Societate

articolul anterior articolul urmator

Raed Arafat, despre restricţiile pentru activităţile religioase: Nu le închidem, dar punem condiţii. Nu trebuie neapărat să ai argument ştiinţific

14
22 Oct 2021 18:33:54
Autor: News.ro
Pelerinajele trebuie organizate cu respectarea normelor sanitare
Pelerinajele trebuie organizate cu respectarea normelor sanitare

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri, după şedinţa de Guvern în care s-au stabilit noile măsuri de restricţie, în contextul valului 4 al pandemiei, că nu s-au interzis activităţile religioase pentru că există o decizie CNSU în acest sens şi se merge doar pe impunerea măştii şi a obligaţiei ca între persoane să fie cel puţin doi metri.

Întrebat dacă la manifestările religioase se impune prezenţa cu certificat verde, Raed Arafat a spus că este o decizie luată la nivelul CNSU. Au fost discuţii în acest sens şi nu se va impune certificatul verde, a spus el.

”Deci sunt măsuri care se iau, nu neapărat să ai argument ştiinţific, este o decizie luată, nu închidem activităţile religioase dar punem condiţia de doi metri între persoane şi mască obligatorie, e decizie votată, pe lângă baza ştiinţifică a medicilor”, a declarat Raed Arafat, la Palatul Victoria.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Stefan din Nord
22.10.2021, 18:39:46

Nimeni nu le va respecta .,mai ales la sate si catune INCHIDE-LE !

-9 (9 voturi)
R e l i g u l o u s ⩾ 16 fani@Vancouver.Canada
22.10.2021, 18:47:36

"Nu le închidem" Fiindca ar pierde voturi...

+7 (11 voturi)
Corina
22.10.2021, 19:10:10

Nu le respectă nici la oraș. Om lângă om în bănci înăuntru și afară. Numai cei care stau în picioare afară au grijă.

-8 (8 voturi)
Utilizator Adevărul
22.10.2021, 19:10:04

Comentariu considerat abuziv.

defu gabi
22.10.2021, 19:12:41

Alrafatu zice ca nu trebuie argumente stiintifice... Evident, stiintific vorbind, masura arafatista a inghesuirii oamenilor in piete si targuri pe culoare inguste e de natura sa ajute semnificativ la raspandirea bolii. Rasfirarea naturala a oamenilor pe o suprafata mai mare reduce distanta si schimbul de germeni... A fost doar un exemplu al faptului ca zadarnicirea combaterii pandemiei a demarat-o chiar echipa care a conceput si impus masurile inca din 2020...

-8 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (14)

Modifică Setările