Societate

articolul anterior

Aşteptarea dintre imperii

17
21 Nov 2020 11:59:30
Adrian Majuru

Chipurile triste şi preocupate cu supravieţuirea zilnică, pe care le văd în toate drumurile mele, sunt chipuri ale aşteptării perpetue dintre imperii. Aşteptarea dintre imperii este viaţa învârtită perpetuu „în cerc barbar şi fără sentiment”, iar această stare de lucruri este cauzată de obedienţa structurilor de putere din interior faţă de cancelariile imperiilor.

Au existat cândva trei ţări româneşti, deoarece, fiecare dintre ele au reprezentat extremitatea unui imperiu şi, în funcţie de perioada lui de glorie, au ocupat această zonă tampon, de perpetuă frontieră, cu alte imperii vecine. Şi aşa au fost stăpâni timp de sute de ani, când imperiul din sud, când cel de la apus, când cel de la răsărit. Destinul nostru a depins de cele trei axe ale unui triunghi predestinat: Viena, Sankt Petersburg şi Istanbul. Aparent, aceste imperii au dispărut de aproape o sută de ani. Cele trei axe sunt astăzi Moskova, Bruxelles şi Washington. Foarte posibil, la răsărit să apară strănutul foarte puternic al Beijingului, pe fondul disputei de putere dintre Iran şi Israel.

Imperiile politice au fost înlocuite cu imperiile financiare, transfrontaliere, aproape insensizabile pentru cei mai mulţi dintre oameni. Imperii care pot avea ţări supuse sau ţări colonii. Trăim în perioada imperiilor paradox: ţări fără ieşire la mare care au flote puternice, ţări de cîteva sute de kilometri pătraţi care stăpânesc părţi de continent prin marea finanţă. Imperiile noului mileniu se construiesc prin forţa cunoaşterii şi varietatea calitativă a informaţiei. Armata de ocupaţie este înlocuită de trădătorii din interior, a căror trădare este cumpărată şi astfel devin şantajabili. Independenţii de ocazie sunt şantajaţi iniţial prin dezvăluirea pactului şi apoi, prin execuţia finală. Deoarece „imperiile nu negociază”, după cum obişnuia să se exprime d-ul Churchill. Atunci când un popor îşi pierde suveranitatea şi ţara lor devine o colonie, parte a unui imperiu, se aplică politica de distrugere a sistemelor de educaţie, învăţământ şi sănătate. Deoarece, se ştie foarte bine, informaţia, cunoaşterea şi prezenţa specialiştilor, întotdeauna conferă putere ţării care deţine asemenea bogăţii umane. Dictatorul care a trădat va face tot posibilul să distrugă atât sistemele de însănătoşire a poporului său dar va sprijini cu sarcasm hemoragia de specialişti, de tineri valoroşi, către imperiul căruia îi este supus prin trădare. Chiar Băsescu a spus că este mai bine să faci sluj unui mare «licurici» decât să te asociezi unei puteri mai mici, care te-ar putea sprijini la nevoie.

Stăpânul imperiului nu oferă supusului decât o bucată de şerveţel folosit la masa de prânz, unde sunt trecute în grabă, cu un creion roşu tocit, procentele de stăpânire efectivă asupra zonelor economice de interes. După cum s-a întâmplat şi la Yalta cu împărţirea Europei postbelice. Şi posibil, o ecuaţie similarã pentru Europa post-modernã, negociatã cu ceva vreme în urmã la Helsinki.

Aşteptarea dintre imperii a fost definită în moduri variate în istoria noastră. Pentru principele Gheorghe Bibescu, la 1842, aşteptarea dintre imperii era asociată sintagmei: „soarta acestei ţări este de a fi în veci smerită”; peste o sută de ani, pentru tinerii interbelici, aşteptarea sordidă a eşecului previzibil semăna cu „soarta unei ţări fără de soartă”. Cu alte cuvinte, această aşteptare este o continuă servitute, resemnare şi umilinţă faţă de alţii.

„Cine se revoltă, cine se răzvrăteşte? Arareori sclavul, ci aproape totdeauna asupritorul devenit sclav. Cum noi românii neavând până acum şansa de a fi opresori, nu o puteam avea nici pe aceea de a fi răzvrătiţi. Lipsiţi de această îndoită fericire, noi ne purtăm cum se cuvine lanţurile”. Pasajul acesta nu este o exagerare şi pentru un fenomen social la scară istorică poate fi construit un argument. 

Sclavagismul în antichitate nu a dispărut din cauza revoltei sclavilor ci din cauza schimbărilor suferite de sistemul economic. Depopularea unor regiuni întinse din cauza migraţiilor devastatoare, i-a determinat pe puternicii locurilor, primii feudali, să-i supună prin contract pe toţi locuitorii liberi, care au intrat în dependenţă faţă de puterea liderului local, deoarece era singura forţă care putea oferi siguranţă. Dependenţa celor mulţi a fost legitimată politic, de rege sau împărat, ca urmare a unui dat împlinit. Şi astfel au apărut cele două lumi: „cei care se luptă” şi „cei care muncesc„. Alături de toţi aceştia mai erau şi „cei care se roagă”, şi care, pentru a se putea ruga în linişte, s-au aliat cu cei dintîi. Pentru aceeaşi siguranţă dar şi pentru un plus de confort. Astăzi, cei care luptă sunt pe frontul politic veniţi prin filiera serviciilor, mercenari lipsiţi de coloană vertebrală şi care se supun puterii care plăteşte mai bine; şi desigur, lumea de jos formată din cei care „trăiesc aidoma muştelor”.Undeva, în apropiere, se află rândurile foarte solidare ale celor care se roagă, pentru ca aşteptarea dintre imperii să fie fără sfârşit, şi asimilată smereniei, toleranţei şi bunătăţii, poporului etern supus.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Lucifer
21.11.2020, 12:07:44

Nu, autorule, sunt chipurile neputinţei de se înţelege pe ei înşişi şi nici de a înţelege istoria. De mii de ani am sfidat timpul şi istoria, dormind fericiţi "somnul cel de moarte". Şi încă nu ne-am trezit. Din nenorocire, dacă nu ne trezim, pierim. În Globalism vor pierde triştii proşti care încă nu vor să se trezească...

-7 (13 voturi)
Utilizator Adevărul
22.11.2020, 08:38:55

Comentariu considerat abuziv.

Lucifer
22.11.2020, 10:57:05

Pe Ilici Iliescu, Năstase şi Băsescu-Petrov îi uitaşi din numărătoare.... Acum văd că-i iubeşti pe Barna şi sinistra lui soţie.....

-2 (2 voturi)
Victor Nagy
21.11.2020, 18:25:31

.......... Si totusi , d-le Majuru .... un ucenic de cizmar .... a aratat ca se poate si altfel . Sunt infime sanse ca Romania sa aiba relevanta globala a anilor 70- 80 .... in urmatorii 100 de ani .

-4 (4 voturi)
Lucifer
22.11.2020, 10:58:12

Vom fi ce-am fost şi mai mult decât atât.

-10 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările