Bilanţ în creştere: 197 de cazuri noi raportate. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 18.791

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul pacienţilor în stare gravă a ajuns la 182, în uşoară scădere
Numărul pacienţilor în stare gravă a ajuns la 182, în uşoară scădere

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 18.791 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 197 de noi îmbolnăviri. În acelaşi timp sunt înregistrate 1.229 decese, iar 12.629 de persoane s-au vindecat. Numărul pacienţilor în stare gravă internaţi la terapie intensivă a ajuns la 182.

Până astăzi, 28 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.791 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.629 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 1229 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt şi Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 197 de noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 182 de pacienţi. 

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.712 de  persoane. Alte 89.787 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 410.000 de teste.    

Peste 200 de amenzi acordate în ultima zi

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 214 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 181.250 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 27 mai a.c.,  119 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite