Rafila, critici la adresa ministrului Sănătăţii: Accesibilitatea la testare este în continuare mică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin
FOTO Inquam Photos / George Calin

Deputatul PSD Alexandru Rafila critică activitatea ministrului Sănătăţii, despre care spune că nu a luat măsuri concrete pentru stoparea pandemiei. El este nemulţumit şi de faptul că spitalele sunt din nou suprasolicitate, chiar dacă numărul cazurilor pozitive este mai mic decât în luna noiembrie. „Ne organizăm doar când lucrurile sunt critice”, susţine deputatul.

„Accesabilitatea la testare este în continuare mică. Ministrul Sănătăţii a anunţat că se testează puţin dar nu am văzut soluţii, ţinând cont că DSP-urile sunt în subordinea sa. Noi am propus testarea la nivel medicilor de familie. Din testele achiziţionate de guvern, peste 3 milioane, s-au folosit foarte puţine. Este un număr mult mai mare de cazuri decât cel pe care îl prezintă. Este presiune pe spitale la fel cum era când aveam 10.000 de cazuri pe zi”, a spus Rafila, potrivit Digi 24.

Totodată, potrivit sursei citate, deputatul susţine că, în continuare, românii nu au acces la sistemul de sănătate. 

„Trebuie imediat reorganizat modul de acordare a asistenţei medicale. Din păcate în România a rămas situaţia cu spitale exclusiv COVID. În momentul de faţă, ca pacienţii să aibă acces la servicii medicale, trebuie regândită rapid această strategie prin organizarea de secţii separate pentru pacienţii COVID. Pacienţii cu alte patologii nu au avut acces sau au avut acces limitat anul trecut”, a declarat Alexandru Rafila. 

Rafila îl critică pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, despre care spune că în 3 luni de mandat nu a luat măsuri. 

„Lucrurile astea trebuie soluţionate rapid de Ministerul Sănătăţii. Avem aproape 3 luni de când noul ministru al Sănătăţii a intrat în funcţiune şi din păcate nu se iau măsuri concrete nici pentru sănătatea publică, testare, nici din punct de vedere al asistenţei medicale. Ne găsim exact în aceeaşi situaţie. A făcut foarte bine domnul ministru că a transparentizat datele, dar el nu este un furnizor de informaţii, el trebuie să ia măsuri concrete care să ţină sub control pandemia”, a declarat reprezentantul României la OMS. 

În acelaşi timp, Rafila consideră că a funcţionat bine campania de vaccinare, însă spune că „ministerul Sănătăţii se dovedeşte incapabil” să participe la această campanie. 

„Campania de vaccinare a funcţionat destul de bine în România. La început eram pe primele locuri. Între timp viteza a scăzut, nu ştiu dacă a scăzut viteza, dar a crescut în alte ţări. Am ajuns pe locul 19. Trebuie să traversăm acest prag de 50.000 de doze pe zi la 100.000 pe zi ca să avem o speranţă de reluare a activităţilor cât de cât normal în septembrie. Faptul că a început etapa a 3-a e un lucru bun. La început, sigur, s-ar putea să fie sincope pentru că este un volum mare. Ministerul Sănătăţii se dovedeşte incapabil să participe la campania de vaccinare. Domnul Gheorghiţă a făcut o treabă bună, dar incapacitatea MS de a se implica în mod real probabil afectează şi funcţionarea”, a mai spus Alexandru Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite