Băsescu, Blejnar și telefonul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Blejnar a fost cel interceptat, iar în locul lui Băsescu putea fi și Obama, sau Papa de la Roma, că discuția tot ar fi fost înregistrată.


Interceptările din dosarul în care sunt inculpaţi Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, şi Codruţ Marta, subalternul său, au creat o adevărată isterie. Faptul că Blejnar vorbea la telefon cu Elena Udrea despre nişte „alea"pe care nu ştia cum să le distribuie, că şantaja, că negocia posturi în vămi şi pălăvrăgea cu Codruţ despre un „bou de la OMV"care ar putea fi ofiţer acoperit nu mai surprinde pe nimeni în mod deosebit. Blejnar a dovedit că are un comportament mafiot şi că acţionează ca atare, iar Justiţia trebuie să facă lumină în acest caz. Premiera absolută constă în cele trei convorbiri telefonice dintre şeful statului, Traian Băsescu, şi „Sorin", apelativ folosit de preşedinte. În aceste discuţii, Sorin îl informează pe Traian Băsescu despre situaţia marilor datornici: o firmă de construcţii care are contracte uriaşe cu statul, Tehnologica Radion, şi compania KazMunaiGaz, cea care a preluat Rompetrol de la Dinu Patriciu. În urma acestor convorbiri se ridică mai multe întrebări: a greşit preşedintele că a stat de vorbă la telefon cu Sorin Blejnar? Este legal ca Băsescu să discute la telefon chestiuni legate de datornicii către bugetul de stat sau era o prerogativă a Guvernului? Dacă tot a decis să vorbească la telefon, este normal să o facă pe o linie nesecretizată riscând ca discuţia să fie făcută publică? Să le luăm pe rând:

1. Mai întâi, talk-show-iştii au titrat fără milă: „Preşedintele României a fost interceptat!". Este o tâmpenie, Sorin Blejnar a fost cel interceptat, iar în locul lui Băsescu putea fi şi Obama, sau Papa de la Roma, că discuţia tot ar fi fost înregistrată.

2. Da, este legal ca Traian Băsescu să discute cu Sorin Blejnar la telefon despre problema marilor datornici, pentru că era o chestiune legată de siguranţa naţională. La nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a format, în 2010, o comisie inter-instituţională care avea un rol simplu şi pragmatic: să facă rost de bani la buget repede şi eficient: marii datornici trebuiau strânşi cu uşa pentru o mai bună colectare. Şeful CSAT este Traian Băsescu, deci avea dreptul să fie informat direct.

3. Apelul a fost iniţiat de Sorin Blejnar pe un telefon neoperativ. Băsescu a răspuns fără să ştie despre ce vrea Blejnar să discute la telefon. După iniţierea discuţiei, fiind o problemă de siguranţă naţională, preşedintele a greşit că a continuat discuţia pe un telefon nesecretizat. O reacţie normală ar fi fost cea din a doua stenogramă, când îl trimite pe Blejnar la premier cu problema datornicilor. Pe de altă parte, imaginaţi-vă cum ar fi sunat în stenograme o reacţie de genul următor: „Sorine, chestiunile astea nu le putem vorbi aşa... Sună-mă pe operativ sau vino până la mine să vorbim... „Toată lumea ar fi crezut că Băsescu are ceva de ascuns.

Ceea ce mi se pare interesant este că interceptările în care apare şi Băsescu au fost făcute publice de un procuror care ar fi trebuit să le păstreze doar pentru ochii lui. Cel mai probabil, vom afla, în aceste zile, şi motivul pentru care omul legii le-a sifonat în presă

Ovidiu Marincea este editor coordonator ''Adevarul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite