ALERTĂ METEO: Caniculă în toată ţara marţi, dar de miercuri până vineri vom avea parte de vijelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o avertizare de Cog galben de disconfort termic accentuat şi caniculă pentru ziua de marţi, pentru mai multe zone ale ţării, îndeosebi pentru zonele de câmpie şi podiş. De miercuri însă, se vor semnala vijelii şi furtuni în întreaga ţară.

Canicula va persista pe arii extinse în zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Canicula va persista şi miercuri în anumite zone, însă în restul ţării, sunt anunţate vijelii şi ploi torenţiale. 

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice. 

Imagine indisponibilă

Vijeliile lovesc de miercuri dimineaţă până vineri

De miercuri, de la ora 9.00, până vineri dimineaţă, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite