Balada plătitorului de taxe

Eu sunt plătitorul de taxe şi impozite. Priviţi-mă, pipăiţi-mă şi puteţi exclama: încă există! Dacă nu mă vedeţi bine, uitaţi-vă înspre ce se cheamă buget. Bugetul este ceva pe care îl votează aleşii în fiecare an. Bugetul este un fel de balanţă în echilibru, iar dacă majoritatea se uită la talerul din stânga care se numeşte “cheltuieli”, există şi unul în dreapta, de egală greutate, numit “venituri”. Acolo mă regăsiţi înregistrat statistic.

Sunt o specie rară, pe cale de dispariţie pe aceste meleaguri. Peste tot în lume se înfiinţează ONG-uri de protecţie a balenei albastre, a ursului Koala, a caprei negre, doar la noi nu se înfiinţează ceva care să-şi propună protecţia regnului căruia îi aparţin.

Când eram copil, mă întrebau toate babele ce vreau să mă fac când voi fi mare. Am spus pe rând, aviator, cosmonaut, medic ginecolog sau ziarist. Până la urmă m-am făcut inginer, iar mai apoi antreprenor, dar aveţi cuvântul meu de onoare, că nu am visat niciodată să mă fac plătitor de taxe şi impozite.

Dacă nu mi-aţi dat de ales şi m-aţi făcut ceea ce sunt, ar trebui să mă băgaţi în seamă. Dar nu atunci când inventaţi noi biruri, sau când, doar din falsă pudoare, nu spuneţi că mai îmi luaţi o piele şi folosiţi atât de feciorelnic, termeni ca lărgirea bazei de impozitare, regularizare, ajustare sau forfetare.

Sunt unii dintre noi, mai aroganţi din fire, care vă spun verde-n faţă că noi vă plătim! Eu nu sunt aşa, sunt mai cooperant şi spun că mi-aş dori să vă am parteneri corecţi. Adică, dacă eu vă plătesc partea mea cinstit, voi o să îmi întoarceţi nişte drumuri lipsite de gropi pe care să mă deplasez mai repede încât să pot livra marfa sau serviciile la timp şi de calitate. Vă cer prea mult?

Corect înseamnă că dacă mă îmbolnăvesc, să găsesc medicamentele pe care le-am plătit anticipat şi să fiu tratat civilizat în spital, aşa cum sunt sumele pe care vi le transfer lunar. Eu şi colegii mei suntem persoane ocupate cu munca şi asta poartă ghinion pentru că niciodată, dar niciodată, nu vom fi primii la coadă la început de lună când se dau medicamente sau se fac analize gratuite. Îmi veţi răspunde că în Constituţie scrie că suntem un stat social, dar unde scrie că social înseamnă că cei care plătesc pentru cei care nu o fac, mai trebuie să mai plătească odată dacă au nevoie şi pentru ei.

Pe voi, dascălilor, vă vreau asociaţi ca să îmi educaţi copiii să reuşească în viaţă prin efort şi o profesie de care să nu le fie ruşine. Vreau să mă ajutaţi să găsesc absolvenţi calificaţi, pe care, dacă nu au experienţă cum nu am avut nici eu când eram tânăr, i-aţi învăţat măcar cum să înveţe şi să capete drag de meserie. Vă plângeţi, pe drept cuvânt, că salariile vă sunt mici, dar vă rog, măcar o clipă, puneţi-vă în pielea mea. Dacă o firmă privată ar vinde pe piaţă produse sau servicii de calitate îndoielnică, voi le-aţi cumpăra? Vă asigur din proprie experienţă, cumpărătorul este exigent şi nu bagă mâna în buzunar indiferent dacă apelezi la bunăvoinţa lui sau îi invoci studiile şi transpiraţia angajaţilor tăi. Dacă am produce pe stoc, cum din păcate se cam poate chema şomajul în rândul tinerilor pe care nu i-aţi pregătit pentru aşteaptările mediului economic, ci doar cu ce aţi învăţat voi mai demult, falimentul ne paşte, iar în cel mai scurt timp, salariile noastre din mici ar deveni deloc.

De ani de zile e o întreagă dispută cine e mai îndreptăţit să apuce o bucată mai zdravănă din buget. Pensiile sunt cele mai importante, ba salariile magistraţilor, ba ale profesorilor sau ale medicilor, nici bursele elevilor sau ajutoarele sociale nu sunt de neglijat. Am uitat, ruşine mie, salariile militarilor, ale jandarmilor şi poliţiştilor, ca să nu pun pe ultimul loc pe cele ale funcţionarilor publici. Aţi auzit însă de vreun premiu internaţional pentru economie acordat pentru un model inovativ de ieşire din criză prin creşterea de pensii? Când vor înţelege cei care au pretenţia să conducă o ţară, dar care nu au condus la viaţa lor măcar un atelier de bătut cuie, că fără a pune pe prim plan dezvoltarea economică nu fac decât să distribuie savant şi electoral sărăcia? Nu credeţi că avem aşteptări nefiresc de mari de la unii care au trăiri metafizice când îşi contemplă cartea de vizită cu titulatura de ministru, preşedinte ad interim sau care se visează, la limita patologicului, laureaţi de premiu Nobel pentru literatură. Pe toţi aceştia, oare, i-ar angaja o companie privată măcar pe post de merceologi?

V-aţi gândit că poate singurul sector al societăţii care a fost obligat să se restructureze este cel economic privat? Nu a făcut-o de plăcere sau de bună voie, dar a fost nevoit pentru că l-a presat concurenţa, de aici sau de aiurea. În mediul economic nu ai altă variantă decât “mergi sau crapă”, pentru că nimeni nici nu îţi întinde o mână dacă te împiedici, nici nu îţi fixează printr-o lege cât, cui şi la ce preţ să vinzi.

Dacă toate aceste lucruri vor continua să nu fie înţelese, dacă va continua simularea dialogului dintre mediul privat şi guvernanţi în care ultimii întreabă, dar tot ei îşi răspund, în scurt timp balada o să capete acorduri de recviem. Pentru toţi.