Autobuzul electoral

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din experienţa alegerilor democratice şi, mai ales, din 
reglementările legale existente rezultă că nu orice autobuz care, în 
ziua alegerilor, transportă alegători, este acel autobuz electoral cu 
puteri magice.
Din experienţa alegerilor democratice şi, mai ales, din reglementările legale existente rezultă că nu orice autobuz care, în ziua alegerilor, transportă alegători, este acel autobuz electoral cu puteri magice.

Dintre toate ornamentele care împodobesc, gingaş, procesul electoral de pe la noi, am ales, astăzi, spre admirare, autobuzul electoral. Ca în poveştile noastre de patrimoniu, mândre că sunt româneşti, acest autobuz electoral are puteri magice, putând multiplica spectaculos voturile pentru cel care-l stăpâneşte.

Acest text face parte din campania privind încurajarea participării cetăţenilor la vot. Pe pagina dedicată proiectului găsiţi informaţii utile despre alegerile prezidenţiale, ce drepturi aveţi ca alegători, cum puteţi solicita urna mobilă de vot, unde şi cum puteţi reclama eventualele contravenţii sau infracţiuni electorale

Vin alegerile! De data asta, prezidenţiale. Desigur, însoţite de senzaţiile şi percepţiile care dau oricăror alegeri acel amer sărbătoresc, de neconfundat: irosul de cerneală proaspătă al bancnotelor de 50/100 lei, clinchetul zglobiu al găleţilor şi ligheanelor, susurul duios al uleiului îmbuteliat la pet, foşnetul suav al pungilor cu mălai, zahăr şi făină, mirosul înviorător al pungilor cu peşte şi pui, aroma tonică a gazelor de eşapament ale autobuzelor electorale.

Dintre toate ornamentele care împodobesc, gingaş, procesul electoral de pe la noi, am ales, astăzi, spre admirare, autobuzul electoral.

Ca în poveştile noastre de patrimoniu, mândre că sunt româneşti, acest autobuz electoral are puteri magice, putând multiplica spectaculos voturile pentru cel care-l stăpâneşte.

Spre deosebire de lampa lui Aladin, pentru ca autobuzul electoral să dea rezultate, nu el trebuie frecat, ci patronul firmei de transport de unde provine.

Din experienţa alegerilor democratice şi, mai ales, din reglementările legale existente rezultă că nu orice autobuz care, în ziua alegerilor, transportă alegători, este acel autobuz electoral cu puteri magice.

Astfel, este posibil ca, în scopul declarat al facilitării/stimulării prezenţei la vot, să fie organizate transporturi cu autobuzul din zone mai mult sau mai puţin izolate/îndepărtate spre secţia de votare.

De asemenea, este posibil ca, tot în scopul declarat al stimulării/facilitării prezenţei la vot, să fie organizate excursii cu autobuzul, chiar în ziua votării, excursii care constituie un „bonus”, un stimulent pentru cei care au participat la vot.

Dacă nu se poate dovedi că aceste transporturi sau excursii sunt organizate şi oferite ca „plată” pentru a determina votarea unui anume candidat, ci doar ca stimulent pentru participarea la vot, faptele nu sunt sancţionate de lege, chiar dacă pare că ar merita.

Aceasta deoarece, potrivit art. 386 din Codul penal, legea nu sancţionează oferirea de bani, de bunuri ori de alte foloase pentru a determina/stimula simpla participare la vot, ci numai dacă oferirea s-a făcut în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat sau partid.

Desigur, dacă se poate dovedi că transportul sau excursia au fost organizate nu în scopul declarat de a stimula participarea/prezenţa la vot, ci pentru a determina „pasagerii” să voteze un anumit candidat, fapta va constitui infracţiunea de corupere a alegătorilor, prevăzută de art. 386 din Codul penal.

În practică este, însă, destul de dificil de făcut această dovadă, pentru că şi corupătorul de alegător şi alegătorul corupt sunt multumiţi cu târgul făcut, aşa că niciunul dintre ei nu va vorbi.

De aceea, poate că ar fi util pentru corectitudinea alegerilor ca, cel puţin pentru o perioadă, să se sancţioneze penal şi oferirea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scop de a determina/stimula simpla participare la vot.

Până atunci, până la o eventuală modificare a Codului penal, care să sancţioneze şi formele mai subtile/perverse de corupere a alegătorilor, ar fi mult mai eficient de făcut un lucru în legatură cu autobuzul electoral.

Ar fi foarte interesant de urmărit traseul unui autobuz electoral în ziua votării: dacă el opreşte la o singură secţie de votare, lucrurile par ok. În sensul că e greu de dovedit că transportul s-a făcut in scopul votării unui anume candidat, iar nu în scopul mereu declarat de a stimula prezenţa la vot.

Problemele serioase, mai precis indiciile temeinice de săvârşire a unei infracţiuni de vot multiplu, pedepsită de art. 387 din Codul penal (frauda la vot), vor apărea atunci când acelaşi autobuz va opri şi va „descărca” aceiaşi alegători în faţa mai multor secţii de votare.

Dacă există indicii în acest sens, indicii care pot fi obţinute cu puţină răbdare (filmarea/fotografierea aceluiaşi autobuz, care, în ziua votării, opreşte şi descarcă-încarcă pasagerii in faţa mai multor secţii de votare), acestea pot crea în mod rezonabil suspiciunea că a fost comisă infracţiunea de fraudă la vot (prin vot multiplu) şi pot justifica sesizarea cu bună-credinţă a organelor de urmărire penală.

Dovada certă a votului multiplu va putea fi obţinută în cursul urmăririi penale prin compararea datelor de identificare ale persoanelor înscrise pe listele suplimentare ale fiecărei secţii de votare în faţa căreia acelaşi autobuz electoral a oprit şi descărcat-încărcat în ziua alegerilor. Ar trebui, în mod logic, ca pasagerii din autobuzul electoral să figureze in listele suplimentare de la fiecare dintre aceste secţii. Q.E.D.  

P.S. Iubesc mirosul de carburant ars, dimineaţa, de alegeri… 

text de Dan Mihai – avocat 

Mihai este jurist, cu 34 de ani vechime, din care 20 ca avocat. Este membru al APADOR-CH din 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite