Aurul României. Nu cel de la Roşia Montană!

Şi, totuşi, de ce politicienii se bat pe două miliarde de dolari, dar uită de patruzeci de miliarde de euro? Proiectul minier, eventualitatea măcinării a vreo patru munţi pentru o grămadă de aur pare să le fi întunecat tuturor judecăţile. Să o luăm cu calm, privind cifrele.

„Nu aştepta de la ei viziune. Zilnic sunt prinşi în rezolvarea unor chestiuni punctuale – unele dintre ele de ordin personal -  şi sting incendii mărunte. Nu mai au timp pentru lucrurile mari, nu sunt oameni de stat. Nu ştiu şi nici măcar nu au timp să fie. Şi nici n-au timp să înveţe.”

Omul care îmi spunea toate aceste lucruri este un „insider”, care cunoaşte cât se poate de bine „măruntaiele” guvernării şi raporturile de forţe din şi dintre partidele aflate la guvernare.

Mi-au revenit în minte cuvintele acestea în ultimele zile, când scandalul Roşia Montană pare să bulverseze întreaga scenă politică. Reflexul politicianului autohton este să încerce să tragă un mic profit din ceea ce se întâmpă. Să se poziţioneze, să fandeze, să aburească. Îl vedem pe Crin Antonscu preluând rolul intransigentului, pe Traian Băsescu încercând „să se extragă”, după ce ani de-a rândul a fost un adevărat şef de PR pentru controversatul proiect minier. Îl vedem pe Victor Ponta prins în ambiguităţi, într-o încercare de a câştiga timp, doar-doar situaţia se va detensiona de la sine.

Şi, totuşi, proiectul minier, eventualitatea măcinării a vreo patru munţi pentru o grămadă de aur pare să le fi întunecat tuturor judecăţile. Să o luăm cu calm, privind cifrele.

Compania Roşia Montană Gold Corporation afirmă că, de pe urma exploatării, statul român ar putea obţine între 1,8 şi 2,1 miliarde de dolari.

La acestea s-ar adăuga 880 de locuri de muncă directe în timpul exploatării şi 3.600 de locuri de muncă în total (directe si indirecte) pe perioada operării. Nu e puţin.

Dar să mai privim şi către alte declaraţii ale oficialilor. Premierul Victor Ponta a anunţat că, în cazul renunţării la proiectul de minerit de la Roşia Montană, doar costurile statului pentru ecologizarea zonei şi păstrarea patrimoniului se ridică la 480-500 de milioane de euro, bani pe care statul nu îi are. Într-un raport oficial al RMGC, care tratează exact varianta nerealizării proiectului,  se afirmă că nota de plată pentru ecologizare şi păstrarea patrimoniului ar fi de numai 23,2 milioane de euro.

Dar să presupunem că cifra mare, de 500 de milioane de auro, ar fi cea reală. Trebuie spus însă, că banii nu trebuie daţi toţi deodată, că lucrările se întind pe parcursul mai multor ani şi, da, se fac cu mână de lucru locală. Deci, cu înfiinţarea şi nu cu desfiinţarea de locuri de muncă.

Avem banii? Bineînţeles. Uniunea Europeană pune la dispoziţia României 4,5 miliarde de euro exact pentru Programul Operaţional Mediu, în perioada 2007-2013. La aceşti bani, statul român se obligă să mai pună de la el puţin peste un miliard de euro drept contribuţie naţională. Din toate aceste fonduri am cheltuit vreo 800-900 de milioane, pe restul am mai avea timp să-i cheltuim până în 2016.  Şi oare, nu ar fi de acord Bruxelles-ul să finanţeze depoluarea zonelor miniere din Apuseni? Evident că da, măcar pentru că riscurile poluării sunt transfrontaliere.

Da, dar aurul? De unde mai câştigă statul român între 1,8 şi 2,2 miliarde de dolari? Vestea bună este că stăm pe grămezi uriaşe de aur, doar că nu le vedem.

De la aderarea la Uniunea Europeană am atras ceva mai puţin de 4 miliarde de euro din fonduri de coeziune. Mai rămân de luat 16 miliarde, plus că pentru viitorul ciclu bugetar avem de cheltuit aproape 40 de miliarde, fonduri de coeziune şi fonduri din cadrul Politicii Agricole Comune. Bine folosite, aceste sume colosale pot da ţării şansa de a ieşi din sărăcie, cu zonele ei miniere, cu zona rurală, cu oraşele monoindustriale cu tot.

Şi atunci, nu e ciudat că liderii politici se iau la trântă pentru controversatul proiect minier, însă nu ne spun nimic despre cum vor scoate grămezile enorme de aur din trezoreria de la Bruxelles?  

Au ocupat ecranele televiziunilor şi au inundat internetul cu duelurile lor pentru o miză, totuşi, atât de mică!

Şi mai e ceva: în timp ce dumneavoastră citiţi aceste rânduri, alt aur ni se scurge printre degete, fără ca măcar să ne dăm seama. Sunt miile şi miile de specialişti, oameni cu calificări înalte, care pleacă în fiecare zi din România. Doar numărul medicilor care au emigrat, de la aderarea României la Uniunea Europeană, se ridică la 20.000. Conform Colegiului Medicilor, pierderile înregistrate de România se cifrează la aproximativ 230 de milioane de euro, numai de pe urma pregătirii acestor specialişti.

Şi în acest timp, bărbaţii noştri de stat se bat ca chiorii pentru vreo două miliarde de dolari! Ceva e în neregulă în povestea asta!

Articol publicat în revista „Dilema veche”.