Binele unora pare răul altora

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva ştiri întâmplate săptămâna trecută par să aibă ca moto titlul de mai sus. Altfel cum să înţeleg faptul că în România avem zice-se multe biserici, dar puţine spitale şi şcoli?! Ori că Patriarhia BOR va controla activitatea de pe net a propriilor clerici? Sau că Europa dezbate umilirea mamelor surogat?! Sau că unele ţări se îmbogăţesc prin sărăcirea altora?!

1. „Mai scrii la Adevărul?” a fost întrebarea care mi-a fost pusă de mulţi, după textul „România, lăsată în plata Domnului. Ne închinăm pentru sănătate şi educaţie: 18.300 de biserici, 4.700 de şcoli şi 425 de spitale” preluat de mai toată presa. Ia să mă gândesc. . .

Mai întâi, ideea n-a inventat-o Adevărul, ci doar a preluat-o. Prima dată ea a venit în România prin BBC, care vara trecută, deranjat fiind de influenţa BOR în societate, scria despre „Pasiunea costisitoare a românilor pentru biserici”, plecând de la ideea ridicării Catedralei Mântuirii.

Apoi, pare că se compară mere cu pere. Vorbim de o instituţie administrată privat în raport cu unele administrate public. Pare că Biserica îşi face bine treaba, în timp ce Statul nu. Spun „pare” pentru că la o analiză mai atentă lucrurile se mai diluează. Adică avem o biserică pentru 475 - 2.760 români, şi un pat de spital pentru maxim 300 de persoane şi o şcoala pentru maxim 3.000 locuitori.

Păi eu zic că biserici nu-s destule, ca şi spitale. Cât de mare ar trebui să fie un locaş de cult să încapă în el 475 oameni (minim)? Dar pentru 2.760? Asta presupunând că ar veni toţi la biserică, sau toţi am fi bolnavi şi 300 de inşi ne-am bate simultan pe patul de spital. Iar despre şcoală ce să zic? Şcolile par puţine pentru că ne depopulăm şi nu mai facem copii. Ne e frică de copii ca de accidente rutiere. 3000 de oameni câţi copii înseamnă? Poate o şcoală prelua copii a 3.000 de oameni? Eu cred că da, câtă vreme n-am auzit ca în România să fie o criză a locurilor în bănci. Eventual poate, la grădiniţe, că doar aşa a apărut clasa zero, ca încercare de a rezolva criza locurilor în grădiniţe. Apropo, grădiniţele publice şi private de ce nu-s luate în calcul? Sau posturile de poliţie ori pensiunile făcute pe bani europeni? 

Pe de altă parte, statistica ne poate juca feste. Dacă un bogat are 999 lei şi un sărac are 1 leu, înseamnă că amândoi au, în medie, 500 lei. Ceea ce nu reflectă total adevărul. Ori bisericile par multe pentru că fiecare sat are nevoie de minim una. Comunele de minim două. Oraşele. . . calculaţi dvs. din moment ce fiecare nouă biserică construită se umple la slujbă de oameni. Dacă şcoli ar fi bine să fie în toate satele, comunele şi oraşele, spitale nu poţi pune câte unul în fiecare sat. De asta spitalele se fac mai mari la oraş, să încapă în ele şi cei de la sate şi comune.

Dar, cum spuneam, e chestiune de administrare. După revoluţie, Biserica nu şi-a furat banii, ci i-a investit unde a fost nevoie. Statul pare că nu prea. Dacă şcolile s-au comasat sau desfiinţat din lipsă de copii sau personal didactic, la spitale e jale. Sistemul public pare că a fost intenţionat lăsat în paragină, spre profitul celui privat, care nu apare în statistici. Oare de ce, câtă vreme bisericile se construiesc mai mult cu bani privaţi? „Treceţi pe la cabinetul meu privat” e o vorbă care se aude din ce în ce mai des în spitalele publice. Exodul cardelor medicale ne demonstrează subfinanţarea cronică a sistemului. Ori nu Biserica a furat banii Sănătăţii şi ai Educaţiei, care oricum au primit mult mai mult decât Biserica, deşi mereu insuficient. Nu Biserica a desfiinţat dispensarele săteşti sau posturile de poliţie. Sau, dacă Statul le-a desfiinţat, trebuie să desfiinţăm şi bisericile? În plus, nu văd pe la buletinul de ştiri al DNA acuzaţi mulţi preoţi ci foşti demnitari ai Statului. Deci, pe undeva, ştirea nu vizează atât Biserica, cât ineficienţa Statului.

Pe de altă parte, preoţii sunt categoria cea mai discutată (dacă nu cumva criticată) din România. Coincidenţă sau nu, ştirea a reuşit să mascheze comunicatul Patriarhiei privind activitatea BOR pe anul trecut. De acolo aflăm că numărul de centre sociale ale Bisericii a depăşit numărul de spitale (785 de instituţii şi servicii sociale, faţă de 425 de spitale). În plus, Catedrala Mântuirii se ridică în văzut tuturor, ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că Biserica ar administra ţara mai eficient decât o face Statul. Aşa că e posibil ca alţii să invidieze Biserica sau să se simtă deranjaţi şi să încerce să o discrediteze public. E suficient să mă uit la comunicatele ASUR şi Remus Cernea ca să îmi dau seama că argumentele puse în discuţie nu sunt întotdeauna competente şi veridice, pentru că psihologia mulţimilor are alte criterii de funcţionare.

Asta o fi vrut şi textul Adevărului? La întrebarea asta eu nu am răspuns. Pur si simplu n-am date suficiente, fiind prezentată doar o statistică. Interpretarea ne aparţine fiecăruia, după câtă pricepere avem. Iar efectele par împărţite, cel puţin în comentariile de pe Facebook, unde unii înjură Biserica, alţii ziarul Adevărul. Cine a urât Biserica, o va urî în continuare, din neştiinţă. Cine a iubit-o, un astfel de text nu-l poate răsturna, pentru că ştie cum funcţionează. Pe mine, dacă treburile n-ar fi aşa grave în sănătate şi educaţie, m-ar bucura, pentru că am dovada că Biserica nu fură, ci îşi face treaba. Iar binele Bisericii se poate răsfrânge şi asupra societăţii.

Ştiu doar că am blog la Adevărul. Şi că scriu cu drag şi cât pot de bine. Jurnaliştii care mă cunosc ştiu bine că n-am evitat niciodată dialogul, atunci când desigur, am avut competenţa să o fac. Cred că este mare nevoie ca Biserica să comunice cât mai mult şi cât mai bine cu presa. Poate că uneori această comunicare nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Dar ar fi greşit ca însăşi presa să bage beţe în roate acestui dialog. Adevărul este, incontestabil, cel mai citit ziar din România şi am primit cu bucurie invitaţia de a fi blogger aici. Chiar am lăudat proiectul pe unde am avut ocazia, pentru că demonstrează deschidere şi maturitate. Nu cred că ziarul ar pierde mare lucru dacă aş renunţa la blog, dar cred că ar fi un câştig dacă aş rămâne. În fond, ce ziar românesc central mai are preoţi pe blogurile sale? Dacă timpul îmi va demonstra că Adevărul adoptă o poziţie anticlericală, atunci prezenţa mea pe blogurile Adevărul poate deveni un semn de întrebare. Ar fi ca şi cum aş fi fost invitat la o întrunire a liderilor presei, iar acolo aş lua ghionturi în coaste. N-ar avea rost să mimăm dialogul. Deocamdată simt că nu-l mimăm. Deci, mai scriu.

2. Fiind foarte importantă comunicarea, Sf. Sinod al BOR a decis să evalueze periodic monahii şi preoţii care comunică virtual. Din tonul comunicatului de presă înţeleg însă că Sinodul nu se opune comunicării, ci chiar o încurajează, existând o altă Decizie în acest sens. Problema o reprezintă cei care utilizează iresponsabil astfel de forme de comunicare, făcând mai mult rău decât bine Bisericii. O astfel de disciplină este chiar necesară.

De pildă, sunt o grămadă de bloguri zis „ortodoxe”, care numai ortodoxe nu sunt. Singura lor menire e sa vadă mereu „paiul din ochiul aproapelui”. Citesc aiureli despre profeţii „ortodoxe (în fapt josnice preziceri şi ghicitori puse pe seama sfinţilor, căci profeţiile au fost desfiinţate de Hristos), se prezintă clerici necanonizaţi ca fiind sfinţi, se avertizează pe un ton adeseori panicard, de zici ca vine Antihristul şi sfârşitul, se luptă cu vaccinurile sau pur şi simplu se înjură oricine nu împărtăşeşte ideile fundamentalist-extremiste ale acestor sectari în devenire. Bucuria şi Iubirea Ortodoxiei este făcută praf de aceşti semidocţi ai teologiei, în virtutea ideii găunoase că preotul sau credinciosul ortodox ar deţine tot Adevărul. Greşit. Adevărul se urmează, nu se posedă. Suntem prea mici să-l controlăm noi.

Ca să nu mai spun de alte forme stupide de comunicare, ca de pildă „mărturisirea anonimă”. Adică unii se prezintă mărturisitori ai credinţei, dar sub masca anonimităţii, tocmai pentru că le tremură reverenda pe ei, de laşi ce sunt. Curat murdar, coane Fănică! Aici eparhiile vor avea serios de lucru să-i identifice pe „mărturisitori”, pentru că, practic, ei sunt cei mai vizaţi de Decizia Sinodului. Dar nu doar ei.

3. Europa dezbate problema mamelor surogat. România pare să fie ruptă de subiect. Capitalismul sălbatic face ca până şi dorinţa de a avea un copil să devină piaţă. Şi dacă nu-l poţi naşte, apar alternative dubioase. Chestiunea devine o problemă ce violează demnitatea şi drepturile fundamentale ale femeii şi copilului, pe măsură ce devine industrie. Recent, o televiziune prezenta drama unor femei căzute în mâinile mafioţilor sicilieni, care le obligau să nască şi apoi le vindeau copiii. Dacă Europa vrea să se ridice la înălţimea idealurilor propuse, atunci este necesară o legislaţie în domeniu, pentru că actualmente, copiii sunt traficaţi precum cartofii. Mai sper încă într-o Europă cu faţă umană. Capitalism cu faţă umană o fi existând?

4. Dacă tot am vorbit de capitalismul sălbatic, îmi imaginez un plan prin care globalismul face ca unele ţări (sau unii indivizi) să se îmbogăţească pe seama altora. De pildă, la prăbuşirea unui sistem politic, precum comunismul, cauţi mai întâi să le iei proprietăţile. Asta pare că îmbogăţeşte pe băştinaşi, deşi preţurile sunt mai mic decât la tine acasă. În realitate le scade numărul de mijloace de producţie şi diminuează concurenţa. Aşa te extinzi, cumpărând concurenţa. Apoi aduci investitori străini, care nu fac decât să scoată banii care s-ar putea produce în acele ţări, rămânându-le firimiturile taxelor şi redevenţelor, deci sărăcindu-le şi mai mult. Apoi le faci mega-malluri, prin care le vinzi produsele tale şi le iei şi bruma de bani pe care o mai au. După care, la final, rămânând săraci, vii şi îi împrumuţi, căci odată cu creditul vine şi controlul situaţiei. Vi se pare aplicabil României? Mie da, în condiţiile unei clase politice inadecvate. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite