ANPC: Milioane de măşti de protecţie, oprite de la vânzare în toată ţara. Ce nereguli au fost descoperite în urma controalelor de amploare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorii ANPC au identificat nereguli în legătură cu aproape 58% din măştile comercializate pe piaţa din România. Imagine: Adevărul
Inspectorii ANPC au identificat nereguli în legătură cu aproape 58% din măştile comercializate pe piaţa din România. Imagine: Adevărul

Peste 31 de milioane de măşti de protecţie au fost oprite temporar de la comercializare, în ultima săptămână, iar alte peste 90.000 de măşti au fost scoase definitiv de la vânzare de către ANPC. Peste jumătate din măştile de protecţie verificate aveau probleme precum lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare sau a menţionării compoziţiei materialului utilizat.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat joi că în ultima săptămână au fost verificaţi 504 operatori economici din toată ţara, fiind depistate nereguli în cazul a 275, potrivit Hotnews.ro.

Potrivit ANPC, au fost verificate măşti în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecţie (EIP) în valoare de 2,1 miioane de lei.

Mai exact, inspectorii ANPC au identificat nereguli în legătură cu aproape 58 la sută dintre aceste echipamente de protecţie. 

Comisarii ANPC au dispus 382 de sancţiuni - 114 avertismente şi 268 de amenzi n valoare de 1,75 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare peste 31 de milioane de măşti, iar alte peste 90.000 de măşti au fost oprite definitv de la vânzare.

Ce nereguli au fost depistate de către inspectorii pentru Protecţia Consumatorilor:

  • Lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului
  • Lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare
  • Lipsa menţionării compoziţiei materialului utilizat
  • Lipsa traducerii în limba română a informaţiilor si instrucţiunilor pe etichetele de produs.
  • Lipsa indicării elementelor de identificare şi caracterizare, referitoare la denumirea producătorului/importatorului/distribuitorului şi adresa sediului în România
  • Lipsa marcajului CE
  • Lipsa declaraţiei de conformitate
  • Lipsa indicaţiilor privind condiţiile speciale de depozitare şi/sau manipulare si/sau nerespectarea acestora
  • Comercializarea de produse nesigure (în interiorul cutiei, măştile nu erau ambalate)
  • Elemente care pot induce în eroare consumatorul cu privire la legalitatea produsului :
  • în declaraţia de conformitate era înscris că produsul mască era dispozitiv medical, iar raportul de testare era emis pentru un EIP care se supune altui cadru legal
  • aplicarea marcajului CE de către organisme neacreditate
  • aplicarea marcajului CE la produsele „măşti igienice lavabile„ şi „măsti igienice lavabile pentru copii” la care se afirma prin etichetare că „nu fac parte din grupa echipamentelor individuale de protecţie şi nici din grupa dispozitivelor medicale” pe declaraţia de conformitate fiind indicată Legea nr.245/2004;

Potrivit ANPC, au fost avute în vedere şi notificările RAPEX ale statelor membre cu privire la măşti. În acest context, au fost găsite la comercializare produse notificate prin sistemul RAPEX, acestea fiind oprite definitiv de la comercializare.

Marcajul CE şi trucul folosit de producătorii chinezi

Marcajul CE este un simbol care atestă conformitatea unui produs cu cerinţele aplicabile prevăzute de legislaţia europeană.

Marcajul CE se aplică atât pe produse fabricate în statele membre cât şi pe produse fabricate în tări terţe si comercializate în Spaţiul Economic European. „Prin urmare, marcajul CE nu indică faptul că un produs este fabricat în Spatiul Economic European, ci confirmă faptul ca produsul îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi comercializat pe piaţa europeană”, arată ANPC.

Potrivit sursei citate, un marcaj asemănător cu marcajul CE, dar cu proporţii diferite, apare adesea pe produsele din China, deoarece producătorii chinezi aplică marcaje similare pe produsele lor. În acest ultim caz, simbolul ar însemna „China Export” sau „China Electronics”. Diferenţa dintre cele două simboluri constă doar în spaţiul dintre cele două litere.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite