Biciclişti şi demoni

În general am o viziune aproape idilică despre biciclişti. Respectă mediul înconjurător, sunt persecutaţi de autorităţi deoarece nu au spaţii dedicate lor suficiente, desfăşoară tot felul de acţiuni de conştientizare şi, mai ales, par de treabă.

În ultimele luni am văzut, ce-i drept, prin trafic, câţiva biciclişti care făceau slalom printre maşini, încurcând circulaţia şi trecând fără cea mai mică problemă pe roşu prin marile intersecţii ale Bucureştiului. Dar ce am trăit aseară m-a făcut să încep să am îndoieli serioase referitoare la cei ce pedalează pe străzile Bucureştiului.

Un grup de aproximativ 100 de biciclişti şi roleri, neavând niciun fel de organizare sau însoţitori, pedalau voioşi pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Pe tot sensul de mers, printre maşini, în faţa lor, în spatele lor. Circulaţie blocată aproape total, şoferi care claxonau furios şi un trafic din care nimeni nu mai înţelegea nimic. Bicicliştii se opreau pe mijlocul străzii, stateau la taclale, ignorând total traficul şi ceea ce mi s-a părut de-a dreptul ridicol, îi înjurau pe toţi şoferii care îndrăzneau să-i admonesteze. Pe lângă înjurături şi diverse apelative neortodoxe, şuturile în uşile maşinilor care îi deranjau curgeau din toate părţile şi fără discriminare.

Să nu mai vorbesc de doi şoferi mai viteji care au ieşit din maşină şi şi-au încasat o porţie destul de serioasă de pumni şi picioare. Cred că toată scena nu a durat mai mult de 7 minute, timp în care am văzut cel puţin 4-5 maşini cu uşile îndoite şi o ură aproape viscerală a bicicliştilor care deveniseră haită. O haită care, pe moment se considera stăpâna străzii şi muşca în stânga şi în  dreapta fără nicio logică.Tabloul m-a lăsat de-a dreptul mască. Părea desprins din reprotajele în care huliganii scapă de sub control şi caută să distrugă totul în calea lor.

Mi-am permis să-i întreb pe câţiva dintre ei dacă bicicliştii au devenit, mai nou, agresivi şi care este logica unui astfel de comportament animalic. Răspunsul a venit simplu şi la obiect “Ne mai descărcăm şi noi nervii că suntem stresaţi”, însoţit de întrebarea “da pe tine ce te bip grija”. Nu am insistat căci aveam un drum de făcut şi nu intenţionam să-mi încasez vreo corecţie din partea  bicicliştilor stresaţi.

Drept urmare, mi-am văzut de drumul meu cu o părere mult schimbată despre bicicliştii care încearcă să schimbe lumea în bine. Dar mi-am promis să scriu despre acest incident, măcar pentru şoferii care astăzi se prezintă la service cu portierele îndoite, sau la spital cu vreo buză spartă.