Articolul 184 hălăduind liber prin oraş

„Articolul 184 trebuie imediat expertizat. Am o temere însă că nu-şi va exprima consimţământul şi va trebui s-o luăm de la capăt”

Să presupunem că o persoană cu grave afecţiuni psihice săvârşeşte un omor. Probatoriul în speţă pare să fie foarte simplu: martori oculari, sângele victimei pe îmbrăcămintea suspectului, corpul delict descoperit cu ocazia cercetării la faţa locului.

Următorul pas al cercetărilor este conducerea suspectului la parchet sau poliţie pentru consemnarea declaraţiei sale. Nicio surpriză însă pentru cel care anchetează atunci când constată imposibilitatea iniţierii unui dialog coerent cu acesta. Are numele unui mare domnitor român, tatăl e un fost împărat, iar mama Ileana Cosânzeana. Data naşterii sale e situată undeva înaintea erei noastre, antecedentele penale se întind din Evul Mediu până în prezent iar stagiul miltar l-a efectuat, nu demult, în legiunile romane.

E limpede pentru toată lumea că persoana trebuie internată într- un centru psihiatric şi supusă unei expertize de specialitate pentru a-i stabili existenţa discernământului. Reţinerea sau arestarea preventivă nu-şi au locul aici.

Din acest punct de vedere, Codul de procedură penală român aplicat în prezent, recurgând la o soluţie simplă şi logică, permite internarea imediată în spital pentru efectuarea analizelor de rigoare pe care se vor baza concluziile experţilor.

Noul cod de procedură penală, care va intra în vigoare în luna februarie a anului viitor,  dorindu-se a fi mai sofisticat, face teoria chibritului în domeniul expertizei psihiatrice, iar rezultatul produs nu e altceva decât o îmbinare incoerentă de texte, inaplicabilă în mod practic. 

Dacă actualul cod îi consacră  un articol cu două alineate, noul cod vine cu nu mai puţin de douăzecişiopt de alineate, cele multe din ele netrebuind să se regăsească într-o lege modernă,  al cărei scop declarativ a fost desfăşurarea cu celeritate a procesului penal. Lucrurile pot deveni triste în practică, mai ales că am încercat să ignor faptul că există necorelări de substanţă între reglementarea expertizei psihiatrice şi internarea medicală provizorie  – discuţia nu se poate purta pe un blog, ar deveni mult prea tehnică.

O persoană care a comis o faptă de genul celei descrise anterior, în loc să fie imediat internată într-un spital în care să fie analizată, supraveghetă şi să i se asigure tratamentul corespunzător, va putea hălădui liberă prin oraş. Până când, nu se poate determina exact. Poate până când se va gândi cineva să modifice textul de lege.

Iată cum se pot desfăşura practic lucrurile:

Scena 1. Are loc iniţierea dialogului dintre poliţist şi suspect. Poliţistul constată că legea îl obligă să dispună efectuarea expertizei psihiatrice.

Scena 2. Potrivit legii poliţistul trebuie să ceară consimţământul scris al suspectului (!)  pentru a se putea efectua expertiza. Următorul dialog poate fi lesne închipuit:

- Domnule suspect, vă rog să-mi comunicaţi dacă doriţi să consimţiţi să efectuăm o expertiză psihiatrică asupra dumneavoastră.

- Dar cum îţi permiţi nemernicule să te îndoieşti de discernământul meu?

- Deci să înţeleg că refuzaţi?

- Bineînţeles că nu refuz. Doresc însă ca expertiza să fie realizată în spaţiul cosmic cu psihiatri obiectivi, din afara sistemului planetar.

- Domnule, dar nu putem efectua expertize în spaţiul cosmic...

-Atunci refuz categoric. N-am încredere în netrebnicii ăştia de psihiatri tereştri. Cunosc foarte bine ce le poate pielea. Şi vreau şi o foaie pentru că vreau mai întâi să fac o plângere  împotriva dumitale. Şi un pix cu pastă roşie pentru că m-am dezobişnuit de mult să mai scriu cu albastru.

Scena 3. După câteva ore de dialog  suspectul consemnează, în sfârşit , cu litere mari de tipar, refuzul de a efectua expertiza. Uşurat, poliţistul face o adresă către parchet: „Domnule procuror, întrucât domnul suspect refuză expertiza,va rog sa dispuneţi emiterea unui mandat de aducere în scopul prezentării sale la comisia medico-legală”.

Scena 4. Procurorul scrie un mandat de aducere pe care-l înmânează poliţistului, care se grăbeşte să-l ducă pe suspect  la unitatea medico-legală. Acolo surpriză. O secretară îl ia la rost „ Dumneata nu ştii că azi nu se întruneşte comisia?”. „Şi eu cu ăsta ce fac acum?  Îi dau  drumul acasă? A făcut azi dimineaţă un omor”. 

Scena 5. Timpul trece. La insistenţele poliţistului, se constituie ad-hoc o comisie de medici care, în urma primelor discuţii cu subiectul constată, pe bună dreptate, că e necesară o examinare complexă, ce necesită internarea într-un spital de specialitate. Suspectul refuză internarea de bunăvoie, exprimându-şi în continuare neîncrederea în sistemul psihiatric terestru. Comisia, în temeiul noului cod de procedură penală, sesizează şi ea printr-o adresă procurorul: „Domnule procuror, apreciem că este necesară internarea nevoluntară a domnului suspect întrucât stabilirea discernământului acestuia necesită investigaţii medicale de specialitate amănunţite”.

Scena 6. Mandatul de aducere emis de procuror are în vedere doar prezentarea la comisie aşa că suspectul e liber să plece. Înainte de despărţire poliţistul îl roagă (altă posibilitate nu mai are) să nu fugă de acasă, îl va mai căuta zilele viitoare.

Scena 7. Poliţistul (de ce-o fi aşa nervos?) vine cu adresa de la comisia medico-legală la procuror. Procurorul trebuie să facă un referat prin care să sesizeze instanţa cu privire la internarea nevoluntară. Scrie aproape şase pagini, cerinţele din noul cod sunt multe, se enervează când citeşte despre proporţionalitatea măsurii în raport cu scopul urmărit. Scrâşneşte printre dinţi :„La dracu', pentru o internare de câteva zile la un omor, atâtea hârtii”.

Scena 8. Având referatul procurorului şi dosarul poliţistul se deplasează la tribunal. Acolo funcţionează din plin sistemul de repartizare aleatorie aşa că termenul fixat e peste trei zile. În acest timp suspectul poate hălădui liber prin ţară. Sau prin Europa.

Scena 9. La primul termen de judecată, nicio surpriză, suspectul nu se prezintă. Avocatul cere termen. Pentru pregătirea apărării, evident.

Scenele 10, 11 ,12, 13 etc. Desfăşurarea mecanismului complex de luare a dificilei şi profundei decizii de determinare a existenţei elementelor suficiente şi proporţionale referitoare la internarea suspectului în spital.

Scenele finale (sau terminale). Termenele de recurs, ce-i drept suspensiv, - nu se ştie exact câte.

Scenariul ipotetic de mai sus este inspirat din articolul 184 alineatele 1-28 din noul cod de procedură penală. Neintrat încă în vigoare.

Concluzia: articolul 184 trebuie imediat expertizat. Am o temere însă că nu-şi va exprima consimţământul şi va trebui s-o luăm de la capăt.