Antenele GSM nu pot fi instalate fără acordul locatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Oneşti, dar şi în alte localităţi din ţară, au început să apară discuţii legate de amplasarea antenelor de telefonie mobilă, informează "Ziarul de Bacău". Oamenii au aflat de efectele

La Oneşti, dar şi în alte localităţi din ţară, au început să apară discuţii legate de amplasarea antenelor de telefonie mobilă, informează "Ziarul de Bacău". Oamenii au aflat de efectele nocive ale acestora şi nu le mai vor în apropiere de locuinţele lor.

Pe seama antenelor GSM au fost puse unele probleme de sănătate, precum durerile de cap, pierderile de memorie, insomniile şi multe altele, chiar mai grave, precum cancerul sau tumorile cerebrale.

După ce au aflat din presă despre aceste posibile îmbolnăviri, mai mulţi oneşteni şi-au dat seama că şi ei manifestă unele simptome asemănătoare. Prin urmare, au reacţionat şi s-au adresat primăriei. Aşa au aflat că, de fapt, aceste antene nu pot fi montate pe imobile fără acordul celor care locuiesc zi de zi în ele.


Cazuri de montări ilegale

"Firmele de telefonie mobilă trebuie să solicite autorizaţii de construire" - a declarat primarul oraşului Oneşti, Emil Lemnaru. "Pentru a primi această autorizaţie, firmele trebuie să ne prezinte şi acordul locatarilor din blocul respectiv". Totuşi, unii preşedinţi de asociaţii din Oneşti au susţinut că s-au montat antene, pe unele blocuri de pe Calea Mărăşeşti, fără acordul locatarilor, ba chiar şi fără autorizaţii de construire.

Cazul nu este singular, iar Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a preluat concluziile unor studii medicale, cum ar fi cele realizate la Institutul Ecologic din Germania sau la Universitatea Harvard din SUA, conform cărora ar exista o legatură directă între apariţia cancerului şi radiaţiile emise de antenele GSM. Alte studii, cum ar fi cel realizat de Universitatea din Essex, arată că antenele pentru telefonia mobilă nu au efect pe termen scurt asupra sănătăţii.

Toţi locatarii de bloc din România trebuie să ştie că numai de ei depinde dacă acceptă sau nu montarea antenelor GSM pe blocuri. Anterior, în Slatina de pildă, au avut loc revolte pentru mutarea unor antene. Şi în Bucureşti, în sectorul 6, pe strada Baia de Aries, o instanţă de judecată a decis demontarea unei antene GSM, care fusese amplasată fără acordul locatarilor. (Mihaela Pavnutescu)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite