Societate

articolul anterior articolul urmator

Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Code4Romania au semnat acordul de parteneriat pentru digitalizarea sectorului public

1
9 Mar 2021 06:09:44
Autor: News.ro
Digitalizare
Digitalizare

Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Code4Romania au semnat acordul de parteneriat pentru digitalizarea sectorului public, acesta fiind valabil cinci ani. Astfel, Code4Romania va livra produse digitale pe care le va pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, către Autoritate, acestea urmând a fi apoi diseminate către autorităţi publice locale sau centrale.

Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Octavian Oprea, şi preşedintele Consiliului Director al Code4Romania, Bogdan Ivănel, au semnat, luni, acordul de parteneriat care consolidează cooperarea dintre cele două organizaţii pentru digitalizarea administraţiei publice din România.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Autoritate, acordul de parteneriat porneşte de la principiul conform căruia cetăţeanul este în centrul procesului de digitalizare, ca principal beneficiar al eforturilor de proiectare, implementare şi administrare a soluţiilor digitale necesare sectorului public.

Pe baza acordului, Code4Romania va livra produse digitale în format open-source pe care le va pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, către Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Soluţiile digitale vor putea fi apoi diseminate către autorităţi publice locale sau centrale, în funcţie de necesităţile fiecăreia, colaborarea dintre Code4Romaniaşi instituţiile publice fiind asigurată de către ADR.

"Acordul semnat astăzi reiterează rolul esenţial al ADR în procesul de digitalizare a administraţiei. Ca parte a Acordului, ADR îşi asumă, la nivel guvernamental, misiunea de a identifica soluţiile digitale care pot revoluţiona şi interoperabiliza sistemele informatice din sectorul public, astfel încât să accelerăm procesul de transformare digitală. Mediul asociativ s-a dovedit un partener de nădejde în toată această perioadă. Le mulţumesc echipei şi voluntarilor Code4Romania, sprijinul lor a fost de nepreţuit. Prin acest parteneriat strategic, colaborarea noastră a intrat într-o nouă etapă, cea programatică”, a declarat Octavian Oprea, preşedintele interimar al ADR.

"Se împlineşte un an de când, la începutul pandemiei, am pus bazele unui parteneriat din care a rezultat un ecosistem de soluţii digitale utilizate de peste 11 milioane de români. A fost un model de succes de colaborare dintre autorităţi şi Code for Romania - am arătat că suntem un partener în momente critice şi vom fi întotdeauna aici când România va avea nevoie. Prin documentul semnat azi vrem să folosim oportunitatea majoră pe care ne-o oferă colaborarea noastră testată în momente grele şi să construim împreună ecosisteme digitale bine proiectate, implementate şi administrate de care societatea românească are mare nevoie”, a declarat, la rândul său, Bogdan Ivănel, preşedintele Consiliului Director al Code4Romania.

Acordul de parteneriat este valabil pe o perioadă de cinci ani.

De asemenea, Acordul menţionează prelungirea administrării de către părţi a ecosistemului de aplicaţii web pentru ameliorarea efectelor epidemiei COVID-19.

Pe parcursul anului 2020, ADR a livrat, împreună cu echipa şi voluntarii Code4Romania, un ecosistem de 6 platforme online care să faciliteze accesul românilor la informaţii verificate, din surse oficiale, precum şi la mijloace de întrajutorare validate, esenţiale în perioada pandemiei. Unul din doi români a accesat platformele acestui ecosistem.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Un cititor
9.03.2021, 09:39:10

Nu mai cred, pana nu vad: fie ca-si prosti si de la o intentie buna iese o cacialma----sunt fudui, si nu vor sa apeleze la specialisti reali, fie ca mint si fac carpeli !!!

+1 (1 vot)
Modifică Setările