All the world’s a bookcase

În ultimele luni, un insolit cont de Twitter supune analizei riguroase spectacolul apariţiilor online – via Zoom şi Skype – ale unor personalităţi din varii domenii şi ţări. Politicieni, analişti politici, jurnalişti, economişti, oameni de ştiinţă, autori, artişti par să însoţească butaforia volumelor etalate sub diverse forme, aprope toate ostentative.

Graţie unui infailibil ochi clinic, proprietarul contului de Twitter furnizează scurte definiţii delicioase ale vorbitorilor, făcând speculaţii în funcţie de preferinţele de lectură şi idiosincraziile estetice şi logistice. Numele contului, Bookcase credibility, incită la numeroase descoperiri mijlocite de flerul celui transformat în psiholog ad hoc.

Astfel, un economist de la Universitatea Cambridge surprinde printr-o mobilă de bibliotecă formată exclusiv din rafturi trapezoidale care le imprimă cărţilor o dinamică haotică ce permite, totuşi, să se distingă prezenţa dicţionarelor. Existenţa a două mari trapeze goale exact în spatele său îl face pe proprietarul contului de Twitter să-şi imagineze că s-a aşezat pe scaun ca şi cum ar dori să acopere o chelie.

Un analist politic australian se înfăţişează publicului online purtând „aura alunecată pe o parte” a discului plafonierei. Flancat de colţurile a două corpuri de bibliotecă, el inspiră, în viziunea comentatorului, un sentiment generic de calm, deoarece „etajerele sale ne spun să avem încredere în el”.

Un perete înclinat al camerei din care vorbeşte arheologul britanic Phil Harding creează o imagine excentrică – zeci de volume dispuse de-a lungul său formează o diagonală graţie „tehnicii care ar trebui să-i poarte numele. Valul Harding”. Din acest colţ bizar, arheologul e definit drept „un păianjen al credibilităţii”.

Celebra autoare Arundhati Roy pare să locuiască alături de o „stafie iubitoare de cărţi”, iar pe biroul din spatele ei, a construit „tumuli de cărţi”. Proprietarul contului se întreabă dacă ele reprezintă indicatoare sugerând că înţelegerea umană a ajuns la capăt sau că dimpotrivă, se arată o cale...

În direct la emisiunea Today a postului NBC News, Tom Hanks şi-a detaliat starea de sănătate, în urma vindecării de boala provocată de coronavirus. În spatele său, o bibliotecă austeră populată de volume despre politică, baseball şi explorare spaţială i-a atras atenţia analistului, făcându-l să se întrebe dacă nu cumva o misterioasă cutie de pe raftul superior nu conţine inima noastră pe care i-am dedicat-o, de mult, lui Hanks.

Iată şi o mostră de snobism – americana Paula White, autor, pastor şi teleevanghelist, a aşezat la vedere, pe două rafturi ale bibliotecii cu vitrine, câte un exemplar al uneia dintre propriile cărţi. În viziunea comentatorului, „rolul vitrinelor este să împiedice celelalte cărţi să se arunce de sus, curmându-şi ruşinea”.

Un întreg perete al biroului unui profesor universitar american este acoperit de volume, până în tavan. După ce ia notă de generozitatea bibliotecii, necruţătorul analist comentează prezenţa unei scări suspect de late. Adaugă, ironic, că este posibil ca ea să-i servească unui iubitor de cărţi crăcănat.

În spatele unei cercetătoare britanice, rafturile armonioase ale unui biblioteci albe inundă spaţiul casetei Zoom. Analistul reflectează asupra universului livresc, observând că „ştiinţa umană se întinde vast, cu Machiavelli la început şi Lucian Freud la umărul cercetătoarei. Cei doi au contemplat umanitatea fără a tresări.”

Pseudobiblioteca de birou a politicienei germane Dorothee Bär care se adresează publicului online, aşezată pe braţul unui scaun, oferă un melanj deconcertant alcătuit din doar câteva cărţi, numeroase jucării kitsch, bibelouri, vaze, trofee şi diplome. Comentatorul atacă din nou: „Dorothee probabil nu a mai văzut vreo bibliotecă şi nici vreun scaun, având în vedere încercarea ei de a se aşeza pe el.”

Prinţul Charles intră, la rândul său, sub lupa analistului. În biblioteca elegantă se disting numeroşi clasici, ceea ce îi conferă „o solidă credibilitate”, însă „atenţia e captată de suportul disproporţionat al microfonului şi teancul de volume de pe podea. Pare că tocmai a revenit dintr-o excursie entuziasmantă de la biblioteca publică”.

Contemplând raftul cel mai vizibil al bibliotecii ministrului britanic Zac Goldsmith, comentatorul remarcă: „În lumea dictatorilor de pe rafturi vedem o mulţime de Stalini şi câţiva Hitleri. Sunt un clasic.” Ce îi atrage, însă, atenţia este „o rară apariţie a tovarăşului Mao.”

Probabil cea mai savuroasă situaţie este cea a politicienei conservatoare scoţiene Michelle Ballantyne, în spatele căreia se află o bibliotecă virtuală, aşezată „într-o fotografie a lui Ballantyne aflată în spatele ei!” Imaginea furnizează o neaşteptată şi amuzantă mise en abyme. „Freud ar sări de pe scaun, dacă ar vedea aşa ceva”, conchide analistul. (Pentru o corectă înţelegere a descrierii, iată imaginea).

De la raftul deformat sub greutatea colecţiei Encyclopaedia Britannica la clasoarele încărcate de reviste de specialitate, la biblioteca despărţită, în lateral, de perete printr-un spaţiu ce i-ar permite proprietarei sale să joace de-a v-aţi ascunselea şi la rafturile supraaglomerate care sugerează „un vast edificiu al credibilităţii”, diferitele avataruri ale bibliotecii – mobilier ameninţat, azi, de dispariţie – sunt expuse online graţie şarmului ludic al unui anonim care a ales ca motto al contului său de Twitter afirmaţia „ce spui nu e la fel de important precum biblioteca din spatele tău.”