Societate

articolul anterior articolul urmator

Asociaţia ACCEPT: România este judecată la CEDO pentru nerecunoşterea căsătoriei unui cuplu gay

25
1 Mar 2021 19:42:41
Autor: Cristina Morozan
Avocată a cuplului: „România face un abuz fără precedent” Foto: Arhivă
Avocată a cuplului: „România face un abuz fără precedent” Foto: Arhivă

Adrian Coman şi Clai Hamilton au dat România în judecată la CEDO, pentru nerecunoaşterea căsătoriei lor, iar procesul intentat a debutat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a anunţat luni Asociaţia ACCEPT.

Adrian Coman şi Clai Hamilton au dat România în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea dreptului lor la căsătorie, nediscriminare, viaţă de familie şi acces la justiţie, potrivit comunicatului ACCEPT. 

Potrivit sursei citate, Curtea Europeană a anunţat luni că procesul împotriva României a debutat, "cazul fiind comunicat într-un timp record de instanţa europeană, ceea ce indică gravitatea abuzului statului român".

De asemenea, Adrian Coman şi Clai Hamilton au fost recunoscuţi ca soţi şi, implicit, ca familie, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi de Curtea Constituţională a României (CCR) în vara anului 2018. Potrivit ACCEPT, aceste două decizii reprezintă cele mai importante precedente juridice stabilite în ultimul deceniu pentru egalitatea persoanelor LGBTI în Uniunea Europeană şi în România. Decizia CJUE, care stabileşte recunoaşterea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex în dreptul european, cel puţin în materia liberei circulaţii, este una obligatorie pentru instanţele şi autorităţile publice din România. Decizia CCR recunoaşte, pentru prima dată, dreptul la viaţă de familie al femeilor lesbiene şi bărbaţilor gay în România şi indică, încă din 2018, faptul că Parlamentul trebuie să adopte o lege care să protejeze aceste familii.

Adrian Coman: Este revoltător că suntem încă în această situaţie 

Deciziile CJUE şi CCR au fost ignorate de puterea executivă, legislativă şi judecătorească din România, reclamă ACCEPT.

 "În aproape trei ani, ambele decizii au fost ignorate de puterea executivă, legislativă şi judecătorească. Instanţele, care ar fi trebuit să soluţioneze cazul de discriminare iniţiat de Adrian, Clai şi ACCEPT împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) şi Ministerului pentru Afaceri Interne, au eşuat. Judecătoria Sector 5 şi Tribunalul Bucureşti au invocat din oficiu excepţii procedurale, clamând o aberantă lipsă de interes a părţilor pentru rezolvarea cauzei, în loc să aplice deciziile instanţelor superioare. Astfel, judecătorii celor două instanţe au negat accesul nostru la justiţie şi la o soluţie pentru problema de fond: imposibilitatea soţilor Coman-Hamilton de a locui ca familie în România, din cauza refuzului IGI de a emite în 2013 un permis de şedere pentru Clai (cetăţean american), motivând discriminatoriu că România nu recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării.", precizează comunicatul.
 
De asemenea, ACCEPT acuză că „în tot acest timp, practica autorităţilor nu s-a schimbat”, şi că Parlamentul nu a reglementat parteneriatul civil şi Guvernul nu a coordonat o reformă administrativă care să armonizeze legislaţia naţională cu cea europeană în materia liberei circulaţii pentru cetăţenii europeni. Această din urmă problemă este analizată şi de Comisia Europeană, care a declanşat în august 2020 o procedură de pre-infringement împotriva României, ultimul pas înainte de declaşarea procedurii judecătoreşti la CJUE pentru încălcarea legislaţiei UE prin neîndeplinirea obligaţiilor de către un stat membru. Prin procedura de pre-infringement se încearcă un dialog cu statul, înainte de a fi trimis în judecată de către Comisia Europeană.

 „De aproape nouă ani suntem în instanţele din România şi Europa. Refuzul statului de a ne recunoaşte căsătoria nu ne permite să avem reşedinţa în România. Dacă s-ar întâmpla ceva cu părinţii mei, care locuiesc în România, nu am putea să fim alături de ei ca familie, din cauza restricţiilor de circulaţie impuse pentru limitarea pandemiei. Deşi soţii cetăţenilor români au dreptul să intre în ţară, Clai nu îşi poate exercita acest drept. El nu poate obţine nici permis de şedere, nici certificat de căsătorie transcris, prin care să arătăm că formăm o familie. Este revoltător că suntem încă în această situaţie, în ciuda eforturilor făcute şi în dispreţul deciziilor CJUE şi CCR, care deja au clarificat legislaţia în materie. Sperăm să ne găsim la CEDO dreptatea şi avem încredere că noile autorităţi române vor pune capăt acestor discriminări, cu sprijinul Comisiei Europene", a declarat Adrian Coman, conform comunicatului citat.

Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului care reprezintă cuplul în toate aceste speţe spune că faptele reclamate la CEDO sunt extrem de grave, iar „România face un abuz fără precedent”.

„Dreptul european face parte din cel naţional, şi trebuie aplicat direct de judecători şi celelalte autorităţi. Avem încrederă că CEDO va institui printr-o decizie favorabilă în acest caz un drept la căsătorie în Europa pentru persoane LGBTI, deci fără discriminare, în baza jurisprudenţei anterioare a curţii, care consideră că, odată statuat în dreptul naţional, dreptul la căsătorie trebui reglementat efectiv. Dreptul la căsătorie pentru Adrian şi Clai a fost deja recunoscut de CJUE şi el nu poate rămâne un drept iluzoriu, ci trebuie să poată fi exercitat efectiv. Or, în absenţa posibilităţii de transcriere a căsătoriei încheiate în Belgia, Adrian şi Clai nu au posibilitatea să primească o carte de rezidenţă pentru că, în fapt, căsătoria lor nu e recunoscută de România,” a declarat avocatul cuplului.

Iar Teodora Roseti-Ion-Rotaru, directoare executivă a Asociaţiei ACCEPT a declarat că nu au nicio îndoială că vor câştiga şi că „CEDO va afirma că persoanele queer din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei au dreptul la căsătorie”.

 „Căsătoria lui Adrian şi Clai este o realitate juridică pe care România nu va mai putea să o ignore. Refuzul de a respecta statul de drept şi drepturile omului în România a determinat CEDO să înceapă rapid acest proces. Nu avem nicio îndoială că îl vom câştiga şi că CEDO va afirma că persoanele queer din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei au dreptul la căsătorie, în ciuda unei mobilizări masive împotriva egalităţii LGBTI în Europa de Est. Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, un experiment al politicienilor şi organizaţiilor ultra-conservatoare din România, a eşuat. Românii au refuzat să participe la un vot care ar fi ridicat discriminarea la nivel constituţional. Însă mobilizarea împotriva persoanelor LGBTI este un fenomen din ce în ce mai răspândit în Europa, ca ţapi ispăşitori folosiţi pentru a direcţiona furia publică în regimuri autoritare ca cel din Polonia sau Ungaria. Sperăm că demersul nostru în faţa CEDO va permite tuturor comunităţilor LGBTI marginalizate din Europa să aibă speranţa la recunoaştere juridică pentru viaţa de familie şi căsătorie şi, pe termen lung, la o viaţă mai bună, fără ură şi discriminare", a spus directoare executivă a Asociaţiei ACCEPT.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

istratescu felix
1.03.2021, 19:56:31

offf. atâta jale.

+3 (5 voturi)
Comandor Gherghisan
1.03.2021, 19:56:39

Daca amandoi aveti cuc sunteti inversionisti si nu puteti fi soti.

+6 (8 voturi)
Ludwig
1.03.2021, 20:01:16

In curand se va legaliza si la noi parteneriatul civil si casatoria intre persoane de acelasi sex ca in tarile civilizate din vest. In fond fiecare e liber sa traiasca cum vrea. Pana si in Grecia s-a legalizat, a tipat si al ei bor-ul lor, dar degeaba. Lumea progreseaza nu ramane in evul mediu. Pana la urma homosexualitatea era ceva normal in antichitate: mari genii ale omenirii au fost gay: Ceikovski, oscar wilde, rudolf nureev, sviatoslav rihter, tenismena Martina Navratinova, actrita Judy Foster, etc. In serbia tara ortodoxa, primul ministru este o lesbiana casatorita cu partenera ei, au impreuna o fetita prin inseminare de la un donator. In irlanda primul ministru e gay. Nu orientarea sexuala este importanta si ce are in cap si cum gandeste.

-5 (11 voturi)
Infractorul Burci
1.03.2021, 20:06:16

Mă boule, BOR însemnă Biserica Ortodoxă Română...

-7 (19 voturi)
Ludwig
1.03.2021, 20:12:34

Infractorul Burci Asa si? nu ne interseaza parerea bor-ului ce tine tara asta in evul mediu...

-5 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările