar constitui o protecţie (imperfectă, e drept) faţă de tentaţia banului.

Nu e o idee nouă aceasta, este un model european. Nici pentru România nu este ceva cu totul nou: Biserica Ortodoxă, un ONG, administrează spitale, policlinici şi alte aşezăminte de sănătate, diferite alte organizaţii non-profit au în gestiune felurite centre de tratament. Cu adevărat nou ar fi, de fapt, să ne gândim la această bizară invenţie post-decembristă, societatea civilă, şi la această derizorie ocupaţie care nu este nici la Stat nici la Patron, ONG-ismul, ca la o resursă, ca la o cale de mijloc, ca la piatra din capul unghiului pe care să clădim sănătatea, poate şi învăţământul şi sportul şi cultura în România.      

Disclaimer: Autorul acestui articol lucrează din anul 2002 într-o organizaţie non-guvernamentală care oferă servicii de prevenire, tratament şi îngrijire pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool şi droguri şi familiilor acestora. Ideea acestui articol i-a apărut într-o noapte, la Vama Veche, în cadrul celui de-al treilea weekend în care organizaţia sa a desfăşurat un program de prevenire a riscurilor asociate abuzului de alcool, program implementat de medici, psihologi, asistenţi medicali şi sociali. Imaginea celui de-al treilea sector s-a născut acolo, pe plajă, în întuneric, aşteptând ambulanţa să vină să ia un băiat găsit în comă alcoolică, între luminile privaţilor care vând băutură cu nemiluita şi reprezentanţii Statului, gardienii neputincioşi şi timizi care, aflând că suntem de la Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor, au întrebat „Există aşa ceva?” “Da, există!”, a venit ferm răspunsul. 


[i] Defourny J., Hulgard L., Pestoff V., Social Enterprise and The Third Sector. Changing European Landscapes in a Comparative Perspective. Routledge, 2014  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite