Autosuspendaţii de la IICCMER

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ştire care mi-a atras atenţia este cea prin care aflăm că patru membri dintre cei 14 care formează consiliul ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc s-au autosuspendat ca urmare a declaraţiilor celui care conduce acest institut.

Aşa aflăm că Zoe Petre, Dennis Deletant, Cristian Parvulescu si William Totok se delimitează de declaraţiile lui Radu Preda, se autosuspendă în semn de protest dar nu renunţă la privilegiul de a fi în Consiliul Ştiinţific. Prin gestul lor, probabil că la presiunea mass-media cel în cauză se va întoarce către Cluj.

Reproşul şi argumentarea celor deranjaţi este: „Dezaprobăm declaraţiile preşedintelui Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), dl. Radu Preda, care, între altele, susţine teza că aşa numita lege «antilegionară» este o lege «procomunistă». În consecinţă, ne autosuspendăm din Consiliul Ştiinţific al IICCMER până în momentul desemnării unui nou preşedinte executiv al acestui institut de către Guvernul României“.  Cu alte cuvinte, nu îi cerem demisia, dar să plece.

Cu siguranţă că această lege, 217/2015 nu condamnă comunismul, ci doar pe ultimul său conducător, Nicolae Ceauşescu care fiind condamnat pentru genocid intră sub incidenţa legii. Ce contează că cei care au stabilit sentinţa, componenţa completului şi selectarea plutonului de execuţie stabiliseră toate acestea înainte de a ajunge la Tîrgovişte.

Cei de la Elie Wiesel au alte opţiuni, alt plan şi acţionează în consecinţă. Chiar directorul Florian a declarat că cei care vor să condamne comunismul să-şi facă si ei o lege. Cine-i ţine?

Desigur că în 2006 ideea condamnării comunismului i-a surâs lui Traian Băsescu. Aşa că a format Comisia Prezindenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Comisia avea rolul de a condamna dictatura comunistă, astfel că a lucrat pe baza unor concluzii deja stabilite, iar membrii acesteia, numiţi de preşedintele României, erau, în majoritate covârşitoare, orice altceva, dar numai istorici nu. Însuşi preşedintele acestei comisii, Vladimir Tismăneanu, nu este istoric, singurul său merit fiind acela că şi-a făcut o „profesie” din a condamna comunismul. Obiectivul politic a fost atins, preşedintele ţării însuşindu-şi „concluziile” Raportului Final, pe care le-a prezentat în şedinţa specială a Parlamentului României din 18 decembrie 2006. Altfel după o muncă asiduă „completul autorilor” din aprilie până în decembrie au condamnat totul. Toată perioada în care a funcţionat regimul a fost condamnată la grămadă. Toate actele, deciziile, tot. Nimic pozitiv în 45 de ani!

Legea controversată,  217/2015, a fost votată în unanimitate de către cel mai numeros Parlament din istoria noastră. Doar două abţineri! Iar cei care au iniţiat această lege au fost absolvenţi de istorie.

De când a fost adoptată, cei de la IICCMER, prin vocea directorului său, apreciază legea, dar se pronunţă şi pentru includerea comunismului în textul legii. Cred că se impun câteva constatări:

 -        din lista membrilor Consiliului Ştiinţific al IICCMER sunt doar câtiva istorici care pot proba prin volume şi studii că se ocupă cu perioada care face obiectul activităţii Institutului, cum ar fi Denis Deletant şi Adrian Cioroianu.

-        Din CV-urile „autosuspendaţilor” Zoe Petre şi Cristian Pârvulescu nu rezultă că s-au ocupat cu analiza perioadei pe care ei sunt chemaţi să o gireze din postura de membrii ai CŞ.

-        Observăm că în Consiliul Ştiinţific sunt nume de cultură, dar majoritatea nu cadrează cu preocuparea Institutului.

-        Prin numirea membrilor Consiliului Ştiinţific de către prim-ministru se alimentează suspiciunile că membri săi sunt numiţi în special pe considerente politice şi nu pe cele ştiinţifice.

Cu siguranţă că împletirea factorului politic cu cel ştiinţific, ocuparea posturilor pe baza relaţiilor, conturarea unor grupuri ale unora şi altora diluează cercetarea, progresul ştiinţific şi pun sub semnul întrebării deciziile care au stat la înfiinţarea acestora.

 Credem că cercetarea ştiinţifică nu trebuie să stea sub auspiciile unei legi. Cercetarea nu trebuie şi nu poate fi îngrădită. A contesta azi Holocaustul este o dovadă clară de incultură. A spune că Mişcarea Legionară (nu am înţeles de ce nu se condamnă, dacă tot o condamnă din 1923 încoace, ci din 1927) a fost o mişcare democrată este la fel. Dar a le compara pe cele două dă dovadă de prostie. Evidenţa nu poate fi contestată. De aceea credem că cercetarea evenimentelor trebuie să revină în special istoricilor. Cu precădere a celor care sunt specializaţi în domeniul perioadei respective. Altfel ajungem să constatăm că persoane ca doamna Zoe Petre, un bun specialist în Orientul Antic se preocupă de perioada contemporană. Altfel se poate înţelege amatorismul celor care vor să compare comunismul cu nazismul, fascismul cu legionarismul şi exemplele pot continua.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite