Societate

articolul anterior articolul urmator

A venit, a venit Primăvara...

1
6 Mar 2020 07:24:31
Dinu Săraru

Şi anul acesta, sperând cu timiditate şi cu teamă şi cu nelinişte să fie un an bun, şi anul acesta primăvara a venit firesc şi nădăjduitor cu 1 Martie, o zi luminoasă cu soare în mai toată ţara şi cu florile primăverii înflorite mai peste tot, la timp, pentru a parfuma anotimpul şi a-l scălda în apele albastre ale cerului din care aşteptăm să se coboare spre noi Speranţa.

Mă gândesc la primăvara dintotdeauna a Slătioarei mele, ocrotită de Munţii Căpăţânii şi de Măgura Slătiorului şi învăluită în parfumul amar fericit al mugurilor plesnind de sănătate în crengile şi pe ramurile merilor şi perilor şi mestecenilor şi fagilor şi, mai ales, ale cireşilor sălbatici care au spuzit Măgura şi se pregătesc să o îmbrace în caierele albe ale florilor lor care, pentru mine, cel mai mult seamănă cu obrazul fraged al Primăverii.

Mă gândesc chiar din prima zi a acestui martie, şi dintotdeauna la fel, la apropierea Bunei Vestiri din 25 martie când, la mine, la Slătioara, cântă cucul întâi şi credincioşii  cu copiii de mână urcă cele patru dealuri înalte pe care se află Tămâioarele, ridicate din lemn, unele şi încheiate în cuie de lemn şi altele din cărămidă arsă în cuptoarele olarilor şi legate şi văruite cu varul din varniţele care, din ziua de 1 Martie, începeau să concureze stelele nopţilor cu ochii lor de flăcări.

Am crescut într-o lume care se primenea ca anul întreg cu primăvara şi se spuzea cu buchetele de ghiocei şi brebenei şi brânduşi galbene şi liliachii şi, cu o săptămână înainte de marea Sărbătoare a Învierii, cu floarea Paştelui albă şi albind, la rândul ei, câmpurile ca un voal de mireasă.

Mă gândesc cum se primenea Primăvara viaţa ţăranilor şi cum se primeneau sufletele lor şi credinţa lor creştină şi se pierdea purificator vălul răutăţilor şi duşmăniilor şi răzbunărilor şi slugărniciilor în faţa nedreptăţii de tot felul.

Am crescut şi respirat înainte de porni în viaţa cea mare în acest tărâm proaspăt şi creştin al lumii ţărăneşti şi am rămas, recunosc, fericit neputincios în faţa duşmăniei şi răzbunării şi nedreptăţii şi, mai ales, al slugărniciei acesteia.

Şi ajuns aici cu povestea aceasta, mă gândesc cum s-a spuzit în ţara asta pletora slujnicarilor nedreptăţii, unii răi din ignoranţă şi din prostie, care şi ea a spuzit din analfabetism, dar şi a pletorei slujnicarilor nedreptăţii cu ştiinţă de carte, cu diplomă, cu doctorate, unii, şi cu scaune ierarhice care merg până la cele mai înalte jilţuri şi mă gândesc cu uimire şi fără răspuns cum pot ei, aceşti slujnicari ai nedreptăţii, s-o slugărnicească şi astfel să facă din nedreptate o meserie de care să nu le fie ruşine, când au şi ei părinţi, când au şi ei familie şi copii şi nepoţi şi neamuri întregi în faţa cărora ar trebui să roşească de ruşine şi nu roşesc. Cum semnează ei cu mâna lor şi cu ştiinţa lor de carte acte ale nedreptăţii şi ale pedepsirii vrăjmaşilor altora, în slujba cărora execută nedreptatea şi, în floarea vârstei, unii, şi la mijlocul ei, şi la capătul ei, alţii, cum se duc ei acasă şi poate îşi fac şi cruce înainte de a se aşeza să mânânce, ştiind că au lăsat semnătura lor pe documente ale nedreptăţii care, odată şi odată, tot va ieşi, aceea nedreptate, la lumină şi se va afla şi cel care a întărit-o cu pecetea numelui său.

Asta nu pot eu pricepe, nu mă ajută nici mintea, nici fantezia, nici puterea înţelegerii: să privesc cu ochii deschişi o nedreptate şi să ştiu că autorul ei s-a lăsat plătit să o slugărnicească.

A spuzit, mă gândesc eu cu îngrijorare, această ”profesie” a slujnicarilor nedreptăţii şi ameninţă să înece aerul pe care îl respirăm în leşia duşmăniei delaţiunii, înşelăciunii şi mizeriei trădării aproapelui plătită cu un blid de linte la capătul unei zile, unei săptămâni, unei luni şi, uneori, a unor ani şi a unei vieţi de slugărnicie.

Şi gândul acesta plin de durere se-nfiripă şi el din nedreptăţi nenumărate şi, din păcate, şi anul acesta, la începutul acestei primăveri, pe care, din fericire, n-o mai poate opri din mersul ei tineresc şi luminos nici vremuiala cea mai urâtă, nici ninsorile întoarse din iarnă, căci nici ele nu mai au putere, nici întunecimea norilor pe care îi fugăreşte vântul de martie, lăsând cerul albastru, senin şi neîntinat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Tepes
7.03.2020, 21:32:12

Citiți și înțelegeți, cei care puteți. Ceilalți, ar fi bine să vă abțineți de la comentarii idioate.