Societate

articolul anterior articolul urmator

Alo, şefu’, zi-le să nu mai scrie!

0
29 Aug 2011 21:55:14
Sabin Orcan

Credibilitatea nu se construieşte păstrând la sertar articolele care nu-i convin unuia sau altuia.

Presupun că nu-i o noutate pentru dumneavoastră faptul că jurnaliştii sunt supuşi, aproape în fiecare zi, presiunilor din partea celor care nu vor să scriem despre ei. Practic, nu există personaj negativ, pe care presa să-l fi luat în vizor, care să nu încerce să deturneze sau să blocheze publicarea poveştii sale. Cei mai mulţi o fac discret şi la nivel înalt, prin clasicul telefon dat la şefu'. Sau, mă rog, la cine consideră ei că deţine puterea într-o redacţie.

„Bună ziua, sunt primarul sau deputatul sau ministrul cutare. Dom'le, ai acolo, la dumneata, un reporter care vrea să mă dea la ziar cu o chestie... Nu-i adevărată, sunt numai minciuni, te rog să mă crezi! Doar mă ştii, sunt om serios". Cam aşa decurge, în linii mari, discuţia cu indivizii care cer cenzurarea unui articol. Probabil, nu toate dialogurile sunt la fel de colocviale, unele sunt mai degrabă ameninţătoare, având un uşor iz de şantaj şi de trafic de influenţă, dar nu putem fi siguri până când nu vedem stenogramele.

Nu mi-ar ajunge spaţiul editorialului doar ca să-i enumăr pe ştabii care de-a lungul vremii m-au sunat pe mine (sau pe cei aflaţi deasupra mea) ca să împiedice apariţia unor anchete ce le-ar fi picat greu la stomac. De la edili de provincie până la parlamentari care ne dau lecţii la televizor, de la oameni ai legii (vorba vine!) până la oameni de afaceri (nu tocmai curate!), tuturor li se pare că punând mâna pe telefon pot rezolva orice.

Un singur exemplu e suficient, sper, ca să vă faceţi o idee asupra tentativelor de a pune căluş la gură jurnalistului. Un miliardar de top se străduieşte de ani buni să stopeze dezvăluirile despre tunul imobiliar pe care l-a pus la cale cu complicitatea unor importanţi politicieni. Mai întâi, oferă un contract de publicitate. Dacă nu funcţionează, recurge la metoda plicului la purtător. Dacă nici asta nu dă roade, soluţia rămâne telefonul, pe linie ierarhică, de sus în jos.

Evident, de vină sunt şi acei conducători de gazete (culmea, unii foşti gazetari, cenzuraţi la rândul lor!) care au pus interesul comercial înaintea celui profesional. Ei n-au înţeles că singurul capital al mass-media nu se găseşte în conturile din bancă şi nici nu constă în tipografii, birouri sau maşini, ci în credibilitate. Iar credibilitatea nu se construieşte păstrând la sertar articolele care nu-i convin unuia sau altuia. Mai devreme sau mai târziu, publicul simte că l-ai păcălit şi te sancţionează. Cum? La tarabă!

P.S. În ultima vreme, adierile autocritice din breasla noastră s-au transformat într-un veritabil uragan al văicărelii. Din ce în ce mai mulţi confraţi se plâng că presa nu mai e ce-a fost odată, că prea s-a tabloidizat de dragul audienţei, că jurnaliştii sunt toţi o apă şi-un pământ (dacă nu ei, atunci şefii lor!), că patronii sunt nişte „moguli" fără scrupule sau, mai rău, nişte „cârnăţari" cărora nu le pasă decât de propriile interese. Asta-mi aduce aminte de istorioara celui care-şi cumpără cavou din timp, dar are norocul să mai trăiască încă o viaţă! 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările