Anatomia unei înjurături

Am plecat definitiv din patria-mumă în 1997. M-am stabilit în SUA unde mi-am făcut specialităţile, întâi medicina internă, apoi hematologie şi oncologie. Practic medicina şi trăiesc acum ca un american, sau mai bine spus, aproape ca un american. De născut, m-am nascut în Colentina.

 Acolo am şi copilărit. Familia de după mama e din Bistriţa-Năsăud, iar eu mă dau ardelean. Acolo mi-am petrecut vacanţele şi acolo, pe valea Salautei, mi-a rămas şi sufletul. Ardelenismul meu mi-a prins bine şi in cariera profesională.

  Am ajuns destul de repede cunoscut ca Dr. Dan, "the blood doctor from Transylvania".

Şi uite aşa, accentul meu s-a transformat din defect enervant, în calitate interesantă. Soarta a făcut să fiu cât de cât izolat de alţi români. Ceea ce mi-a dezvoltat un puternic dor de glie şi de limba română. Distanţa de ţară şi lipsa dialogului românesc mi-au redeschis apetitul pentru limba mea de acasă.

Am constatat cu durere că încet, încet mi-am pierdut dexteritatea vorbelor româneşti, iar gramatica a început să ”şchioapete”. Am ajuns să trişez în e-mailuri: când nu mi-am mai amintit cum se numeşte sau cum se scrie corect ceva, am schimbat toată propoziţia ca să evit vreo greşeală.

Dar în acelaşi timp am redescoperit poezia, am redescoperit frumuseţea cuvântului scris de altcineva. Am recitit George Coşbuc. Am recitit La Medeleni şi m-am surprins întrerupând lectura şi închizând cartea la câte un cuvânt bine ales, care mi-a mers la suflet. M-am surprins savurând câte un cuvant, lăsându-i timp să se aşeze în suflet, să îmi dea căldură.

În acelaşi timp, mi-am amintit şi de limbajul de cartier. Mult diferit, dar foarte colorat şi cu anumite calităţi umoristice reale. Limbajul de Colentina. Şi mi-am amintit cum acum mulţi ani, înainte chiar de a mă gândi că voi ajunge vreodată în America, am enervat pe un concetăţean colentinian care mi-a strigat "Tu-ţi America mă-tii".  

Uite că acum mi-a intrat în cap. De unde şi până unde America, şi nu oricare, ci a mamei mele? De ce să vrea românul nostru să îşi înfigă mădularul bărbatesc în America? Sunt în America şi mă uit şi în stânga, şi în dreapta şi nu văd un motiv.

Ia să vedem noi! Acum între noi fie vorba, nu sună prea rău - ”Tu-ţi America mă-tii!”Are o anume muzicalitate ca înjurătură. Or mai fi şi alte ţări contracandidate la poziţia Americii în faţa românului îndârjit? Mie nu îmi mai vine nici o altă ţară în minte care să se poată preta la aşa ceva. Cine să vrea să reguleze Rusia Mă-tii? NImeni. Iar dacă ai spune cuiva "tu-ţi Afganistanul mă-tii", ar avea ceva conotaţii proaste higienice. Am putea folosi Dubai. Ceva de genul " ia mai dă-te-n Dubaiul meu!". Dar nu în construcţia clasică "tu-ţi Dubaiul mă-tii". Nu merge şi gata. Tot America e pe primul loc, cum bine a punctat românul nostru colentinian.  

America are o istorie din acest punct de vedere. Că uite aşa mi-am amintit de un cântec vechi golănesc tot din Colentina, ceva de genul- "m-am uitat sub fusta ta, şi-am văzut America!". Deci românul colentinian cu spirit de observaţie a constatat de multă vreme că anatomia şi geografia au ca punct comun părţile delicate ale femeii. Uite unde se intersectează cele două ştiinţe!

Acum pe care America dumneavoastră credeţi că vrea să o reguleze românul nostru- pe cea de nord sau pe cea de sud? După un scurt sondaj de opinie printre prietenii apropiaţi, am ajuns la concluzia că 100% din cei întrebaţi au răspuns "America de Nord.” Greşeală! Iar mă uit în stânga şi în dreapta. Greşeală. Cred că cea de Sud ar fi măcar mai călduroasă, dacă nu mai atrăgătoare.

Acum mă întorc la faptul că este vorba despre America mamei mele. Mama mea de la Bistriţa-Năsăud! A avut pică nenea acela supărat pe America mamei mele. Şi mă uit la poza mamei înrămată pe consolă. Ea habar nu a avut! Păi dacă ştia mama ce supraputere a avut ea între picioare, altfel şi-ar fi negociat programul decalat şi ratele la Trabant!