Amintiri cu Valter Roman

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)

În volumul-interviu „Coposu - confesiuni" (Editura Anastasia, 1995), carte îngrijită de Doina Alexandru, regretatul preşedinte al PNŢCD rememorează întâlnirea cu un personaj care venea din cu totul altă direcţie politică: Valter Roman. În anii stalinismului românesc, Coposu era unul dintre mar­tirii puşcăriilor, iar Roman - unul dintre stâlpii regimului instaurat de Armata sovietică.Dar întâlnirea dintre cei doi a avut loc ceva mai târziu, când nici Coposu nu mai era în zeghe, nici Roman nu se mai afla în prima linie a sistemului comunist.

„Printre intelectualii din Partidul Comunist pe care i-am cunoscut se numără şi Valter Roman. Întâlnirea mea cu Roman s-a petrecut în anul 1967. La ora aceea eram la totala discreţie a organelor de Securitate, care, după o perioadă de relativă relaxare, începuseră o campanie de teroare împotriva prezumtivilor adversari politici. Fiind în slujbă la Centrala de Construcţii Montaj, pe un post minor, de muncitor mecanic, m-am pomenit chemat la telefon. La capătul firului s-a prezentat un domn cu o voce destul de plăcută, spunând: «Aici Valter Roman».

Nu-l cunoscusem până atunci. Ştiam despre Valter Roman că este ofiţer INA, adică ofiţer acoperit al KGB-ului. Auzisem despre el că a reorganizat Securitatea din România. Mai ştiam că era un tip care a luptat de partea stângii în războiul din Spania şi că făcea parte din categoria celor care s-au evidenţiat în războiul antifascist".

Acesta a fost „prologul". Se apropie întâlnirea cu Valter Roman, care-i produce o mare surpriză.

„Ceea ce m-a surprins a fost tonul calm şi civilizat cu care mi s-a adresat, spunându-mi că vrea să stea de vorbă cu mine. Eu eram obişnuit cu ordine: «La ora 8.10 te prezinţi în strada cutare, la numărul cutare!». Aceste ordine le dădea oricine, cu orice grad în Securitate.

Ştiam că Valter Roman reuşise să supravieţuiască unei epurări şi că era directorul Editurii Politice. Înainte fusese ministru, şef al Marelui Stat Major, o figură importantă a fruntaşilor comunişti. Lucru care m-a făcut să rămân surprins de tonul cu care vorbea şi de faptul că nu mi-a dat ordine, spunându-mi că vine el la mine. I-am spus: «Îmi pare rău, dar eu n-am condiţii să vă primesc, pentru că mie nu mi s-a dat locuinţă, sunt tolerat într-o cămăruţă la mama mea».

La care el mi-a răspuns: «Da, cunosc, nu are nicio importanţă. Noi vom avea o mică discuţie cu caracter istoric şi de aceea nu vă formalizaţi, n-am să vă deranjez prea mult. Dacă sunteţi de acord, la ora 6 am să vin să vă caut». Ce puteam să zic? În afară de faptul că nu eram invitat la unul dintre sutele de sedii ale Securităţii din Bucureşti, m-a uimit faptul că acest domn cu grad mare venea el la mine".

A urmat întâlnirea, la locul şi ora stabilite. Ce au discutat cei doi vom afla sâmbăta viitoare, când rubrica de faţă, ca în fiecare a şasea zi a săptămânii, va fi dedicată cărţii. Restituirile istorice merită şi spaţiu, şi răbdare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite