Aproximativ 560.000 de persoane sunt eligibile pentru administrarea dozei booster din vaccinul anti-COVID la patru luni de la schema completă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pixabay
FOTO Pixabay

Aproximativ 560.000 de români pot primi, începând de săptămâna viitoare, a treia doză de ser anti-COVID (booster) la patru luni de la administrarea unei scheme complete de vaccinare. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că prioritatea rămâne însă vaccinarea celor care sunt vaccinaţi deloc, chiar dacă aceştia au trecut prin boala COVID-19.

„Eligibili, în momentul în care am luat această decizie, pe 14 ianuarie, erau 560.000 de persoane care aveau mai mult de patru luni de la administrarea primei scheme. Primeam destul de multe cereri de devansare a termenului de la oameni, din diverse motive: fie că trebuia să plece în alte ţări unde era obligatoriu o doză de booster. Însă nu acesta a fost motivul pentru care s-a devansat, a fost un motiv medical. Suntem la începutul unui val cinci care se anunţă cu foarte multe cazuri”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la Digi 24, explicând motivele care au stat la baza deciziei autorităţilor române de a aproba administrarea dozei booster la patru şi la şase luni de la schema completă.

El a menţionat că numeroase persoane vaccinate cu serul Johnson au solicitat administrarea dozei booster.

Gheorghiţă a precizat că administrarea celei de-a treia doze este importantă mai ales la persoanele de peste 65 de ani, dar şi la cele cu boli cronice, inclusiv cele care suferă de obezitate sau hipertensiune arterială.

Medicul a susţinut însă că prioritatea autorităţilor o reprezintă vaccinarea cu schema iniţială a cât mai multor persoane care fac parte din categoriile vulnerabile în faţa bolii.

„Prioritar este să-i vaccinăm pe cei vulnerabili cu prima schemă, chiar dacă au istoric de trecere prin boală”, a adăugat medicul.

Potrivit acestuia, „comparativ cu varianta Delta, riscul de reinfecţie în primele şase luni de la trecerea prin boală este de 10 ori mai mare faţă de varianta Delta”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite