Bătrânul, porumbeii, fetiţa şi parcul

Privind poveştile oraşului meu cu ochi de spectator, parcurile şi străzile devin locuri emblematice a ceea ce trăim ca naţie în fiecare zi, în fiecare an. Ele vin să confirme ori să infirme miturile pe care le avem despre noi înşine. O poveste despre toleranţă şi empatie.

“Fiu-fiu-fiu, haida haida mă!, îşi târşâia paşii pe piatra cubică, pusa prost din piaţă. Trecu peste iarba arsă de soarele ultimelor zile de caniculă ca şi când era la el in livadă. 

“Fiu-fiu-fiu, haida haida mă!”, iar eu incep să mă uit unde o fi câinele pe care il cheamă. În urma lui nu e nici urma de căţel. Dar el continuă fără să-i pese. Apoi scoate din buzunare nişte pacheţele de “Eugenia” cu cremă de cacao. Mi-a tresărit un zambet în colţurile gurii. Prăjiturica asta o să devină simbolul României cu cele mai multe “atribute”. Aşadar, să ne hrănim patria şi... porumbeii. Pe capul lui Avram Iancu “tras în ţeapă” într-un monument disproporţionat şi acompaniat de tulnicărese indecise dacă sunt femei, bărbaţi sau asexuate, stau stoluri de porumbei. În atâţia ani de când l-au urcat acolo să nu-l vedem bine, natura şi-a urmat cursul şi şi-a pus amprenta. Crăişorul Munţilor e bine “garnisit” pe cuşmă şi nu numai. 

“Fiu-fiu-fiu, haida mă!”, insista bătrânul ca şi când ar fi dansat cu strigături. Fetiţa din spatele său tocmai îşi terminase firimiturile din felia ei de pâine. O împărţise pe toată cu porumbeii aşa că dirijează orchestra zburătoare plină de energie veselă. Moşul trece mai departe indiferent la faptul că nici un porumbel nu-i ascultă îndemnul. Se aşează în final pe o bancă şi începe să arunce bucăţele sfărâmate de “Eugenia”. Fluiera încet, ca pentru sine o bucată de cântec doar de el ştiut. Vorbeşte singur, apoi vorbeşte cu porumbeii. Si porumbeii se apropie atraşi de... “Eugenia cu cacao”.

Fetiţa se apropie de el şi îi cere o bucată de Eugenia. Omul râde şi o învaţă să fluiere ca să-i cheme. Fetiţa se chinuie în zadar. Prin buziţele ţuguiate iese vânt cu aromă de copilărie, fără sunet. Omul aplaudă, îi dă biscuitul cu cremă şi o învaţă să-i cheme "ca oamenii". Fetiţa râde şi ţipă fugărind porumbeii într-un gest antitetic: "Aide-aide mei!". Porumbeii fug şi nu prea, apoi zboară ca goniţi de stihii. "Hai mamă să mergem", o trage de mână o doamnă între două vârste, cu un gest destul de brutal. Nu se îndepărtează destul şi continuă: "Nu vezi că nenea nu-i normal. Nebunii fură copii şi îi duc departe". Fetiţa priveşte nedumerită. Bătrânul îi face cu ochiul. Porumbeii au fugit spre un refugiu mai primitor.

(Din colectia "Poveşti pentru Facebook)

La bună lectură!