Bătălia mileniului: digital sau print. Cine pierde?

Două ştiri de media de la sfârşitul acestei luni, din două colţuri atât de diferite ale planetei, dezvăluind două moduri total diferite de a privi şi de a face presa. În România, „ProSport“ renunţă la ediţia tipărită (se va găsi doar sub formă de supliment săptămânal în ZF), rămânând cu cea online. În Marea Britanie, „The Guardian“ lansează o ediţie tipărită de sâmbătă.

În România, cu excepţia celor care au lucrat la acest titlu de-a lungul timpului, n-a părut să plângă nimeni după „ProSport“, iar ediţia digitală, în pofida cifrelor de succes, nu poate camufla realitatea: în loc de un site de sport, avem un agregator care inserează conţinut cu vagi urme de sport, dar din care nu poţi afla rezultatele ori competiţia decât după şapte clickuri, printre mondenităţi, şi acelea, ambalate agresiv, ţipător, găunos, la urma urmei, nejurnalistic.

În Marea Britanie, Erik Jensen explică de ce printul rămâne cel mai bun loc în care poţi găsi jurnalismul in extenso. Pentru că se vor găsi mereu amatori de „ştiri care necesită timp pentru a fi produse, făcute de oameni care acceptă că prima abordare nu e obligatoriu cea mai bună abordare, care filtrează fluxul informativ pentru a le spune cititorilor ce e cu adevărat important. Articole care sunt analitice, complexe şi care urmăresc mereu relatarea corectă“.

Plecând de la această realitate, am încercat să trec în revistă câteva aparente avantaje ale presei digitale faţă de cea tradiţională, fiecare, însoţit de câte un contraargument. Cine pierde şi cine câştigă decideţi însă dumneavoastră, întrucât, chiar şi pe un blog, valorile presei ar trebui să rămână acestea, indiferent de suportul ei: noi prezentăm, cititorul trage propriile sale concluzii.

AUDIENŢĂ. Presa digitală e mult mai uşor de măsurat, Google Analytics oferind informaţii exhaustive: câţi au intrat, câţi au citit, cât au stat pe site, demografice etc. Presa tipărită se bazează doar pe studii care pot genera rezultate contradictorii (respondenţii pretind adesea că sunt mai cultivaţi, vor conţinut curat, calitativ, realitatea fiind alta etc). AMENDAMENT. Milioanele de accesări pot deveni oricând zeci ori chiar sub zece, dacă cititorilor li se vor cere bani, ca pe ediţiile tipărite.

EXPUNERE. Presa digitală poate fi văzută de oricine are internet, presa tipărită doar de cumpărători. AMENDAMENT. Presa tipărită e parcursă de mult mai mulţi oameni decât cumpărătorii efectivi. „Share“-ul n-a fost invenţia online-ului.

DINAMICĂ. Versiunea online n-are limitări de spaţiu, articolele pot fi mult mai detaliate, însoţite de legături, URL-uri, arhivă, conexiuni, bibliografie. AMENDAMENTE. Orice articol bine construit dintr-o ediţie tipărită poate fi mai uşor de parcurs de pe o pagină de ziar decât de pe ecranul de foarte puţini inci ai unui telefon mobil. Apoi, în presa tipărită poţi urmări netulburat un articol până la capăt, fără să ţi se deschidă nenumărate linkuri care te fac să nu mai revii la articolul iniţial.

CONŢINUT. Presa digitală nu se limitează la clasicul maniheism din print: presă de referinţă versus tabloid. AMENDAMENT. Tocmai pentru că menţine această graniţă, presa tipărită care ţine la ştaif nu e superficială, inconsistentă, nu amestecă opinia cu emoţia, reportajul cu interviul şi nici nu are obsesii legate de controversă, ieşit din comun, titluri care induc în eroare cititorul.

STILISTICĂ. Principala calitate a redactării din presa virtuală e concizia. Fraze fără umplutură, împerecheri de cuvinte-cheie care suscită interesul privitorului, scurt pe doi. AMENDAMENTE. Când aţi putut citi ultima anchetă sau investigaţie pe Net? Şi cine poate face o demonstraţie rotundă, cu fundal, cu toate circumstanţialele, cu surse citate, cu păreri ale tuturor celor implicaţi în 500 de semne incluzând spaţiile?

INTERACTIVITATE. În online, autorul nu se adresează cititorilor impersonal, ci poate comunica efectiv cu ei, prin comentarii care pot aduce plusvaloare întregului demers. AMENDAMENT. Presa tipărită nu poate avea comentarii în timp real (există însă destule publicaţii de prestigiu, ziare sau săptămânale, care selectează şi publică cele mai interesante mesaje primite de la cititori). În plus, în presa tipărită n-au cum să apară invective sau păreri irelevante, scrise de nişte sceleraţi sub pseudonime. Şi cine te împiedică să discuţi pe viu cu prietenii tăi, într-o cafenea, subiectele din ziar?

ABILITĂŢI. Ziaristul digital ştie să-şi publice singur articolul, fotografiile, legăturile, conţinutul multimedia, pe când ziaristul tradiţional habar n-are cum funcţionează maşina de tipărit. AMENDAMENT. Presa tipărită  din toată lumea civilizată lucrează de ani buni cu sisteme prin care îţi poţi pune singur textul în pagină, redimensiona titlurile şi pozele etc.

VITEZĂ. Cuvântul de ordine al jurnalistului digital e ACUM. Viteza de reacţie primează, iar conţinutul se poate împrospăta de fiecare dată, pe când ziaristul de print are timp doar până când se trimite ediţia la tipar, după care nu mai poate interveni pe text. AMENDAMENTE. Şi ziariştii de cotidian lucrează în regim de viteză, doar că ei trebuie să şi verifice informaţiile. Presa tradiţională beneficiază de  instrumente complementare, intitulate erată şi drept la replică, pe când online-ul, sub adăpostul Update-ului, nu admite niciodată că e supus greşelii.

SUPORT. Presa digitală are o capacitate imensă de depozitare, pe când în cazul presei tipărite, tot timpul rămâi cu pagini necitite prin casă. AMENDAMENT. Presa tipărită poate fi reciclată, la cea virtuală nu e nimic de reciclat dacă se stinge lumina sau nu ai Internet.

Epilog. Acest articol are, înaintea epilogului, 827 de cuvinte. Aţi prefera să-l citiţi online sau tipărit?

Acest material a fost publicat şi pe blogul personal.