Bilanţ COVID-19: Sub 1.000 de noi  infectări au fost înregistrate în 24 de ore. 984 de pacienţi sunt internaţi la ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.488. Dintre acestea, 984 sunt internate la ATI.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.488. Dintre acestea, 984 sunt internate la ATI.

Un număr de 857 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la 1.066.111. În ultima zi au murit 63 de pacienţi, iar un număr de 984 de persoane sunt internate la ATI. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 14.654 de teste RT-PCR şi 5.809 de teste rapide antigen.

În intervalul 08.05.2021 (10:00) – 09.05.2021 (10:00) au fost raportate 63 de decese (26 bărbaţi şi 37 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

 60 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. 

 În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.488. Dintre acestea, 984 sunt internate la ATI. 

 Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.512.130 de  teste RT-PCR şi 965.316 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.654 de teste RT-PCR (5.524 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.130 la cerere) şi 5.809 teste rapide antigenice.

 Pe teritoriul României, 19.494 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.701 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 46.643 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 142 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 887 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

 Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 8 mai, 4.757 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.279.320 de lei.

 Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

 În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.530 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 52 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite