Biserica nu e spital, cum nici spitalul nu e biserică. Dar autostrada râmâne autostradă, fariseilor!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreaga dezbatere publică pornită în jurul finanţării cultelor religioase este de-a dreptul  furtunoasă. Comparaţiile care au rol de sensibilizare a opiniei publice au început să apară cu duiumul şi comentariile pro sau contra devin din ce în ce mai radicale.

De unde a plecat toată această furtună într-un pahar cu apă? De la o decizie, discutabilă ce-i drept,  a Guvernului, de a aloca, din fondul de rezervă, 10 milioane de lei pentru biserici”. Peste două milioane de euro, irosiţi, din punctul de vedere al contestatarilor acestei decizii şi a finanţării cultelor religioase, în general.

2 milioane şi ceva de euro cu care se puteau construi spitale, şcoli, grădiniţe orice altceva, dar nu cumva să ajungă la popii lacomi şi prea dornici de înavuţire grabnică. Cam aşa sună, pe scurt, mesajele fariseilor care pretind că se gândesc la binele societăţii româneşti, în general, şi al fiecărui roman, în particular.

Nu spun că biserica ortodoxă română ar fi modelul perfecţiunii şi nu are tarele ei. Nu spun că nu există preoţi care şi-au  pierdut harul sau pur şi simplu nu l-au avut niciodată. Dar atacurile constante şi făţarnice la adresa bisericii în ansamblul ei, comparaţiile care au rolul de a învrăjbi sufletele slabe şi rănite de greutăţile vieţii cotidiene împotriva bisericii neamului sunt opera unor indivizi care au treabă doar cu distrugerea rolului şi locului bisericii în societatea românescă.

E mai uşor să vorbeşti de rolul negativ al Bisericii, decât despre miliardele de euro furate din autostrăzile care acum există doar în conturile şmecherilor care şi-au încasat comisioanele. E mai uşor să găseşti exemple de preoţi care cer cu neruşinare (există cazuri) taxa de botez sau de înmormântare, decât să îi conteşti pe cei ce îţi bagă mâna zilnic în buzunar pentru că pot şi sunt la putere. Două milioane de euro, nu ar fi ei mulţi, dar sunt de cerut înapoi pentru că sunt banii contribuabilului roman.

Cei patru protestatari de astăzi, din faţa Guvernului, arată clar şi fără tăgadă rolul şi locul fariseilor care uită că poporul ăsta pe care îl hulim sau iubim atât, a avut doar două coordonate bine definite de prezervare a identităţii: limba şi biserica.

Restul au fost elemente trecătoare care s-au transformat sau au pierit de-a lungul secolelor. Că sunt alte popoare pe care acum le considerăm civilizate doar pentru faptul că o duc mai bine economic şi social decât noi, adevărat este. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la ceea ce ne defineşte ca şi popor pentru că avem nevoia şi dreptul la mai mulţi arginţi. 

Dacă vrem civilizaţie, să ne curăţăm de leprele care ne conduc de 23 de ani, să avem curajul să luptăm împotriva oricărui abuz al statului împotriva cetăţenului şi să ne uităm adânc în sufletele noastre. Apoi, dacă alegem să dăm cu pietre, să dăm în stricăciunile care există la tot pasul, inclusiv în interiorul Bisericii.  Dar nu în ceea ce ne defineşte, în ansamblu ca popor.

Căci, aşa cu ne-a învăţat unul din cei mai mari istorici ai acestui neam:„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria, e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii

Fariseilor!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite