Societate

articolul anterior articolul urmator

Albă ca Zăpada: o interpretare filozofică

22
6 Sep 2021 12:16:29
Mihail Neamtu

„O semnificaţie mult mai profundă rezidă în basmele care mi-au fost povestite în copilărie decât în adevărul inoculat de viaţă.” (Schiller, Piccolomini)

Ca părinţi, nu trebuie să uităm că oamenii creează poveştile şi că poveştile, la rândul lor, creează oamenii. Cel ce păşeşte în universul minunat al mitului şi-n lumea nemuritoare a basmelor nu se va întoarce neschimbat. Fiecare periplu imaginar pe care îl facem cu ajutorul marilor naraţiuni ne îmbogăţeşte spiritual. Dincolo de conţinutul poetic al povestirilor arhetipale perpetuate de cultura occidentala, în ele palpită un miez filozofic ardent pe care nu îl recunoaştem întotdeauna uşor: sensul, logos transcendent sau viaţa însăşi. 

Descoperim acest adevăr recitind, cu dioptriile unui adult încărunţit, povestea Albei-ca-Zăpada. Totul începe cu o dorinţă: visul reginei de a fi mamă. Această aşteptare îndelungată i se împlineşte, născându-i-se o minunată fetiţă cu pielea albă ca laptele şi cu păr negru ca abanosul. Regina moare însă la scurt timp după naşterea fetei. Existenţa noastră include şi accidentul, suferinţa sau neprevăzutul, nu doar despre mecanica previzibilă şi lineară a unor automatisme. 

Regele e suveran şi trebuie să decidă: va căuta o mamă adoptivă pentru odorul ei? Presat de pofte nemărturisite şi uşor nechibzuite, el se recăsătoreşte cu o femeie atractivă, dar narcisistă, rea şi vicleană. Captiv al judecăţii exterioare, tatăl fetei greşeşte faţă de sine, faţă de regat şi faţă de pruncă. Mama adoptivă e lipsită de iubire, instinct protector sau gesturi jertfelnice. 

Zilnic, femeia se împodobeşte şi întreabă un partener neînsufleţit: Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?” Obiectul inanimat îi răspunde: „Frumoasă eşti, crăiasă, ca ziua luminoasă, însă mult, mult mai frumoasă decât tine este Albă-ca-Zăpada”. La auzul acestor vorbe, peste măsură de furioasă, regina îi cere unui slujitor să o omoare pe fata inocentă şi să-i aducă, drept dovadă a crimei, inima copilei. Slujitorul ezită, însă nu are de ales. Banalitatea răului se traduce, uneori, prin obedienţă. Servitorul caută fata, o prinde, ridică pumnalul deasupra ei, dar, când să o omoare, văzându-i privirea inocentă şi făptura fragilă, cade în genunchi, o eliberează şi o îndeamnă să fugă, avertizând-o cu privire la răul ce o pândeşte. Speriată şi bulversată, Alba-ca-Zăpada pătrunde într-o dantescă pădure întunecată (selva oscura), unde se luptă cu umbrele nopţii (aşadar: fricile), până ce, într-un final, ajunge la un loc liniştit unde găseşte o casă prăfuită, prea puţin rânduită. 

Primul lucru pe care îl învăţăm din poveste e că drumul dinspre servitute către libertate are un preţ. Impulsul tiranic al semenilor nu poate fi combătut fără asumarea de riscuri. În plus, vârsta adultă se dobândeşte atunci când asumi suferinţa, adversitatea şi limita finală, care este moartea. Pericolul dispariţiei se află mereu în orizontul existenţei, indiferent de vârstă. Omul virtuos are duşmani, dar şi prieteni naturali. 

Povestea ne tâlcuieşte şi ne luminează, apoi, întreg spectrul patologic al invidiei. Pizma se hrăneşte din obsesia comparaţiei, a măsurătorilor cantitative. Pentru a te păzi de rivalităţile distrugătoare, e bine să cultivi sufletul. Pentru că străluceşte prin bunătate, Albă-ca-Zăpada are aliaţi naturali. Servitorul milog ajunge un înger păzitor. Când eşti prin într-o luptă dreaptă, apar şi oameni generoşi prin preajmă. Drumul iniţiatic către patria libertăţii şi luminişul Fiinţei trece, obligatoriu, prin desişul pădurii: figura labirintului descifrat cu ajutorul busolei morale. Ca să ajungi la liman, ca să meriţi ceasul de tihnă, atunci trebuie să-ţi asumi lupta, confruntarea capcanelor şi plonjonul întru necunoscut. Ce te ajută? Credinţa.

Ajunsă în poiană, fata găseşte adăpost, iar mai apoi pe cei şapte pitici, fiecare întruchipând câte un tip uman: timidul, haiosul, petrecăreţul, etc. Copilul care aude povestea învaţă că există o pleiadă vastă de personalităţi pe care trebuie să învăţăm să le domesticim. Albă-ca-Zăpada are people’s skills şi acţionează ca un lider care uneşte, nu dezbină; se implică, nu dezertează. Principiul ordonator şi purificator, care pătrunde şi-n viaţa piticilor, este curăţenia. Haosul sau dezordinea atrag slăbiciunea şi catastrofa, în timp ce buna gospodărire e premisa ospitalităţii. Albă-ca-Zăpada întrupează arhetipul feminin al afectivităţii: din primele clipe, ea îşi asumă câteva responsabilităţi concretă: spală vase, freacă duşumele, curăţă dormitorul. Protectoarea piticilor şi stăpâna casei din pădure, Snowhite face un pas înainte întru pregătirea viitoarei sale condiţii de soţie şi mamă.

 De ce ne-ar mira, atunci, că frumoasa fată e bine primită de colocatari? Cei şapte pitici au o rutină zilnică care presupunea munca la mină, unde căută pietre preţioase. Nestematele, aşadar, se află mereu în adâncuri, iar pentru a dobândi strălucirea, un caracter trebuie cizelat, şlefuit şi expus la trebuie profunzimile vieţii. Nu e destul să-ţi găseşti talantul sau chemarea: e obligatoriu să-l lucrezi zilnic, cu tenacitate şi voie bună. 

Piticii o avertizează pe Albă-ca-Zăpada că răul n-a dispărut. Dimpotrivă: invidia se preface şi poartă masca unui comportament linguşitor, ataşant. Copila e însă prea naivă pentru a deosebi între esenţă şi aparenţă, între arătare şi disimulare. Cuvintele, mai mult decât hainele, pot să amăgească. Aşa cum şarpele era ispititorul Evei din Paradis, vocea preschimbată a reginei păcăleşte simţurile fetei. În absenţa experienţei şi a discernământului, inevitabil vom face greşeli.

Regina decide să treacă la fapte şi se transformă într-o bătrână pentru a stârni compasiunea, nutrind în inima ei doar gânduri rele la adresa fetei. Încearcă de două ori să o seducă, exploatând sursa de vulnerabilitate a fetei, anume cochetăria (pieptenele, centura, etc). Dar piticii apar la momentul potrivit să o salveze iar fata se trezeşte. Nu se învaţă minte şi repetă greşeala şi a treia oară, asemenea protopărintelui Adam, care a păcătuit prin curiozitate şi prin neascultare. Bătrâna apare de data aceasta cu un măr apetisant, care, deşi promitea dulceaţa şi desfătarea, era otrăvit. De această dată, pare că planurile vrăjitoarei îşi ating scopul. Piticii sosesc prea târziu, precum genovezii la căderea Constantinopolului. O plâng pe Albă-ca-Zăpada, o pun pe un sicriu supraînălţat în mijlocul pădurii şi toată natura vesteşte pe un ton lugubru că această fată minunată a fost răpusă de femeia rea. 

Din depărtare însă, la un moment dat, vine un prinţ calare. E arhetipul Salvatorului: El le spune tuturor să nu mai plângă, căci fata nu e moartă, ci doar adormită. Se apropie de ea şi cu un sărut (pecetea iubirii absolute) o trece de la moarte la viaţă. Ea aruncă bucata de măr afară, se trezeşte şi îl recunoaşte pe alesul inimii ca pe acela cu care era predestinată să îşi trăiască viaţa până la adânci bătrâneţi. 

Ea a învins nu doar moartea, ci şi gândurile răutăţii. Îi sărută pe toţi cei şapte pe frunte şi îşi ia rămas bun. Povestea conţine elemente de înţelepciune biblică din cartea Genezei, cu trimiteri clasice la ispită, cădere şi restaurare, dar mai are şi elemente din Noul Testament care trimit includ imagini şi metafore precum mirele, mireasa, jertfa, învierea. Pe lângă un conţinut sapienţial, avem, deci, şi o metafizică incipientă. Elemente de limbaj fantastic şi discurs mitologic permit îmbrăcarea unui adevăr peren într-o formă accesibilă oricui. 

Când spunem acest basm copiilor noştri, nu relatăm doar o poveste infantilă, ci iniţiem copilul într-o experienţă pedagogică fundamentală: cucerirea lumii prin credinţă, curaj şi iubire. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

22 Comentarii

Alexandru Bublic
6.09.2021, 12:29:01

E scris adanc. Cum le potrivesti dumneata, bibicule, mai rar... Astept cu interes varianta filozofica a unei povesti de Ion Creanga. Sa zicem, la intamplare, Povestea P...ovestilor.

+4 (4 voturi)
Cheu
6.09.2021, 12:55:46

E o interpretare clasica de ev mediu . In mod normal Alba ca zapada trebuia sa fie o femeie cu un job bine platit care sa spuna printului Nu .

-7 (13 voturi)
Radu Mircea
6.09.2021, 13:01:02

# O multime de oameni (altfel bine intentionati , familisti convinsi , ortodocsi traditionali) v-ar spune ca habitatul unei tinere copile cu 7 barbati (chiar batriiori , dar in vina ca doar erau mineri) seamana a desfriu , preacurvie , nimfomanie si drum sigur spre pierzanie . Sa lasam basmele copilariei , copiilor si interpretarea lor tot celor mici . E lumea lor si interventia adultilor cu inclinatii filozofice , seamana teribil cu dansul unui elefant intr-un magazin de portelanuri .

+12 (14 voturi)
Cheu
6.09.2021, 12:43:18

"Aşa cum şarpele era ispititorul Evei din Paradis, vocea preschimbată a reginei păcăleşte simţurile fetei. În absenţa experienţei şi a discernământului, inevitabil vom face greşeli." E total invers : Eva a fost ispitita prin neascultare , pe cand Alba ca Zapada prin prea multa incredere tradusa ca naivitate . Gestul Evei este comparabil cu feministele care nu mai vor sa faca curatenie si nici mancare ci vor sa devina independente financiar . Ceea ce Alba ca zapada era invers

-10 (12 voturi)
Cheu
6.09.2021, 12:52:19

"Când spunem acest basm copiilor noştri, nu relatăm doar o poveste infantilă" Totusi basmul trebuie interzis in scoli pentru ca nu corespunde valorilor occidentale . Alba ca zapada nu are orientare lgbt si din cauza asta au aparut toate nenorocirile . Era suficient sa se casatoreasca cu doamna Regina si toata povestea devenea pacifista .

-11 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (22)

Modifică Setările