Societate

articolul anterior

„Alte măşti, aceeaşi piesă“...!

1
16 Feb 2018 11:18:30
Ancelin Roseti

În curând, din câte am înţeles, vor avea loc alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor din România. Nu voi participa la aceste alegeri, fiind convins că atât noul preşedinte (dacă va fi să fie unul nou), cât şi noul comitet de conducere vor avea numai intenţii bune, cum au avut toţi ceilalţi, de altfel.

În realitate, eu cred că, în afara „tradiţionalei“ schimbări de găşti, nu se va întâmpla nimic nou, în sensul bun al cuvântului. Vom avea noi „genii“, alte nulităţi protejate, alte propuneri pentru „Nobel“, alte trageri de sfori ICR-iste (Institutul Cultural Român), alţi „reprezentanţi“ ai literaturii române în lume, urmând, cu ochii fixaţi, fireşte, pe bugetul statului (fiindcă acesta este, practic, ţelul „cultural“), să ne continuăm plânsul şi jalea, îndureraţi fiind de faptul că literatura română nu este luată în seamă de nimeni şi că „genialitatea“ ne este insuficient (re)cunoscută. Deh!, suntem invidiaţi, „străinătatea“ ne bagă beţe-n roate. Mai încercăm... Aşadar, alţi bani, altă distracţie...! Trăiască literatura şi ugerul statului trăiască!

P.S. Ştiaţi că Ion Brad, un anonim al literaturii române, de altfel, -- al cărui singur „merit“ este acela că a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din 1974 şi până la căderea regimului comunist, în 1989 -- primeşte „INDEMNIZAŢIE DE MERIT“, în vreme ce scriitori cu adevărat meritorii nu beneficiază de această indemnizaţie? -- cuantumul lunar al acesteia reprezentând de 3 ori valoarea brută a salariului minim pe economie şi este neimpozabil. 

Această „indemnizaţie“ este plătită din banii dumneavoastră -- în cazul în care nu ştiaţi. Înmulţiţi salariul minim pe economie cu 3 şi veţi afla suma! -- atenţie!: neimpozabilă.

Apropo, dumneavoastră cât aveţi pensiile, salariile, „indemnizaţiile“?

...Dar, până una-alta, hai s-auzim de bine!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Paun_Al
16.02.2018, 20:34:44

"Ştiaţi că Ion Brad, un anonim al literaturii române, de altfel, -- al cărui singur „merit“ este acela că a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din 1974 şi până la căderea regimului comunist, în 1989 -- primeşte „INDEMNIZAŢIE DE MERIT“ Asta nu inseamna decat ca si la U. Scriitorilor continua de fapt regimul comunist , in mentalitati si sinecuri , asa cum fostii de ex securisti , nomenclaturisti ai vechiului sistem ...care au luat pensii, indemnizatii speciale ... sau au fost promovati si conduc si in regimul capitalismului de cumetrie ...

+1 (1 vot)
Modifică Setările