Alegătorul, ca un copil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne-am văitat, ani la rând, că nu suntem reprezentaţi în Parlament de persoane onorabile. Ne doream să putem alege dintre oameni respectaţi şi care se pricep la ceva, la orice, pentru a mai scăpa de politrucii din listele stabilite de partide.

Am schimbat legea şi, în loc de curăţenie, în loc ca sistemul uninominal să impună personalităţi, n-am făcut decât să perfectăm un pact naţional nedeclarat între conducerile partidelor, care şi-au promovat lacheii şi sponsorii, şi o majoritate senină care nu are nici o reţinere în a vota „en gros”, indiferent de nume şi de idei.

Pentru prea mulţi români - turnătoria, incultura sau mârlănia nu constituie vreun impediment atunci când pun ştampila. Din cauza acestei anihilări de criterii, în Parlament au pătruns, în număr şi mai mare, meduze odihnite laolaltă cu rechini obosiţi, neamuri bune ale unor neamuri proaste, asistente mereu dispuse şi „a-faceri de oameni” (opusul „oamenilor de afaceri”).

De ce? Cum s-a putut degrada într-atât relaţia alegător-ales?

Dispreţul naşte dispreţ. Nonşalanţa cu care parlamentarii, odată văzuţi cu sacii-n căruţă, nu mai acordă atenţie comunităţii în care au candidat, şi cu atât mai puţin legii, acest dispreţ faţă de toţi şi de toate (cu excepţia aservirii de partid), se transmite prin televiziuni şi generează, ca în fizică, o reacţie similară de sens contrar. Se acumulează astfel un imens dispreţ popular, care erupe la urne sub forma atitudinii „nu mă interesează cine candidează, toţi sunt la fel”. De aici derivă, în multe situaţii, votul dat prezumtivului câştigător, amăgirea că astfel te-ai alipi succesului.

Modele de putere. Foamea de rating anihilează orice demers de vidanjare socială întreprins de presa scrisă. Într-un fel, televiziunea de ştiri este duşmanul ziarelor tradiţionale, pentru că, obsedată de număr, cultivă şi girează tocmai personajele pe care jurnaliştii „pe stil vechi” mai încearcă, anemic, să le critice. Televiziunea creează modele de putere, în detrimentul puţinelor repere etice. Din această perspectivă, alegătorul care se informează doar de la televizor seamănă unui copil întrebat ce vrea să fie când va fi mare: valorizează şi el ceea ce vede zi de zi.

Izolarea din scârbă. Să nu uităm acest „detaliu”: un alegător din doi nu s-a dus la vot. Jumătate dintre noi consideră fie că „nu se merită” să te deplasezi până la secţie, fie, mai concret, că niciunul dintre candidaţi nu e demn să fie parlamentar. Unii sunt absenteişti cronici, alţii, din fericire, efemeri. Aceştia din urmă suferă de scârbă vindecabilă: pot fi recuperaţi. Temporar însă, absenteiştii efemeri preferă să se izoleze. Poate şi pentru că, la români, dezgustul şi nemulţumirea nu determină coagulare civilă şi apoi acţiune concertată anti-sistem, ci, mai totdeauna, secretă - ca la melci - o carapace înăuntrul căreia sunt salvate familia, pasiunile şi speranţa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite