Scandalul de la Spitalul Universitar ia amploare. Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul asistentei concediată după ce a făcut greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că va trimite la Parchet raportul încheiat după controlul făcut la Spitalul Universitar din Bucureşti după ce s-au constatat ”anumite aspecte de natură penală” privind achiziţiile făcute din fondurile Ministerului Sănătăţii,

UPDATE „Am constatat că s-ar putea să existe nişte probleme de natură penală, la modul în care s-au făcut achiziţiile din fondurile Ministerului Sănătăţii. Precizez că acest control s-a întins pe o perioadă mai îndelungată de timp, adică am început cu anul 2013, obiectivele vizate au fost legate de modul în care sunt furnizate serviciile medicale pacienţilor, modul în care au fost utilizate fondurile Ministerului Sănătăţii, modul în care angajaţii cunosc protocoalele, procedurile de curăţenie, de dezinfecţie la nivelul spitalului Universitar. Aşa cum spuneam, am constatat că sunt anumite aspecte de natură penală, drept pentru care, întregul draft, întregul raport al acestui control va fi trimis la Parchet” a afirmat, vineri, ministrul Sănătăţii.

Întrebată dacă aspectele de natură penală constatată ar viza managerul spitalului, foştii manageri sau alte persoane, Pintea nu a dat detalii cu privire la acest aspect.

„La momentul respectiv, când raportul final va fi gata, vă voi comunica aceste aspecte, precum şi faptele pe care noi le considerăm posibil de natură penală şi pentru care vom face acele sesizări” a mai spus ministrul Sănătăţii.

Concediată pe motiv că are absenţe nemotivate

De altfel, o asistentă medicală care a făcut greva foamei susţine că a fost concediată în mod abuziv de conducerea unităţii sanitare, iar decizia de concediere ar avea legătură cu faptul că s-a plâns de lipsurile din spital. Oficial, conducerea i-a reproşat că a absentat de la locul de muncă 4 zile, timp în care, spune aceasta, era de fapt în greva foamei în faţa spitalului. Asistenta spune că va contesta decizia unităţii medicale, pentru că vrea să îşi reia locul de muncă pe care îl ocupă de mai bine de 20 de ani.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la concedierea asistentei medicale Mariana Luceanu de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) care a făcut greva foamei în luna agust şi anunţă o nouă anchetă la unitatea medicală.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o nouă anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în legătură cu concedierea asistentei medicale care a făcut greva foamei acum câteva luni, în legătură cu condiţiile din unitatea spitalicească”, se arată, vineri, într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

Reprezentanţii instituţiei reamintesc că s-a mai făcut o anchetă, în 23 august 2018, după discuţii avute la acea vreme cu asistenţii medicali aflaţi în greva foamei.

„La finalul anchetei, în sala de şedinţe a fost chemat şi domnul Simion Daniel Petrică, însă reprezentanţii spitalului nu au dorit să ia parte la această întrevedere. Domnul Simion Daniel a susţinut că, atât dumnealui cât şi doamna Luceanu Mariana au renunţat la greva foamei, cel puţin până la finalizarea raportului de control al Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii. De asemenea, a susţinut în continuare că la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt o serie de nereguli, fără însă a prezenta vreo dovadă că a sesizat în scris conducerea spitalului sau alte organe abilitate cu privire la existenţa acestora”, se mai arată în comunicatul de presă.

A adus în atenţia publicului problemele spitalului

Avocatul Poporului anunţă că sesizat Corpul de control al Ministrului Sănătăţii, de către Domeniul Drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale din cadrul Avocatului Poporului, cu solicitarea de a informa cu privire la rezultatul controlului efectuat.

„Până în prezent nu s-au primit informaţii din partea Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii”, au mai spus reprezentanţii Avocatului Poporului.

Asistenta de la Spitalul Universitar din Bucureşti care a făcut greva foamei a declarat, vineri, că a fost concediată pentru ”absenţe nemotivate”, dar susţine că adevăratul motiv este faptul că a adus în atenţia publicului problemele din unitatea medicală.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat faptul că decizia a fost luată de către Comisia de disciplină a unităţii, în concluziile căreia nu se poate interveni, însă afirmă că, în urma controalelor, s-a stabilit că o parte dintre aspectele sesizate de asistenta medicală Mariana Luceanu sunt adevărate. În plus, Pintea a spus că s-a verificat modul de cheltuire a banilor la Spitalul Universitar, existând suspiciunea unor ”probleme de natură penală”.

Înştiinţată că i-a fost desfăcut contractul de muncă

Mariana Luceanu, asistent anestezist în cadrul Spitalului Universitar din Capitală, a primit joi înştiinţarea prin care a fost anunţată că i-a fost desfăcut contractul de muncă, iar aceasta va intra în vigoare începând de mâine.

Mariana Luceanu a intrat în greva foamei, alături de un coleg, tot asistent şi el, la începutul lunii august, iar timp de 17 zile şi-au manifestat nemulţumirile în acest mod, arată digi24.ro. Cei doi au reclamat condiţiile în care sunt trataţi pacienţii, dar şi lipsurile din spitalul Universitar, cum ar fi lipsa dezinfectantului sau a aparaturii necesare.

Imediat după încetarea grevei, asistenta a fost cercetată disciplinar de conducerea spitalului pe motiv că în anumite zile din perioada în care a protestat, nu s-a prezentat la serviciu.

În urma demersului celor doi asistenţi, ministerul Sănătăţii a trimis la Spitalul Universitar Corpul de Control pentru a verifica cum au fost cheltuiţii banii primiţi de unitatea medicală în ultimii şapte ani. Rezultatele acestui control nu au fost făcute publice nici până astăzi.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite