Amenzi de peste 318.000 de lei, date de ANPC pentru nereguli privind calitatea uleiului de măsline; aproape 31.500 de litri au fost găsiţi neconformi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a găsit aproape 31.500 de litri de ulei de măsile neconform, din peste 49.000 de litri verificaţi, în urma unor controale desfăşurate la începutul lunii octombrie. ANPC a dat amenzi de peste 318.000 de lei pentru deficienţe şi a oprit definitiv vânzarea a 51 de litri de ulei şi temporar a peste 30.800 de litri.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în perioada 2 - 13 octombrie, au fost făcute mai multe controale ale calităţii şi modului de comercializare a uleiului de măsline, în reţeaua de distribuţie, comercializare şi importatori.

Astfel, au fost verificaţi 459 de operatori economici, la 223 dintre aceştia găsindu-se nereguli în ceea ce priveşte legislaţia în vigoare. De asemenea, au fost verificaţi aproximativ 49.142 de litri de ulei de măsline, din care 31.486 de litri nu se încadrau în prevederile legale.

Au mai fost luate şi 35 de eşantioane de ulei de măsline, dintre care un eşantion (din Grecia) a fost găsit neconform. Eşantioanele au fost analizate de CNIEP LAREX laborator Bucureşti. Dintre eşantioane, 29 au fost ulei de măsline extravirgin (10 din Italia, patru din Grecia, unul din Franţa, opt din Spania, două din Maroc şi patru din alte ţări europene), două au fost amestecuri de ulei de măsline rafinat şi ulei de măsline virgin (din Spania) şi patru eşantioane de ulei din turte de măsline (două din Spania şi două din Italia).

În urma neregulilor găsite, autorităţile au decis oprirea temporară de la comercializare a peste 30.853 de litri ulei de măsline în valoare totală de 35.494 de lei până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 51 de litri de ulei de măsline în valoare de 1.701 de lei care erau improprii consumului uman şi aplicarea a 224 de sancţiuni, din care 110 avertismente şi 114 amenzi în valoare de 318.200 de lei.

Printre abateri se numără comercializarea uleiului de măsline cu parametri de calitate neconformi cu cei declaraţi sau prevăzuţi de lege. Astfel, în Braşov s-a oprit vânzarea a 12 litri de ulei de măsline extravirgin în valoare de 252 de lei, produs în Grecia, după ce în el au fost găsiţi acizi graşi care nu este sunt ai uleiului de măsline.

De asemenea, s-a mai găsit ulei expirat în judeţele Arad, Cluj, Mehedinţi şi Argeş, precum şi cu ambalaj deteriorat în judeţele Timiş, Bistriţa-Năsăud sau produse care nu ofereau consumatorilor informaţiile obligatorii, aşa cum prevede legea.

Totdată, autorităţile cu constatat că unii operatori economici vindeau ulei de măsilne cu denumirea incorectă sau cu inscripţionarea incorectă a informaţiilor privind categoria de calitate a uleiurilor de măsline în judeţele Mehedinţi, Giurgiu, Teleorman, Vrancea, Sibiu, Iaşi, Vaslui (operatorul comercial vindea ulei de floarea soarelui şi amestec de ulei de seminţe sub denumirea de ulei de măsline), Prahova şi Neamţ.

În alte cazuri, inspectorii au găsit denumirea produsului şi/sau adresa producătorului sau distribuitorului neprecizată, în judeţeţele Dâmboviţa, Cluj, Bihor şi Braşov, ori nu erau traduse în limba română, în judeţele  Caraş-Severin, Olt, Covasna, Neamţ, Cluj, Maramureş, Harghita, Braşov, Vâlcea şi Tulcea sau cu informaţii greu vizibile, scrise cu litere mici, în judeţele Cluj, Mureş, Constanţa şi Alba.

Alţi operatori economici aveau trecută greşit pe sticlele de ulei data de expirare. Potrivit ANPC, în Vrancea, uleiul de măsline extravirgin, fabricat în Grecia, ambalat în recipient metalic de 500 de mililitri, avea pe eticheta originală trecut „Best before – see on package” (n.r. Valabil până la – vezi pe ambalaj), însă pe ambalaj nu exista nicio dată ştanţată. În schimb, pe eticheta cu traducerea în limba română ataşată de comerciant exista atât lot de fabricaţie, cât şi data de expirare.

Totodată, o neregulă constatată de inspectori este şi lipsa înscrierii etichetei nutriţionale, la comercianţi din judeţele Vaslui, Iaşi, Neamţ şi Sibiu, sau eticheta scrisă greşit la raft, în magazine din Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi Neamţ, ori etichetă cu informaţii greşite în Giurgiu (un tip de ulei era trecut pe etichetă şi altul pe contraetichetă), în Ialomiţa (pe etichetă era trecută menţiunea ”33 1/3 % EXTRA FREE - 1 litru la preţ de 750 ml”, fără a exista la vânzare şi produsul de 750 ml) şi în Galaţi (ulei de măsline la care se preciza că este vândut cu preţ redus, dar oferta promoţională expirase de două zile).

În alte locaţii, preţurile nu erau trecute sau erau greu vizibile (în Arad, Vaslui, Bihor, Teleorman, Argeş, Maramureş, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Timiş, Dolj, Dâmboviţa, Iaşi, Bacău, Constanţa, Tulcea, Cluj, Sălaj, Hunedoara, Mehedinţi şi Sibiu.

Printre alte abateri se numără şi neafişarea orarului de funcţionare a magazinului (în Arad), a codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului (în Arad), neafişarea la loc vizibil a codului CAEN al activităţii desfpşurate (în Olt), a Telefonului Consumatorilor, adresei şi a numerelor de telefon/fax ale comisariatului judeţean pentru protecţia consumatorilor în a cărui raza teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului ANPC (în Tulcea), iar în Vaslui s-a constatat vânzarea uleiului de măsline în spaţii neaturizate.

ANPC recomandă consumatorilor să fie atenţi la aspectul ambalajului şi la conţinutul recipientului, să refuze produsele pentru care au îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare, care cuprinde, în mod clar şi în plus faţa de denumire informaţii privind categoria de ulei, să refuze produsele care prezintă semne alterare sau modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului sau urme de mucegai, predusele exprate sau ambalate în alte ambalaje decât cele originale, să păstreze bonul de casă pentru a dovedi achiziţionarea produsului în cazul unor recamaţii şi să nu cumpere produse din locuri neautorizate.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite