Blues pentru deprovincializarea Mioriţei

Ca într-un Joc al Paparudelor, de mai puţin de o aruncătură de băţ, şi socio-culturalele noastre capre, cu iezi cu tot, zâmbesc autohton caprelor UE ale vecinilor noştri şi, invocând magic ploaia, speră la ascensiunea spicului civilizator, astfel încât el să devină cât vrabia.

Adică din provincialii propriei noastre provincii, am devenit peste noapte provincialii bătrânei Europe, sătulă de ipocrizie, veleitarism, megalomanie, impostură, incompetenţă, demagogie, kitsch şi tot ceea ce aduce, în traista parcă fără de fund, provincialismul, care ţine de o dimensiune socio-culturală şi nu de una geografică sau administrativ-teritorială.

Prin urmare, avem toate şansele de a ne bate cu şezutul de Terra, susţinând sus şi tare că nici noi nu suntem mai fraieri, arătându-le brevetele de inventatori ai apei calde, ai timpului liber şi-ai „după-colţului“, lucruri care nu numai că ne aşază pe poziţii egale, dar ne fac mai egali decât ei, artizanii firavelor culturi şi civilizaţii europene. Şi ― prefăcându-ne că Scufiţa Roşie şi Scufiţa Portocalie, fiecare în felul ei cromatic, au tras din greu la culturalizarea maselor, iar Bunicuţa, Vânătorul, Ţapul Neispăşitor, Marinarul Mâncător de Spanac şi Toţi cei care Vor Veni după ei şi-au dat, pe sub masă, mâna şi, aşezând Lupul Corupt pe scaunul de ceară, au reuşit, în cele din urmă, să ne aducă raiul pe pământ ― le vom arăta noi cum guşa pelicanului mioritic are capacitatea de a absorbi punguţa cu doi bani a Uniunii Europene. Iar dacă vom eşua, pe undeva prin stânci, şi nu vom reuşi să cocoşăm spinarea Europei, aşa cum, odinioară, nimfa sexy, răpită fiind, a călărit spinarea lui Zeus transformat în taur, corupţi şi provinciali, cum ne ştim, vom băga silicon până la refuz în ţâţa fiţoasei noastre capre şi vom cere, prin referendum naţional, ori trecerea de urgenţă a caprei vecinului, creştineşte, de-a dreapta tatălui, ori imersia sa în vreun cazan cu smoală ce urmează a fi răsturnat pe-ntinsul mahalalelor româneşti ticsite de gropi, de analfabeţi şi de derbedei. Mă rog, indiferent cum va fi, numai defunctă s-o vedem, că doar, până al urmă, nu Europa ne bagă ciolanul în oală. Suntem capabili să ne educăm şi singuri. Cu imaginaţie şi spirit practic vom continua şi vom lărgi programul educaţional desfăşurat după principiul „diploma-nainte şi prostul după ea!“, burduşind parterele scărilor de bloc cu fel de fel de facultăţi s.r.l., adică societăţi cu răspundere limitată, sau chiar fără nici o răspundere, pe la ale căror cursuri poţi trece mai ales atunci când duci gunoiul la container. Şi uite-aşa nu ne vom mai mira, cum ne mirăm acum, de vagabonzii instruiţi prin metoda tolănirii pe câmpul de instrucţie al şcolilor înalte, al nemaisfârşitelor şcoli generatoare, astfel, de figuraţie şi nu de competenţă, de formalism atitudinal şi nu de disciplină călăuzitoare. ...Asta ca să nu intrăm, chiar şi eufemistic, prea adânc în viscerele acestui haimanalâc mioritico-postdecembrist plin de bube dulci şi de doctoranzi, masteranzi, doctori şi masteri, oameni titraţi, dar încă doritori de alte şi alte titulaturi, fel de fel de scriitori, muzicanţi, pictori, vedete, politicieni tobă de pârnaie, specialişti în toate, putregaiuri actoriceşti, limbrici cu apucături renascentiste pe care dacă i-ai supune unui test ai constata că sunt posesorii unui coeficient de inteligenţă cu mult sub numărul de la pantofi.

Nu dorim să călcăm pe bombeuri „frumoasa şi fascinanta“ Mioriţă, dar nici să stăm la cheremul domniei sale până la adânci tinereţi. De aceea, pentru a nu face din cuvinte o haită de câini maidanezi, spunem fluid că apele, prin spaţiul său, sunt tulburi şi-nvolburate de arivism şi de cultul personalităţii; şi, pentru ca ele să poată curge limpede şi smerit între maluri, iar capra vecinului să trăiască rodnic până în preajma eternităţii, propunem infiinţarea imediată a unui program naţional de deprovincializare a secăturilor cu capetele doldora de molii. Astfel, agresând realul printr-o culturalizare stridentă, vom scăpa de trepăduşii socio-culturali pentru care notorietatea înseamnă valoare ― iar, ceea ce le este accesibil, bun-gust.

Şi-atunci să ne vezi, frăţioare, bârsana şi drăcoasa Mioriţă năzdrăvenind fericită de propria-i europenizare. Hm?!...

P.S. Pamfletul acesta a fost scris cu mulţi ani în urmă, însă mi se pare foarte actual -- deci nu s-a schimbat nimic, ba dimpotrivă...