Asta înseamnă să fii anticorp!

O să descriu un model teoretic de evoluţie a unei populaţii de păsări. Dacă o să reuşesc să vă ţin atenţi până la jumătate, o să avem prilejul să facem împreună nişte analogii cu societatea românească.

În cartea sa “The Selfish Gene”, Richard Dawkins descrie un model interesant de evoluţie a reciprocităţii şi altruismului într-o cultură. Un fel de dilemă a prizonierului mai complicată. Dawkins imaginează o populaţie de păsări care pot fi infestate de nişte purici purtători de boli grave. Păsările se pot deparazita cu ciocul pe tot corpul, cu excepţia capului. Soluţia evidentă este reciprocitatea: o pasăre îşi ajută vecinul şi, când are la rândul său nevoie, este ajutată de cineva. Comportamentul e întâlnit, de altfel, la multe specii de păsări şi mamifere. Şi problema pare rezolvată atâta timp cât toată lumea e dispusă să ajute pe toată lumea. Asta până când apar primii indivizi care, deşi sunt ajutaţi de vecini, nu întorc niciodată serviciul. În modelul teoretic aceşti indivizi, numiţi de Dawkins „cheats” („profitori”) ies în câştig (au, spre exemplu, mai mult timp să se hrănească sau să se păzească de prădători) şi astfel, au ceva mai multe şanse decât „suckers” („fraierii”, cei care ajută pe toată lumea) să îşi treacă mai departe genele purtătoare ale acestui comportament către generaţia următoare. Până când, după mai multe generaţii, întreaga populaţie e alcătuită din cheats. Dar pentru că nimeni nu se mai poate deparazita complet, întreaga populaţie e infestată şi, deci, sortită extincţiei. O populaţie de hoţi e evident nesustenabilă. Dawkins intervine în acest mecanism prin introducerea unui nou tip de indivizi, numit de Dawkins „grudgers” (un fel de „cei ce nu pot fi păcăliţi de două ori”), care îi ajută pe toţi cei din jur cu o excepţie: îi ţin minte pe cheats şi, după o primă ţeapă, nu îi mai servesc.

Recapitulăm: suckers ajută pe toată lumea, cheats profită fără să ajute pe nimeni, grudgers servesc iniţial pe toată lumea, dar ţin minte un cheat şi îl pun pe lista neagră.

Dawkins a introdus coordonatele unei populaţii cu o majoritate de suckers şi minorităţi de cheats şi grudgers într-un calculator capabil să simulze evoluţia respectivei populaţii pe parcursul unei serii lungi de generaţii. Grupurile evoluează astfel: la început profitorii înfloresc pe seama fraierilor. Populaţia de cheats creşte pe parcursul câtorva generaţii până când suckers dispar cu totul şi cheats alcătuiesc majoritatea. De aici pentru ei încep însă problemele. Un cheat nu va fi niciodată ajutat de un alt cheat şi nici de un grudger cu care s-a mai întâlnit. Efortul lor de a găsi grudgeri noi le va lua mult din timpul lor preţios, iar experienţa de cheat va deveni mai puţin rentabilă decât cea de grudger. Ca urmare, cheats vor descreşte în populaţie, până când, într-un final, vor dispărea şi ei cu totul. Şi astfel întraga populaţie va fi, într-un fel, vaccinată la profitori. Singura condiţie pe care a introdus-o Dawkins în sistem este ca numărul iniţial de grudgers să fie de ajuns pentru a forma la un moment dat o masă critică  şi să poată rezista astfel valului iniţial de profitori. Cu alte cuvinte, să existe de la început un număr minim de inşi care reacţionează la fraudă, inşi pe care nu îi poţi păcăli de două ori.

Dawkins însuşi, biolog de profesie, menţionează la sfârşitul capitolului că de la acest model matematic se poate extrapola o întreagă teorie aplicabilă în societăţile umane. La România nu cred că s-a gândit în mod special, aşa că, dacă nu se înghesuie nimeni, preiau eu ideea. Sunt posibile multe analogii evidente cu societatea românească. Nu voi încerca metafore ieftine despre politicienii cheats care îşi mint electoratul sau despre funcţionarul public care te umileşte pe banii tăi. Mult mai importantă mi se pare calea matematică pe care o străbate o societate până când capătă imunitate la profitori. Şi voi încerca să înţeleg cam în ce stadiu ne aflăm noi astăzi.

Să înceapă, deci, analogia! Românii au fost în ultimii 27 de ani expuşi la o serie lungă de cheats: au luat plasă cu FSN, au pierdut bani la Caritas şi FNI, au semnat cu Bechtel, au cumpărat din farmacie tone de placebo homeopat, au crezut că „pleacă în cinci minute”, dar mai ales au validat prin inacţiune furtul continuu şi masiv din banul public. Faza acută a infecţiei cu escroci a trecut, însă. Organismul a început să fabrice din ce în ce mai mulţi anticorpi şi să îi activeze pe cei adormiţi. Societatea a început să nu mai întoarcă şi celălalt obraz, ba chiar să reacţioneze. Prin ieşit civilizat în stradă, prin instituţii care funcţionează, cum e DNA-ul, prin iniţiative cetăţeneşti de bloc sau cartier, cum sunt cele încurajate de CeRe Participare, prin câţiva jurnalişti cu nerv şi verb cum sunt Moise Guran sau Cătălin Tolontan. Deci se pare că avem numărul iniţial necesar de grudgers.

Suntem, acum, martori la momentul de inflexiune. Acum rolul indivizilor grudgers, rolul anticorpilor este crucial. Dar pentru asta ne trebuie masă critică. Iar cei pomeniţi mai sus nu sunt de ajuns. E nevoie ca cei mai mulţi dintre noi să devenim anticorpi activi, inşi care nu se lasă păcăliţi. Eu nu cred că cheats vor înceta să mai existe sau să mai încerce. Ca să nu mă enervez, o să îi consider determinaţi genetic să înşele, incapabili de schimbare. O să îmi spun că nici nu e vina lor. Au hoţia în sânge, aşa că o să îi consider o molimă naturală. Cred însă că ceea ce trebuie să se întâmple se întămplă: din ce în ce mai mulţi suckers ne transformăm în grudgers, în cetăţeni cu voce şi cu creierul la ei. Şi suntem aproape să formăm masă critică.

Putem deci câştiga definitiv bătălia asta, dar pentru asta trebuie ca fiecare dintre noi să nu lase nicio încercare de fraierire nesancţionată. Să fim un pic elveţieni şi să spunem sau să scriem când nu ne convine ceva. Acum duşmanul nostru nu sunt cei ce înşeală, ci inacţiunea noastră, etosul „Merge şi-aşa”, atitudinea „Ce? Crezi că dacă o să le scriu eu n-o să mai taie parcul?”, votul pe negândite. Eu şi acum regret că, atunci când senatorul pe care l-am votat a plecat către o alianţă dubioasă, nu i-am scris. Îi scriu acum: aveam un contract (eu vă votez ca să mă reprezentaţi, Dumneavoastră mă reprezentaţi) şi nu l-aţi respectat!

N-am o concluzie finală, am un îndemn: să fim anticorpi activi. Să ne gândim la o nedreptate care ni s-a făcut azi sau la care am fost martori şi să o sancţionăm. Şi, pentru că prevenţia e încă şi mai bună, să ne înscriem pe fiecarevot.ro ca observatori pentru alegerile parlamentare. Eu m-am înscris.