UPDATE Ninsori abundente, lapoviţă, ploi şi polei, duminică, până la ora 18.00. În opt judeţe este cod portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Întreaga ţară este, duminică, până la ora 18.00, sub incidenţa unei informări meteorologice de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, pentru opt judeţe fiind emisă avertizare cod portocaliu. În aceste zone, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h.

UPDATE Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat sâmbătă, la Digi24, că vor fi trimise opt generatoare de mare capacitate în Vestul ţării, în judeţele unde nu există curent electric din cauza viscolului, el precizând că până la noapte toate generatoarele vor ajunge la destinaţie.

„Vor decide la nivelul comitetelor judeţene unde vor folosi aceste generatoare şi cei de la ENEL vor asigura conectarea generatoarelor la reţeaua de distribuţie ca să asigure curentul în zonele respective. Dacă mai este nevoie, mai avem capacitatea să trimitem generatoare acolo sau în alte părţi din judeţele care nu au probleme la acest moment”, a spus secretarul de stat în MAI şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, reprezentanţii companiei ENEL au fost rugaţi de către ministrul de Interne, Carmen Dan, să asigure asistenţa necesară cu numărul maxim de personal.

UPDATE Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vântul va prezenta intensificări de vânt în judeţele Bistriţa Năsăud, zona de munte şi judeţul Maramureş, zona de munte, între orele 12.00 - 15.00. 

„În zona montană la altitudini de peste 1700 m, vântul va prezenta intensificări care la rafală vor depăşi 80...90 km/h şi viscol care va reduce temporar vizibilitatea sub 50 m”, arată ANM. 

De asemenea, între orele 11.00 - 14.00 se află sub Cod galben de viscol judeţele Suceava şi Neamţ, în timp ce între orele 10.00 - 14.00 se află sub Cod galben de viscol judeţele Vaslui, Bacău, Vrancea, Neamţ, Galaţi şi Iaşi. 

Între orele 09.15 - 15.00, se află sub Cod galben judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu-Mare. 

Precipitaţiile vor continua şi duminică

Potrivit meteorologilor, precipitaţiile vor continua şi dumunică, în cea mai mare parte a ţării. În Dobrogea, Muntenia şi estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova şi în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse precipitaţiile vor fi importante cantitativ.

„Vor fi depuneri de polei în nordul şi nord-estul Munteniei, local în Moldova şi pe spaţii mai mici în Transilvania şi Oltenia. La altitudini sub 1500 m în estul Carpaţilor Meridionali şi în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea de gheţuş sau polei. Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze în general de 45…55 km/h”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, este cod galben, până la ora 16.00, în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi nordul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură. Aici vor continua precipitaţiile predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. La munte vor fi rafale ale vântului de peste 60 km/h.

În plus, până la ora 12.00, este cod portocaliu în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste judeţe va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite