Barbaria islamică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O altă explicaţie pentru atrocităţile inimaginabile care se petrec în statele musulmane este nivelul scăzut de cultură al populaţiei.

Duminică, 20 martie 2011. Câţiva membri ai unei biserici fundamentaliste creştine din statul american Florida, condusă de autointitulatul şi excentricul pastor Terry Jones, pun în scenă un „proces" al Coranului. Cartea sfântă a musulmanilor este „judecată" şi găsită „vinovată" de crimă, terorism şi alte infracţiuni contra păcii şi omenirii. În consecinţă, este „condamnată" la ardere pe rug, sentinţa fiind adusă la îndeplinire sub reflectoarele camerelor de filmat.

Vineri, 1 aprilie 2011. Peste o mie de afgani se adună în faţa biroului ONU din oraşul Mazar-i-Sharif, pentru a protesta faţă de afrontul adus Islamului de către yankeul cu nume de vedetă hollywoodiană. Protestul degenerează într-o baie de sânge, demonstranţii luând cu asalt clădirea şi omorând şapte angajaţi. Printre aceştia se numără şi românul Filaret Moţco, al cărui cadavru a fost decapitat.

Sigur, orice om întreg la cap dintr-o societate modernă se va întreba cum să ucizi pe cineva pentru că altcineva, la celălalt capăt al lumii, dă foc unei cărţi? Chiar dacă e vorba de o carte sacră pentru credinţa ta şi a semenilor tăi. Actul „autodafe-ului" de peste ocean este reprobabil, fără doar şi poate, însă răspunsul nu poate fi masacrarea nevinovaţilor. Din păcate, Afganistanul de azi nu este un mediu al civilizaţiei, ci al barbariei. Ca în multe alte ţări guvernate după legile islamice, aş adăuga, cu riscul de a fi pus la indexul intoleranţei religioase.

Motive sunt multe. Îndemnul de a-i pedepsi pe „infideli" (adică pe cei care nu i se închină lui Allah şi nu-l venerează pe Mahomed) nu este o interpretare târzie. Ne-o spune însuşi Profetul: „Sabia este cheia raiului şi iadului. O picătură de sânge vărsată în cauza lui Dumnezeu, o noapte petrecută sub arme - sunt mai de folos decât două luni de post şi rugăciune". Este un citat pe care istoricul englez Edward Gibbon l-a inclus în monumentala „Istorie a declinului şi căderii Imperiului Roman". Aceasta este esenţa unei religii construite pe bazele „supunerii", traducerea liberă a cuvântului Islam.

O altă explicaţie pentru atrocităţile inimaginabile care se petrec în statele musulmane este nivelul scăzut de cultură al populaţiei. Rata de analfabetism în Afganistan este de două treimi. Mai precis, doar 34% din cetăţeni ştiu să scrie şi să citească. Carevasăzică, aceşti oameni nici măcar n-au de unde şti ce spune Coranul, aşa că n-au încotro decât să asculte ce le povesteşte imamul!

Ultimul argument este de natură logică. Să presupunem că nişte protestatari din Kandahar ar fi dat foc Bibliei, jignind astfel întreaga creştinătate. Chiar dacă s-ar fi găsit vreun descreierat care să ceară, drept represalii, împuşcarea tuturor imigranţilor musulmani, credeţi că ar fi fost posibil aşa ceva? Răspundeţi la această întrebare şi veţi înţelege ce desparte civilizaţia de barbarie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite