Alţi 58 de români au fost confirmaţi cu noul coronavirus în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit datelor comunicate de către autorităţile germane, aproximativ 200 de cetăţeni români, membri ai unei comunităţi religioase din localitatea Pforzheim, districtul Enz, au fost testaţi pentru infecţia cu COVID-19.

În urma testării, 20 de cetăţeni români au fost depistaţi pozitiv, majoritatea persoanelor infectate fiind asimptomatice sau prezentând forme uşoare ale bolii. Dintre persoanele infectate, două au fost internate cu forme mai grave. În prezent, starea de sănătate a acestora este stabilă.

Totodată, MAE precizează că, în cursul zilei de 30 iulie, autorităţile germane au informat Consulatul General al României la Stuttgart cu privire la testarea pentru infecţia cu COVID-19 a 103 cetăţeni români din cadrul unei alte comunităţi româneşti din districtul Rhein-Neckar. Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile germane reprezentanţilor Oficiului consular, 38 de persoane au fost confirmate ca infectate cu COVID-19. Persoanele testate pozitiv prezintă forme uşoare ale bolii şi au fost plasate în izolare, respectiv carantină”, arată comunicatul de presă al MAE .

Consulatul General al României la Stuttgart continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că „cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Stuttgart: 0049 0 711.664.86.11, 0049 0 711.664.86.12, 00490711.664.86.13, 0049 0 711.664.86.14 şi 0049 0 711.664.86.15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al consulatului: 0049 0 1716813450”, conchide sursa citată.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite