Boicot contra boicot

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Academia Caţavencu“ va vinde cu un exemplar mai puţin.

Am hotărât să nu mai cumpăr „săptămânalul de moravuri uşoare" atât timp cât trustul din care face parte nu renunţă la embargoul impus, prin propria reţea de difuzare, rivalei „Kamikaze". Este unica formă de protest prin care pot taxa, în nume personal, abuzul grosolan îndreptat împotriva unei publicaţii din România. Întâmplător, una tânără, născută prin desprinderea unui nucleu redacţional important din mai vechea „Academia Caţavencu".

Faptele sunt cunoscute. Conţinutul unei adrese trimise chioşcurilor din reţeaua Acces Press de către conducerea aceleiaşi companii atinge cote halucinante. Iată ce a putut semna mânuţa delicată a administratorului Liliana Spiridon: „Începând cu data prezentei, vă aducem la cunoştinţă că este interzisă comercializarea în cadrul reţelei Acces Press, a publicaţiei «Kamikaze». Orice abatere de la prezenta regulă va fi sancţionată conform clauzelor contractului de franciză".

Trecem peste virgula pusă anapoda de doamna Spiridon. E greu cu limba română în vremurile astea... Cu adevărat grav este însă conţinutul recipisei. Aşadar, câteva sute de chioşcuri din  reţeaua lui Vîntu refuză să preia o publicaţie doar pentru că aceasta e „de la concurenţă". Ba chiar una disidentă, dacă socotim că ziariştii care o scriu tocmai au „dezertat" din ograda lui Vîntu.

Explicaţiile doamnei Spiridon de la Acces Press sunt stupide. Zice dânsa că proprietarii revistei „Kamikaze" nu şi-au plătit unele comisioane. E ridicol să pretinzi aşa ceva unei reviste ajunse la numărul 3! În difuzarea de presă se practică întârzieri de luni de zile, uneori chiar de ani, nu de o săptămână, două. Iar sumele de recuperat sunt, de obicei, de zeci sau de sute de ori mai mari decât restanţa pe două săptămâni a unei reviste abia apărute.

Şi ar mai fi ceva. Reţeaua Acces Press a fost creată în 2002, la iniţiativa Clubului Român de Presă, tocmai pentru a asigura difuzarea corectă, nediscriminatorie, a tuturor publicaţiilor. Pe acest considerent, reţeaua a primit facilităţi importante din partea multor primării. Or, tocmai beneficiara acestor facilităţi, creată special pentru a evita cenzura, aplică acum cenzura!

De aceea zic: tot respectul pentru colegii de la „Academia Caţavencu", fac o treabă bună şi o revistă care merită citită. Dar eu nu voi mai da săptămânal 2,5 lei pe ea, ci voi dirija aceşti bani spre „Kamikaze", revista boicotată. Pur şi simplu, să vadă şi cei „caţavencii" cum e să fii boicotat! Şi poate astfel vor renunţa la asemenea practici.

Când voi afla că Acces Press renunţă la boicotul impus revistei „Kamikaze", voi reîncepe şi eu să cumpăr „Academia Caţavencu". Dacă nu, nu! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite